x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nevoia de istorie

0
24 Apr 2004 - 00:00

„Cine uita istoria, risca sa o retraiasca" scria candva filozoful american George Santayana.

Nevoia de istorie este in fond nevoia de adevar. Nu putem trai fara adevar, cum nu putem respira fara oxigen. Trecutul nu poate fi tratat ca o indezirabila, insuportabila povara, ci trebuie cunoscut, examinat, explicat, luminat.

Nu o data am auzit, in ultimii ani, ca a sosit momentul sa ne debarasam de obsesia istoriei. O carte aparuta la Paris acum cativa ani (urmare a „Cartii negre a comunismului"), purtand ca titlu un vers din „Internationala" („Sfarsiti odata cu trecutul negru"), discuta exact aceasta tendinta de a minimaliza impactul trecutului asupra prezentului. „Sa ne ocupam de ce se intampla aici si acum", auzim de atatea ori, din cele mai diverse directii. Ni se vorbeste chiar de o povara a memoriei, ca si cum depasirea comunismului s-ar putea implini fara asumarea, deci fara cunoasterea in profunzime a ceea ce a insemnat sistemul totalitar inspirat de dogmele utopice marxist-leniniste. Tot astfel, nu putem uita ca, mai ales in ultima sa faza, regimul comunist din Romania imbratisase multe dintre temele extremei drepte, capatand si chiar dezvoltand componente de natura fascizanta. Decomunizarea si defascizarea mentala sunt astfel directii intelectuale si morale de o imensa importanta pentru viitorul valorilor liberale in urmatoare decenii. Leninismul a fost o forma mentala pe care o putem elimina doar prin cultivarea dialogului si a gandirii deschise.

Ca replica la aceste invitatii la amnezie, am raspuns si raspund: Nu vom scapa de fantomele trecutului pana cand nu le vom identifica in chip cat mai precis si riguros. Comunistii stiau ce faceau atunci cand isi adjudecasera monopolul scrierii (si rescrierii) istoriei (spunea George Orwell: „Cine controleaza trecutul, controleaza viitorul"). Tocmai pentru a evita acest „control" asupra trecutului, in fond, o continua falsificare, este important sa discutam serios istoria recenta a Romaniei, dar si pe aceea a altor state din ceea ce s-a numit candva blocul sovietic. Tot astfel cum actualele tranzitii nu pot fi privite ca drumuri complet separate, experimente fara comunicare reciproca, si perioada comunismului a fost marcata de similitudini si diferente intre diversele experimente din zona. A le cunoaste si a le examina in chip comparativ este un imperativ intelectual si politic.

Nu voi lauda indeajuns cercetarile efectuate pe aceste teme nu doar de istorici indelung consacrati, precum Alexandru Zub, Dinu Giurescu, Lucian Boia si Florin Constantiniu, dar si cele ale unor alti savanti, intre care, in viteza si fara pretentii de exhaustivitate, i-as mentiona pe Sorin Antohi, Mihai Retegan, Lavinia Betea, Adrian Cioroianu, Mioara Anton, Florian Banu, Cristina Petrescu, Ioan Chiper, Octavian Roske, Dragos Petrescu, Andi Mihalache, Ioan Catanus, Alina Toader, Marius Oprea, Adrian Cioflanca, si multi altii, pe care imi cer scuze ca nu am spatiul sa-i mentionez aici. Acum, cand ne gandim ca au trecut patru decenii de la Declaratia PMR din aprilie 1964, lucrarile acestor autori, alaturi de cele ale unor politologi si sociologi marcanti (Daniel Barbu, Alina Mungiu-Pippidi, Cristian Preda, Dan Pavel, Stelian Tanase) joaca un rol important in recucerirea memoriei. Este important acest lucru tocmai pentru ca exista tendinta, detectabila in memorialistica unor fosti activisti de varf si a unor nostalgici ai vechilor structuri ale securitatii pseudonationale, de a exalta unele momente din trecutul comunist pentru a propune un nou (ori mai bine spus, vechi) mod de abordare a ce a fost stalinismul national. Ma gandesc nu doar la memoriile lui P. Niculescu-Mizil, ci la atatea alte carti care incearca sa faca din experimentul partialei autonomii de Moscova un alibi pentru ceea ce s-a intamplat in fapt dupa 1964, si mai ales dupa moartea lui Gheorghiu-Dej - utilizarea manipulativa a desovietizarii drept argument pentru refuzul destalinizarii si al reformelor interne.

Este probabil ca lucrurile s-ar fi putut desfasura si altfel, insa istoria nu se face pe baza de ipoteze contrafactuale. Ceea ce stim cu precizie este ca in aprilie 1964 s-a nascut o posibilitate de deschidere pe care, dupa venirea sa la putere in 1965, Ceausescu a folosit-o in scopul intaririi puterii sale personale pe fondul intensificarii dictaturii partidului unic (sintagma de trista amintire era: „Cresterea rolului conducator al partidului"). A vorbi despre aceste lucruri nu inseamna sa cream „perdele de fum", ci tine de modul in care concepem despartirea de mostenirile bolsevismului pe aceste meleaguri. Valorile liberale profesate de cea mai buna traditie a disidentei est si central europene tocmai despre acest lucru vorbesc: despre dreptul individului de a trai intr-o lume intemeiata pe adevar, incredere si toleranta. O mare parte din suspiciunea care inca bantuie in lumea postcomunismului romanesc (dar nu numai) provine tocmai din faptul ca trecutul este inca ignorat, neglijat ori distorsionat. Accesul cat mai liber la arhive, renuntarea la clisee patiotarde si curajul de a recunoaste momente mai putin glorioase drept parte a experientei nationale sunt acele premise fara de care ne vom mentine intr-un teritoriu al ambiguitatilor conformiste si al traumelor inavuabile.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de