x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nevoia unei puternice forţe de Dreapta

0
Autor: Ion Cristoiu 10 Sep 2007 - 00:00

Am putea spune astfel că in Romănia n-a avut loc, in ultimii 17 ani, o alternanţă reală Stănga-Dreapta.



La Timişoara, aleasă nu intămplător, sămbătă, 8 septembrie 2007, liderii PNL, PNŢCD şi AP au lansat platforma program a Polului de Dreapta.

Eclipsat, printre altele, şi de Inalta glandă tiroidă a celui mai iubit fiu al sondajelor comandate, momentul n-a avut un prea mare ecou.

Din perspectiva scenei noastre politice, el trebuie considerat insă important, ba chiar extrem de important.

Pentru că alcătuirea şi consolidarea unei puternice forţe de Dreapta se impun cu necesitate in Romănia aflată deja la finele tranziţiei.

Una dintre cele mai des invocate legităţi ale democraţiei autentice vizează alternanţa la putere. Alternanţă care, potrivit aceleiaşi legităţi, se supune următorului principiu: după ce Dreapta, ducănd o politică de acumulări capitaliste, creează bogăţie, vine la putere Stănga, concentrată pe redistribuirea acestei bogăţii.

S-a concretizat această legitate in istoria noastră postdecembristă?


Aparent, răspunsul ar fi pozitiv. In 1996, după şase ani de guvernare de Stănga, Dreapta a căştigat puterea. In 2000, la scrutinul din noiembrie, Dreapta a pierdut in favorea Stăngii. A venit răndul Dreptei să-şi ia revanşa şi să ajungă la guvernare in decembrie 2004.

Aparent, aşadar, am fost martorii unei alternanţe la putere. Succesiv, un partid dintr-o parte a eşicherului politic a luat locul la putere unui alt partid.

In realitate, a fost vorba doar de o alternanţă de partide. Nu insă şi de programe.

Astfel, intre 1990 şi 1996, FSN mai intăi, şi PDSR mai apoi, sub binecuvăntarea lui Ion Iliescu, a dus la guvernare o politică de stănga. Nu insă una prea pronunţată. In această perioadă s-au făcut şi retrocedări, şi privatizări cu orice preţ.

In 1996 au venit la putere CDR şi Emil Constantinescu.

După patru ani, CDR şi Emil Constantinescu au lăsat locul PSD-ului şi lui Ion Iliescu.

A avut loc această alternanţă pentru că regimul Constantinescu ar fi dus o politică de Dreapta?


Regimul Constantinescu a incercat să ducă o politică de Dreapta. El s-a prăbuşit insă nu pentru că electoratul ar fi simţit nevoia unui regim de Stănga, in stare să corecteze efectele sociale grave şi inevitabile ale guvernării de Dreapta, ci pentru că regimul CDR a administrat prost ţara. Cauzele sunt multiple: absenţa specialiştilor, amatorismul guvernamental, dar mai ales scandalurile, izvorăte din conflictele făţişe din CDR, din cadrul Alianţei CDR-PD, dintre preşedinte şi premier.

In 2000, votul pentru PSD şi Ion Iliescu a fost unul in favoarea ordinii, a bunei administrări.

Intuind adevăratele cauze ale victoriei, liderii PSD, in frunte cu Adrian Năstase, şi-au făcut un ideal din corectarea erorilor comise de regimul anterior. Ei au incercat, şi au reuşit excelent, să readucă la locul ei buna administrare.

Scrutinul din 2004 a fost căştigat practic tot de PSD. Victoria lui Traian Băsescu din al doilea tur nu numai că n-a fost categorică, dar, mai mult, a fost dubioasă, rod al unei inţelegeri a candidatului cu serviciile secrete şi, mai ales, cu anumite cercuri de interese care vedeau in Adrian Năstase purtătorul de cuvănt al altor cercuri de interese.

Abia după ajungerea la Putere, Dreapta, in braţele căreia au trecut şi PC şi UDMR, a dus o politică de Dreapta.


N-a durat mult. In interiorul coaliţiei de Dreapta au izbucnit neinţelegerile. Şi-au spus cuvăntul şi conflictele premier-preşedinte. Prin plecarea PD de la guvernare, PNL, rămas singur, a dus şi duce o politică de Dreapta.

Transpunerea in practică a acestei politici se confruntă insă cu mai multe dificultăţi:

1) Dependenţa guvernului Tăriceanu de voturile parlamentarilor PSD.

2) Atacurile venite dinspre PD şi Traian Băsescu nu-şi au temeiul intr-un program politic bine conturat, de Dreapta. Nici n-ar fi posibil aşa ceva cătă vreme guvernul PNL continuă, cu brio, politica de Dreapta incepută de Alianţă.

Raportăndu-ne la perioada post-decembristă, vom constata că Romănia n-a avut pănă acum o guvernare care să ducă o autentică politică de Dreapta.

Şi CDR de dinainte de 2000, şi PNL de acum, deşi au program de Dreapta, nu l-au putut transpune radical in practică.

Am putea spune astfel că in Romănia n-a avut loc, in ultimii 17 ani, o alternanţă reală Stănga-Dreapta.

Şi că, practic, Stănga a guvernat timp de 17 ani, excluzănd, fireşte, cei doi ani ai Alianţei.

Crearea polului PNL, PNŢCD, AP ar fi un prim pas decisiv in procesul de ajungere la putere a unei forţe in stare să promoveze o autentică politică de Dreapta.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   dreapta,   politica,   putere

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de