Nela şi întreaga omenire

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Nu există om, oricât de banală ar părea existenţa lui, care să nu aibă cel puţin o dată-n viaţă, ocazia de a-i face un bine întregii omeniri. Toată chestiunea e să recunoşti ocazia, atunci când apare.

Doamna Nela şi-a dat seama ce nenorocire e pe cale să i se întâmple planetei noastre într-o dimineaţă, la orele opt şi un sfert, în timp ce traversa Parcul Obor tră­gând după ea căruciorul cu cumpără­turi. Pe banca unde dormise un vagabond se găsea o bucată dintr-un ziar cu un titlu înspăimântător: Vine cometa! Deşi nu-i stătea în fire lectura, doamna Nela a luat discret, să n-o vadă lumea, bucata acea de ziar, altfel destul de curată, cu gândul s-o biruie acasă, cu ochelarii pentru citit. Dar n-a mai avut răbdare şi a dat-o gata cu ochelarii de distanţă, pe una din băncile unde vin mamele cu copii mici. Concluzia articolului era năucitore: în mai puţin de douăzeci şi patru de ore pământul urma să fie lovit în plin de o cometă şi făcut harcea-parcea.

Doamna Nela le-a arătat sumbra previziune câtorva mame şi bunici, dar ori acestea nu ştiau ce-i aia o cometă, ori erau proaste şi nu-şi dădeau seama în ce primejdie se găsea omenirea, fiindcă au dat din cap cu indiferenţă ca şi cum era treaba Primăriei. Una din ele chiar i-a cerut bucata de ziar să adune în ea raha­tul câinelui, un cocker e adevărat tare drăguţ şi jucăuş.

De îndată ce a intrat pe uşa apartamentului său de două camere decomandate, doamna Nela s-a apucat să dea telefoane. Nici una din cunoştinţele ei nu ştia însă ce organe trebuia sesizate. Nici măcar ad­ministratorul, care avea responsabili­tăţi, iar în cazuri de scandaluri şi bătăi în fa­mi­­lie sesiza circa de poliţie, nu s-a ară­tat im­­pacientat de sosirea cometei. Astea, madam Nela, e ca bărbatul matale, vine şi plea­că, a zis el într-un mod foarte rău­tăcios.

Doamna Nela n-avea chef de aluzii sexuale, mai ales că timpul trecea, şi la orele unsprezece a luat bon la Primărie, la biroul Reclamaţii urgente. Când domnişoara a pus-o să scrie o cerere, doamna Nela a început să ţipe şi să critice prin zbierete necuviincioase organele în drept, până ce au luat-o gardienii. Noroc că unul din gardieni fiind om în vârstă a înţeles imediat care-i situaţia şi şi-a cerut liber. E groasă rău, mergem la Poliţia mare, nu la ciubucarii noştri, a zis el sincer speriat. Pentru întreaga omenire era bine că se preocupa de soarta ei doi cetăţeni, ambii români. În troleibuz, lucrurile au apucat-o pe un făgaş excelent. Dacă pui problema cum trebuie, e imposibil să nu găseşti într-un troleu supraaglomerat zece sau cinsprezece persoane cu simţ civic planetar. Două dintre acestea s-au dovedit a fi extrem de inspirate, oferindu-se să li se alăture, dar ca să meargă direct la Guvern, nu la Poliţie. Ceea ce au şi făcut.

Numai că Guvernul avea liber de Sfân­tul Vasile. Nu c-ar fi fost ceva legal, dar se obişnuieşte. Creştini suntem! La poarta mi­că din Calea Victoriei se strânseseră de acum vreo paisprezece persoane, care in­sistau să salveze omenirea. Soldatul sau caporalul de la poartă, ce-o fi fost el, deşi nu era sarcina lui, ci a şefilor, a acceptat să citească articolul şi, de la caz la caz, să se îngrozească ori să ia măsuri. Cum spu­neaţi că vă cheamă?, a întrebat-o el la fi­nal uşor îngândurat pe doamna Nela, care fireşte a răspuns că se numeşte doam­na Nela. Felicitări pentru atitudinea civică, a zis soldatul sau ce-o fi fost el, ca­po­ral, sergent şi mai cine ştie ce. Cu oa­meni ca dumneavoastră, omenirea n-are probleme. Doar că ziarul e de acum doi ani. Şi apoi, ştiţi cum e cu cometele astea, a mai zis militarul, deşi nu se cunoştea cu administratorul de bloc şi, fiind tânăr, nu-l interesau femeile trecute de 50 de ani, cometele vin şi pleacă.