Nelinistea modernitatii: Despre Susan Sontag

Admirata neconditionat de unii, vehement criticata de altii, Susan Sontag a fost una dintre cele mai originale personalitati intelectuale americane. A incetat din viata la sfarsitul lunii decembrie 2004, Susan Sontag, celebra intelectuala newyorkeza, figura emblematica pentru marile tensiuni spirituale ale Americii ultimelor decenii. Avea 71 de ani si apucase sa participe la cele mai aprige dispute care au marcat viata spirituala americana din a doua jumatate a secolului trecut si inceputul noului veac. Comparabila, cred, cu un Oscar Wilde prin refuzul filistinismului si curajul asumarii unor pozitii programatic nonconformiste, Susan Sontag si-a purtat cu demnitate blazonul autenticitatii ca formula existentiala. Nu a vrut sa fie ostatica vreunui corset ideologic. S-a alaturat cu fervoare intelectualilor de la "Partisan Review", impartasind cu acestia gustul irepresibil pentru modernitate si avangarda, dar si dispretul pentru orice expresie a mentalitatii gregar-totalitare. A indraznit sa propuna un radicalism estetic combinat cu unul al optiunilor politice. Nu s-a ferit insa sa-si recunoasca erorile. A condamnat razboiul din Vietnam, dar a fost la fel de neinduplecata in blamarea comunismului pe care l-a numit, spre oroarea amicilor ei de stanga, "fascism cu chip uman".

Susan Sontag a sustinut, cu pasiune si generozitate, intelectualii disidenti din statele sovietizate. A fost prietena apropiata a lui Iosif Brodsky si a editat un volum de scrieri ale neuitatului prozator iugoslav Danilo Kis ("Homo poeticus"). Despre implicarea lui Susan Sontag in activitatea PEN Clubului va scrie, sper, Dorin Tudoran, care a cunoscut-o in anii ’80 si a purtat fascinante discutii cu ea. Pana in ultima clipa, si-a pastrat interesul neabatut pentru creatiile artistice venite din Estul Europei. In urma cu cateva luni, intr-o emisiune-maraton despre carti de pe unul din canalele de televizune americane, isi marturisea admiratia pentru regizorul rus Aleksandr Sokurov, autorul filmului "Arca rusa". Unul din ultimele ei mari eseuri - gen in care Susan Sontag a excelat — a aparut in "Times Literary Supplement" in aprilie 2004, fiind consacrat lui Victor Serge, disidentul ex-comunist apropiat de Trotki, dar si de Panait Istrati, a carui opera o considera egala, din punct de vedere etic si estetic, cu creatiile lui Arthur Kostler si George Orwell. Era vorba de fapt de studiul introductiv scris de Susan Sontag pentru noua editie a romanului lui Serge, "Cazul tovarasului Tulaiev". Pe scurt, Susan Sontag a simbolizat ceea ce cunoscutul critic literar Lionel Trilling a numit candva "obligatia morala de a fi inteligent".

Sa mentionez, intre scrierile ei cele mai cunoscute, volumul de debut, din 1966, iconoclast si profund inovator ca perspectiva estetica, "Against Interpretation" (Impotriva interpretarii), in care erau incluse nu doar eseuri despre autorii ei favoriti (intre acestia E.M. Cioran), dar si eseul "Notes on Camp", publicat initial in "Partisan Review". Era conceptualizata o sensibilitate culturala care avea sa devina tot mai prezenta in deceniile urmatoare. Mai exact, era vorba de un stil artistic, dar si de viata, care combina dandysmul cu ironia, aforismul muscator si autoironic cu malancolia tragica a operelor italiene. In Camp se intalneau Wilde cu Verdi, inalta cultura cu produsele culturii de masa. Gustul Camp, scria ea, este un hedonism temerar si plin de haz. Aceasta sensibilitate trateaza seriosul cu frivolitate si exploreaza in chip serios frivolitatea.

Inspirata de opera lui Walter Benjamin, despre care a lasat randuri memorabile, Sontag a cultivat fragmentarul si disparatul, impotriva spiritului dominator al totalitatii sistemice. Asemeni lui Benjamin, a scris eseuri despre film si fotografie. A fost ea insasi model pentru un faimos portret fotografic de Annie Leibovitz, aparut in revista People, in 1992. A scris nu doar eseuri, ci si romane in stil clasic. Intelectuala dispusa sa laude candva Vietnamul de Nord (in volumul "Stiluri de vointa radicala"), a ajuns la o impacare tarzie cu America, tara pe care, in felul ei, cu severitate si neostentativ, a iubit-o. Asemeni Hannei Arendt, a scris eseuri despre fascism care au provocat furtuni polemice. Si-a transfigurat propria experienta a luptei cu cancerul intr-un tulburator text despre "Boala ca metafora".

Am intalnit-o prima oara pe Susan Sontag la New York, in octombrie 1987, la lansarea unei carti a disidentului maghiar Miklos Haraszti. Cateva zile mai tarziu, a fost prezenta la o conferinta pe care am organizat-o despre viitorul statelor comuniste. Printre participanti se numarau Ferenc Feher si Agnes Heller, Dorin Tudoran si Aleksa Djilas, Richard Pipes si Aleksandr Zinoviev. Ne-am reintalnit la o conferinta despre rolul intelectualilor in prabusirea comunismului, organizata in 1992 de catre "Partisan Review". Intre vorbitori, sa-i amintesc pe Saul Bellow si Iosif Brodsky, Norman Manea si Czeslaw Milosz, Mircea Mihaies si Doris Lessing. Susan Sontag a condus masa rotunda la care am participat alaturi de Adam Michnik si Vasili Aksionov. De fiecare data, m-a frapat disponibilitatea lui Susan Sontag pentru dialogul liber al spiritelor si valorilor.