Nenorocirea guvernarii prin decrete

Sub titlul Ocolul Parlamentului in 412 zile de guvernare, editia de miercuri, 15 februarie 2006, a Jurnalului National dezvaluie ca, intr-un an si ceva, Guvernul Tariceanu a emis 271 de Ordonante, din care 216 de Urgenta, si si-a asumat de doua ori raspunderea pe pachete de cate 15-16 legi in domenii cruciale, precum Proprietatea, Justitia si Sanatatea.

Dezvaluirea n-are cota de senzationalism menita in Romania valvatailor de moment sa ocupe primele pagini ale ziarelor si primelor stiri ale jurnalelor tv. Ea a trecut in plan secund, impinsa de scandalurile Termopanele lui Nastase si Crima organizata a lui Dinu Patriciu.

Si totusi dezvaluirea ca Guvernul Tariceanu a pus practic Parlamentul intre paranteze, administrand tara prin decrete, in buna traditie a regimurilor de autoritate de la Cuza pana la Ceausescu, ar trebui sa fie subiectul numarul unu al dezbaterii publice.

Problema Ordonantelor de Urgenta si a asumarii raspunderii mascheaza spectaculos istoria politica postdecembrista. Despre nocivitatea acestui abuz s-au scris tone de articole si au curs Niagare de vorbe. S-a vazut in el insa cu precadere doar aspectul de incalcare a Constitutiei si, mai ales, a Democratiei.

Dupa cum ne arata si stradaniile komisarilor portocalii din presa de a face din Traian Basescu despotul luminat visat de Ion Iliescu prin anii ’90, romanii n-au atins inca stadiul de educatie civica in stare a-i face sa-si dea viata de dragul Democratiei.

Celebra zicala "Decat o democratie bolnava, mai bine o dictatura sanatoasa" e asumata, ca indrumar de optiune politica, nu numai de talibanii din presa, dar si de o parte insemnata a populatiei.

De aceea, observatia ca excesul de Ordonante de Urgenta si de asumarea raspunderii e o practica antidemocratica, deoarece Parlamentul e pus intre paranteze, n-are prea mari sanse sa starneasca nelinisti nationale la dezvaluirea ca practic Alianta D.A. a guvernat prin Decrete mai ceva decat Maresalul Antonescu.

Grupajul Jurnalului National trimite si la un angajament solemn asumat de Calin Popescu Tariceanu la preluarea mandatului de premier:

"Fostul guvern a subminat functia legislativa a Parlamentului, emitand peste 1.110 ordonante simple si de urgenta. Cat voi fi eu premier, asa ceva nu se va mai intampla".

Punand alaturi de aceasta declaratie retorica din decembrie 2004 realitatea celor 271 de Ordonante si a celor 35 de legi trecute prin asumarea raspunderii, opinia publica il va surprinde pe Calin Popescu Tariceanu in flagrant delict de demagogie. Angajamentul asumat public de Calin Popescu Tariceanu tinea nu numai de politica delimitarii necesare de fostul guvern, potrivit ticului caragialian, ieri intunericul, azi lumina, Alianta D.A. fagaduind un alt fel de politica decat cea dusa de Partidul Stat. PSD fusese acuzat de Opozitie si de societatea civila ca lovise grav democratia. Printre bobarnacele date democratiei, la loc de frunte se situa ceea ce premierul Tariceanu acuza drept transformarea Parlamentului intr-o anexa a Executivului.

Angajamentul lui Calin Popescu Tariceanu se voia o reconfirmare a hotararii de a nu mai repeta slabiciunile guvernarii PSD in materie de respectare a democratiei.

Pentru a constata ca guvernul Tariceanu a reusit deja sa intreaca guvernul Nastase in ocolirea Parlamentului.

Corecta, mustrarea de demagogie nu e nici ea in masura a crea un curent de opinie favorabil unui protest hotarat fata de abuzul de ordonante si de asumare a raspunderii.

Dupa atat amar de tranzitie, romanii s-au obisnuit deja cu demagogia. Nerespectarea angajamentelor electorale, prapastia dintre fagaduieli si realitate, folosirea cu spor a trucurilor denuntate la guvernarea anterioara sunt deja realitati atat de statornice pe scena noastra politica, incat toata lumea le trateaza ca pe un rau necesar.

Cat despre nerespectarea angajamentului de a repune Parlamentul in drepturile sale, cine sa mai tresara surprins, cand sunt deja zeci de angajamente pe care Alianta nu si le-a respectat?!

Pentru a mobiliza opinia publica de altceva e nevoie. De ceva care conteaza in Romania reala, Romania de dincolo de Chitila, mult mai atenta la factura de gaze decat la circul de la DNA. E vorba de viata cotidiana.
Ce efecte au abuzul de Ordonante de Urgenta si asumarea raspunderii asupra vietii cotidiene?
Raspuns: dezastruos.

Ivite din teasta unui om, legile care ocolesc Parlamentul nu se deosebesc de masurile dictate de Ceausescu. Ajung in realitate cu zeci de aberatii. Si in loc sa le corecteze parlamentarii, cei care sunt platiti mai ales pentru asta, ele sunt corectate de realitate. Iar cei care le-au impus fara dezbatere parlamentara se vad obligati sa propuna noi legi, care sa indrepte aberatiile primelor.

Nu de mult, Monica Macovei a cerut Guvernului o noua asumare a raspunderii pentru 160 de amendamente la legile Justitiei.
Motivul?
Transpunerea in practica a Pachetului din vara lui 2005 a scos la iveala o serie de aberatii a caror corectura se impune.
Ar mai fi aparut aceste aberatii daca legile Justitiei ar fi fost discutate in Parlament?
Fireste ca nu.
In comisii, in plen, s-ar fi observat aceste aberatii de catre parlamentari, multi dintre ei oameni de specialitate. Si ar fi fost corectate. N-ar fi fost cine stie ce nenorocire, in afara faptului ca parlamentarii ar fi trebuit sa cheltuiasca o cota de materie cenusie. Trecute prin Parlament prin asumarea raspunderii, legile Justitiei sunt acum corectate de viata.
Da, dar cu ce costuri?!