x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nespusa iubire a lui Ilie Toptală (I)

0
Autor: Ion Cristoiu 08 Iun 2008 - 00:00
Nespusa iubire a lui Ilie Toptală (I)


Cu vreo cîţiva ani în urmă, magazinul Fero-Metal din Piaţa Libelulei a fost cumpărat de Nicolae Parvana, director al Direcţiei Comerciale Bucureşti pe vremea lui Ceauşescu, cu un cre­dit făcut la o bancă despre care ştia din surse sigure că va da faliment.

Cu vreo cîţiva ani în urmă, magazinul Fero-Metal din Piaţa Libelulei a fost cumpărat de Nicolae Parvana, director al Direcţiei Comerciale Bucureşti pe vremea lui Ceauşescu, cu un cre­dit făcut la o bancă despre care ştia din surse sigure că va da faliment. Nicolae Parvana a amenajat ma­gazinul de lux cu autoservire Nino. N-avea nici o legătură cu înspăimîntătorul fenomen meteorologic. Firma reprezenta numele prescurtat al lui Nicolae Parvana (Ni) şi al nevestei sale, Norica (No). Clădirea se transformase din temelii. Noul proprietar îi trîntise o firmă luminoasă, de un verde agresiv, primejdios pentru cei bolnavi de nervi, care urca şi cobora neobosit în litera mare N. Locul carburatorului singuratic din vi­trină, abandonat pe un raft acope­rit cu hîrtie îngălbenită, îl luase o femeie de ipsos înţolită din cap pînă-n picioare, cu misiunea precisă de a seduce pe cumpărătorii bărbaţi. Dispozitive electronice plantate la uşă descurajau tentativele intelectualilor din cartier de a ieşi din magazin cu un pachet de cafea vîrît pe sub flanel. Clienţilor li se ofereau cărucioare moderne, sclipind din nichelul mînerelor şi fîşîind adormitor din roţile de cauciuc, ca nişte dricuri. O plăcere să rupi unul din cortegiul de la intrare şi să-l împingi cu eleganţă printre rafturi. Plimbatul ăsta cu căruciorul îţi dădea sentimentul unui domn din Vest abia descins din limuzină. Drept pentru care mulţi din cartier veneau la Nino fără gîndul să cumpere ceva. Doar pentru a împinge căruţul vreun sfert de oră. După care îl puneau la loc, lîngă uşă, şi o zbugheau la Buticul alimentar din Piaţă, unde pîinea şi salamul erau de două ori mai ieftine. Angajaţii unei firme de bodyguarzi vegheau discret din dosul rafturilor să nu izbucnească vreun scandal. Pentru cei care veneau cu maşinile, se amenajase o parcare. Tinere în combinezoane scurte, de iepuraşi, purtînd pe spate sigla magazinului, îţi zîmbeau atît de dulce, încît mulţi bărbaţi din cartier începuseră să regrete că n-au maşină.

 
După doi ani însă, magazinul ajunsese de nerecunoscut. Dispăruse vitrina cu scene de cumpărat în interpretarea unor manechine. Îi luaseră locul nişte rafturi din scîndură grosolană, susţinînd recipiente cu alimente ieftine: fasole, mazăre, slănină. Magazinul însuşi fusese micşorat drastic. Abia dacă te mai puteai strecura printre rafturile vîrîte unul într-altul, potrivit principiului de a exploata sîngeros pînă şi un centimetru de spaţiu. La intrare, acolo unde, pe vremuri, îţi provoca visări mirosul parfumurilor scumpe, se lăfăia acum o plăcintărie. Locul tinerelor în costume albastre de stewardese, cu mijlocul sugrumat de centuri de piele, bătute în pietre argintate, îl luaseră nişte bucătărese lălîi, în halate soioase, de sub care creşteau burţile revărsate. Mult timp de la inaugurare, clienţii se încîntaseră dînd hainele la garderoba de lux, pri­mind, în schimb, un număr de forma unui bănuţ de argint. Acum, în locul garderobei, se afla o spălătorie contracost, pusă pe atras clienţii prin preţuri ieftine.


La nici o lună de la des­chi­derea luxosului magazin, Nicolae Parvana se avîntă într-o succesiune de necazuri la capătul cărora din visul său de a paraşuta Occidentul în cartierul bucu­reştean Drumul Taberei nu mai rămăseseră decît zdrenţele. La început, necazurile fuseseră mici, aparent neînsemnate, dar suficient de multe şi sîcîitoare pentru a-l scoate din sărite. Apoi veni necazul cel mare, cel care-l dusese la faliment. Unul dintre cei patru bodyguarzi se îndrăgosti nebu­neşte de Lily, vînzătoarea cu vino-ncoace de la Parfumerie, pe al cărei sex-appeal pariase Nicolae Parvana cînd vîrîse în ea un ca­pital mai mare decît într-o locomotivă cu abur: salariu de vedetă TV, costum conceput special pentru ea de o casă de modă extrem de scumpă, cosmetice aduse direct de pe Avenue Montaigne, din Paris. Lily îl costase enorm şi pentru că articole despre sînii ei nu putuseră să apară în ziare decît contra unor sume piperate. Îl uscaseră şi toate încurcăturile sentimentale pe care trebui să le aibă Lily pentru a reuşi să fie în centrul atenţiei mass-media de specialitate. Prin contract, Lily trebuia să fie văzută cu cîte un bărbat vedetă care, la rîndu-i, contracost, trebuia să furnizeze presei ştiri despre cît de amorezat era el. Potrivit celor impuse de firma de publicitate, bărbatului urma să-i cadă Lily cu tronc nu oricum, ci în timpul programului, mai precis intrînd în magazin să se intereseze de o marcă de parfum. Cei doi trebuiau apoi să povestească jurnaliştilor cum se cunoscuseră absolut întîmplător, cum se îndrăgostiseră pe loc şi cît de fericiţi erau acum, cînd sînt împreună.

Totul a mers perfect pînă cînd s-a întîmplat ceea ce lui Nicolae Parvana nu-i trecuse prin cap, deoarece era om de afaceri şi nu poet: de Lily se îndrăgosti de-a binelea bodyguardul Ilie Toptală. Vedeta magazinului aducea un profit substanţial, dat fiind că numeroşi bărbaţi veneau la tejghea să-şi încerce norocul. Nu obţineau mare lucru. Lily, o tînără cinstită, virgină chiar, nu era dispusă să se culce cu nimeni. De altfel, contractul îi interzicea să meargă mai departe de poveştile inventate doar pentru campania de publicitate. Arma ei era însă tocmai naivitatea. Bărbaţii luau roşeaţa care-i aprindea obrajii drept dovada unei experienţe erotice devastatoare. Şi cum Lily avea o normă de vîndut cîteva parfumuri scumpe pe zi, mai toţi plecau din magazin cu o sticluţă luxos împachetată, pe care o dăruiau, în cele din urmă, nevestelor lăsate acasă.


Vicleşugul, inventat de însuşi Nicolae Parvana, era următorul. Cînd bărbatul, atras de priveliştea numită Lily, se apropia de tejgheaua Cosmeticelor de lux, destinatara se înroşea brusc, îşi umezea ochii pînă la nivelul, acceptabil, al unei viţici şi îşi plimba limba peste buzele moi cu sco­pul vădit de a dezvălui că e încercată de emoţie. Ca să salveze aparenţele, bărbatul, de regulă dintre cei care ţineau să pară se­ri­oşi, se interesa de o marcă de parfum pentru soţie. Lily le recomanda una, nu înainte de a angaja cu solicitantul o conversaţie pe mu­chie de cuţit. Acel schimb de vorbe dintre o femeie ce nu vrea să crea­dă bărbatul că se lasă prea uşor dusă la pat şi un bărbat ce ţine ca femeia să nu creadă că el e un şofer turc de TIR. La o adică, şi unul şi celălalt puteau spune, dacă nu se ajungea la nimic serios, că au avut o conversaţie agreabilă. Recomandarea mărcii beneficia de un argument zdrobitor: era marca ei pre­fe­rată. Drept pentru care, într-un gest de o naturaleţe bine studiată la Cursurile de actorie publicitară, se apleca spre bărbat pentru ca acesta să-i simtă parfumul. Numai că trupul ei tînăr, înnebunitor, nu respira marca de parfum recomandată, cea mai scumpă de pe rafturi, ci un miros aţîţător, obţinut de la datul cu o soluţie specială, folosită de marile actriţe în scenele sexy pentru a provoca o excitare cît mai naturală a actorului bărbat, vedetă cu atîtea amante, încît nu l-ar fi tulburat nici dacă partenera s-ar fi dezbrăcat în pielea goală.


Ilie Toptală nu se putea mîndri cu deşteptăciunea sa. Ba chiar s-ar fi putut spune că era niţel prost. Patronul firmei de bodyguarzi Security îi apreciase însă cinstea. Înainte de a fi tri­mis la magazinul Nino, conform contractului, Ilie avusese misiunea să păzească un depozit de floricele de porumb. Firma îl tri­misese acolo, la hardughia din marginea oraşului, fostă hală a Fabricii de optică fină, după ce toţi paznicii sfîrşiseră prin a fi prinşi mîncînd floricele din avutul privat. De fapt, cei care-i dăduseră în gît nu erau alţii decît poliţiştii comunei suburbane, care poliţişti, după ce se făceau criţă, porneau în raiduri sîngeroase pentru a face rost de castraveţi muraţi, leac fără egal al mahmurelii. Şi cum cisternele cu acest produs  agroalimentar se găseau lîngă depozitul de floricele, în recipientele de kerosen ale Aeroportului Bă­nea­sa, poliţiştii nimereau noapte de noapte peste paznicii delapidatori de floricele. Ilie Toptală uimise pe toată lumea prin faptul că timp de o jumătate de an, cît străjuise depozitul, nu se atinsese nici măcar de o floricică. Mai mult, era atît de corect, încît, într-o seară, intrînd în post, strîn­sese cu mîna dîra de floricele lăsată de un sac rupt în timpul căratului şi predase suta de grame finală şefului de depozit, a doua zi.

Va urma

Citeşte mai multe despre:   nicolae,   istoria ca telenovela,   lily,   nicolae parvana,   ilie toptală,   parvu,   ilie toptal

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de