x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ni se ia aşteptarea

Ni se ia aşteptarea

de Tudor Octavian    |    19 Noi 2008   •   00:00

Scriitorul de la pagina 3.
Totul, cu excepţia copiilor, se face mai repede. O carte poate fi întocmită şi tipărită de la o zi la alta. Copilul însă îl aştepţi nouă luni. Plăcerea, bucuria, împlinirea sufletească au nevoie şi de aşteptare. Speranţa fără aşteptare e un nonsens.



Timpurile pe care le trăim ne-au luat aşteptarea. Ce viaţă mai e şi aia în care nu aştepţi nimic? Multe lucruri bune, în structura cărora aşteptarea era un element esenţial, au înjumătăţit-o, au redus-o şi chiar au eliminat-o. Dacă ai destui bani, apeşi pe câteva butoane şi obţii rapid aproape tot ce pofteşti: femei, vapoare, insule, guverne, transplant de inimă, tablouri. Cine ne ia aşteptările, ne sărăceşte de emoţii. Ce emoţii să ai la traversarea Atlanticului, dacă şeful îţi spune: Ia-ţi periuţa de dinţi că peste un ceas pleacă un avion la Montreal şi în avion îmi pui la punct afacerea aia cu grâul. Nu-i nevoie să stai o noapte la Montreal, semnezi contractul şi ai imediat o cursă înapoi. Ne vedem mâine dimineaţă, să-mi zici cum a fost.

O carte trebuie să se vândă, dar până la câştig consumi o înşiruire de emoţii: apariţia, comentariile, întâlnirile cu cititorii, relaţia cu librăriile, gândurile care te inundă în toată această perioadă. Cărţile au şi ele o cadenţă. Autorii nu bifează apariţii. Între o carte şi alta, autorii au crize de conştiinţă, îşi construiesc motivaţiile unei noi cărţi, unii suferă excesiv din cauza eşecului şi se sinucid sau se lasă de scris. Ceea ce-i cam acelaşi lucru. Când însă o carte se face într-un timp foarte scurt, din ce în ce mai scurt, iar editorul te anunţă că ţi-a vândut tot tirajul încă din tipografie şi că îţi poţi lua banii pe contract imediat, te întrebi ce rost are să mai scrii cărţi care nu există, care nu vin cu satisfacţii şi îndoieli desfăşurate în timp? Mileniile de până în pragul veacului al XX-lea, când timpul a luat-o la goană, au făcut din aşteptare un dat definitoriu al umanului. Animalele n-au simţul timpului. Aştepţi rezultatele de la admitere, aştepţi trenul, aştepţi să vină iubita la întâlnire, aştepţi un copil, aştepţi să-ţi iasă analizele, aştepţi nişte bani, aştepţi să se dea în folosinţă blocul unde ai acontat un apartament, aştepţi să fii luat în seamă, aştepţi, aştepţi, aştepţi... Aşteptările au o structură, un început şi un sfârşit. Când le comprimi, le afectezi înţelesul, le trimiţi în derizoriu. Cum să aştepţi un copil doar o zi? Se vor găsi nişte savanţi care să scurteze gestaţia, dar nu e bine. Oamenii puşi permanent în situaţia de a aştepta ceva se îmbolnăvesc, fac un sindrom de aşteptare şi de panică. Acesta nu se tratează luându-le aşteptarea, ci stăpânind-o. Computerul dă peste cap cadenţele şi ciclurile aşteptărilor, iar ce o să iasă de aici e greu de prevăzut. Probabil oameni care ştiu de când se nasc tot ce-i aşteaptă. Fapt care-i totuna cu a nu aştepta nimic.

×
Subiecte în articol: editorial aştepţi