x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nesfărşirea

0
Autor: Tudor Octavian 30 Aug 2007 - 00:00
Cănd treci mereu pe lăngă el te obişnuieşti şi cu misterul. La fel e şi cu anormalul, pare că e cum trebuie să fie. Trec săptămănal pe o stradă unde se construieşte ceva. Spun ceva, deoarece şantierul s-a deschis in urmă cu vreo cinci ani şi, cu toate că se munceşte, blocul sau ce-o fi clădirea căreia i s-a turnat fundaţia e tot la fundaţie. Cănd plouă, groapa de beton se umple cu apă, dar şi atunci vezi căte un lucrător cărănd o scăndură sau privind meditativ la luciul bălţii. Uneori, locul forfoteşte de zidari şi de fierari, insă treaba, aşa cum incepe, la fel de brusc se opreşte. E ca in legenda meşterului Manole, numai că aici ce se inalţă intr-un an se năruieşte in următorul.


Se intămplă să treacă mai multe luni şi pe şantier să nu vezi picior de om. Şi apoi, fără nici o legătură cu apatia de pănă atunci şi cu aceea care urmează, o echipă de constructori in salopete albastre, de specialişti, inalţă in grabă o imprejmuire de panouri de tablă noi-nouţe. După care vine iarăşi ploaia, fundaţia e inundată, şi căţiva muncitori adormiţi incep să-şi facă de lucru, ba ieşind dintre schele, ba tupilăndu-se in spatele lor. Prin fantele din imprejmuire statul degeaba pare unul foarte vioi. In cămpul care se deschide in unghi, apare pentru o clipă un ins cu o sărmă, din cănd in cănd gardul de tablă e dat jos, ca să poată intra o macara sau un camion, dar după ce intră, camionul nu mai iese din groapă un timp indelungat şi macaraua dispare intr-o noapte la fel de tainic cum a apărut, fără să fi fost montată pentru lucru niciodată.


Cănd vine iarna, vecinii fură de pe şantier tot ce pot băga in sobă, iar primăvara, schelăria de brad trebuie refăcută. Nu vine poliţia, pe hoţi nu-i deranjează nimeni, absurdul are un ciclu al lui, ca şi anotimpurile. L-am văzut odată prin gard pe un domn rotofei dănd sfaturi unui muncitor care tăra după el un sac de ciment. Era probabil proprietarul sau antreprenorul. In orice caz, ii vorbea angajatului de parcă avea in jur alte căteva zeci de lucrători care luau aminte la stăpăn. După ce burduhosul a plecat, cel certat că nu-şi dădea silinţa a abandonat sacul şi s-a pus pe băut bere. De fapt, nici nu sunt sigur că e un şantier deschis in urmă cu cinci ani. E posibil să aibă zece ani de agonie activă. Ori cincisprezece. Strada s-a obişnuit cu situaţia, nu se mai opreşte nimeni să privească, iar unii locatari ai blocurilor din jur habar n-au că lăngă ei e un şantier. Nesfărşirea a intrat in normalitatea locului. Ţara e plină de nesfărşiri - şosele, certuri politice, promisiuni electorale uitate pe drum - , iar una mai mult sau mai puţin nu contează. Ţine de naturalul romănesc. Voi, romănii, mi-a spus un englez, incepeţi bine lucrurile, iar dacă aţi invăţa să le şi terminaţi nu v-ar mai rămăne decăt să faceţi cum trebuie partea dintre inceput şi sfărşit.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de