Neobositul

A intrat pe uşa Jurnalului, destăinuindu-se că e cititor al publicaţiei noastre, cu suflet mare, de la începuturi. Învăţătorul Cristea Ioan, de pe meleagurile vrâncene, merge pe 91 de ani, uşor gârbovit, însă cu o vioiciune a povestirii şi a ideilor cuceritoare. “Sunt fiu de ţăran, simt mereu în sânge originea mea ţărănească, chiar şi după aproape 50 de ani la catedră. Am fost învăţător la şcoli din comunele din apropierea Focşanilor, am îndrumat şi mâna copilului să încerce primul «a», dar le-am deprins şi gustul pentru istorie şi geografie începând cu clasa a III-a. Când nu erau profesori destui, am predat şi matematica la clasele de după a IV-a”. N-a mai rezistat să stea acasă şi să vadă cum varsă lacrimi românii izbiţi de puhoaie, care nu mai au nimic din agoniseala lor de-o viaţă; le-au murit şi găinile, şi animalele crescute cu grijă, li s-a înecat şi câinele, le plutesc hainele pe apa din odăi. Învăţătorul Cristea Ioan a venit să propună soluţii de modificare a albiei de către săteni, aşa cum au făcut ei în comuna natală Pădureni Putna atunci când se umflase şi se bulucise Siretul. Îl frigea inima şi la peste 90 de ani, îmboldindu-l să nu stea cu mâinile-n sân, să vină cu idei, să acţioneze că e neamul în restrişte. Învăţătorul Cristea Ioan împlinise 73 de ani când a refuzat să stea pe canapea, uitându-se la televizor, a adunat 34 de ţigani - chiar şi de 27 de ani - care nu ştiau nici să citească şi i-a învăţat să scrie şi să socotească, iar 26 dintre ei şi-au găsit apoi serviciu.  Inimosul dascăl vrâncean Cristea Ioan, împreună cu elevii săi, a turnat un dreptunghi de beton în curtea şcolii din satul Haret, comuna Pădureni Putna, prima după Gara Mărăşeşti, şi în beton a scris numele Maria Zaharia. Să nu fie uitat numele Măriucăi, şcolăriţa care s-a urcat în pomul din ogradă şi le-a spus ostaşilor români ce mişcări fac trupele nemţeşti până un glonţ i-a udat ia cu roşul sângelui, în dreptul inimii. Pe 23 decembrie 1989, învăţătorul din Focşani a propus să se înfiinţeze un ONG menit să şcolarizeze romii, dar şi alţi tineri analfabeţi. Nu a izbutit, căci erau necesare două salarii pe economie în ONG, şi el n-avea banii ăştia. Tatăl nonagenarului Cristea Ioan, ţăranul, a luptat cu regimentul românesc, a fost luat prizonier la cucerirea Budapestei, dar a evadat de sub escortă şi a venit pe jos acasă.

Nea Cristea era un copil cu picioarele desculţe în poarta casei când au trecut doi ruşi cu automate, mânând 60 de oi furate. L-au obligat pe băieţandrul ţăran să mâne el mioarele. Dar, iute la minte, Cristea Ioan, pretextând că adună frunze să se încălzească, a fugit din raza puştilor ruseşti.