Suferinta de mii de ani a neamului nostru a distilat genele pana cand acestea au nascut un nemuritor.
Si pentru ca nemuritorul trebuia sa poarte un nume i s-a spus Iliescu! Nu, nu e tot articolul de marti, dar ieri, sub presiunea timpului, colegii mei mi-au luat foaia din fata, pur si simplu nu m-au lasat sa scriu tot ce aveam de spus despre nemuritorul Ion Iliescu. Pentru ca ma infierbantasem tocmai la sfarsit, o sa continuu astazi. Asa, unde ramasesem? A, la Iliescu! Cum care Iliescu? E o gluma? Nemuritorul sau Ion, aceasta era intrebarea? Pai e totuna! Adevarata intrebare este de ce Ion Iliescu? De ce rezultatul unui proces biologic atat de complex se regaseste in flacaul plecat din Oltenita sa cucereasca lumea care, intamplator sau nu, s-a oprit la Romania, la cucerirea pe viata a Romaniei vreau sa spun. Cu alte cuvinte, ca sa fie mai clara intrebarea, daca tot era sa avem si noi un nemuritor in viata de ce s-a nimerit sau a fost ales tocmai Iliescu? Pardon, nemuritorul Iliescu! Dar cred ca am raspuns la aceasta intrebare fara sa vreau: el este nemuritorul viu, singurul de altfel, nemuritorul in carne si oase care se plimba printre noi, cel mai accesibil dintre nemuritori. Cred ca definitia care-l prinde cel mai bine pe Ion Iliescu este nemuritorul de rand. Pentru muritorii de rand. Care suntem! Nu, care este!