Neinformaţi şi rău remuneraţi, ţăranii ies din istorie

Ne enerveaza “intermediarii' din piete. Din pietele taranesti, cum ne-am obisnuit sa le spunem, si nu-s deloc putini cei care se intreaba iritati de ce produsele muncii taranilor sunt vandute de “speculanti', care n-au sapat, n-au udat, n-au cules. Si totusi de aici inainte vom vedea tot mai putini tarani nu doar in piata, ci si pe camp. Ne indreptam cu pasi grabiti catre o agricultura facuta cu salariati.

Si “intermediarii de la bariera'? De ei nu vom scapa decat atunci cand sistemele de servicii, cu infrastructuri specifice si cu personal spe­cia­lizat, ii vor inlocui. Dar un astfel de sistem modern de intermediere nu avem. Si ce avem e rudimentar si de multe ori lasat la voia intamplarii.

Pietele taranesti si taranii ies treptat din tabloul prezentului. Desi ar fi putut fi altfel daca ramasi “la vatra', dupa ce industria a facut masive disponibilizari de personal, mi­lioanele de navetisti din sate ar fi cautat o oportunitate in agricultura. Nu s-a ingrijit insa nimeni de educarea lor. Si astfel a fost ratata re­vigorarea gospodariilor taranesti. A fost, de fapt, aproape anulata o pretioasa resursa de aprovizionare din belsug a pietelor cu legume si fructe, cu lapte, branzeturi, oua si chiar carne. N-a fost sa fie asa. Cei mai multi dintre batranii de la tara, descurajati de istorie, n-au mai gasit in ei puteri sa redevina tarani. Iar multi dintre locuitorii satelor de pana in 40-50 de ani, incurajati de noile realitati europene, au plecat din tara in cautarea unor castiguri mai bune.

N-au plecat toti. Dar prea putini dintre cei ramasi mai sunt legati de pamant, chiar daca il au. Daca ar exista interes ca sa li se deschida ochii, taranii cu spirit gospodaresc s-ar putea imbogati practicand o agricultura in stil traditional, cu in­gra­saminte naturale. Produsele lor ar putea sa fie vandute in toata lumea. Agricultura ar reinvia. O astfel de preocupare nu este pe agenda politica. Intre franele pe care Virgil Madgearu le vedea in calea agriculturii, in anii interbelici, se numarau educatia precara si munca rau remunerata. Madgearu nota ca, desi taranii se temeau cu precadere de impozite, ei dobandind impotriva Fiscului o aversiune obsesiva, pericolul cel mai mare era pretul. In timp ce preturile la produsele industriale cresteau in progresie geometrica, pentru a le asigura intreprinderilor industriale un profit optim, preturile produselor agricole urcau doar in progresie aritmetica.

Taranul pierdea si saracea. Ca si acum. Problema nu-i usoara. In tarile dezvoltate, prin libera initiativa, dar si prin investitii de stat, dinamizarea pietei se face prin companii specializate. Toate urmarind sa obtina profit din sprijinirea fermierilor. Toate insa au in centrul preocuparilor, mai intai, protejarea fermierilor. O intreaga retea de servicii agricole il sustine pe fermier, de la arat, semanat si recoltat pana la vanzarea produselor, ingrijindu-se sa-i revina si fermierului un profit indestulator. Pentru ca daca fermierii dau faliment, intreaga retea da faliment. La noi se bajbaie. Pana sa se adune in agricultura un numar optim de fermieri si de salariati, acolo exista inca o masa critica alcatuita din putinii tarani care agonizeaza, asteptand vremuri mai bune. Au primit pamantul, dar nu primesc indeajuns sprijin ca sa produca.