x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nici Arpi-corpii nu-l mai ajută pe predicativul domn Mureşan

Nici Arpi-corpii nu-l mai ajută pe predicativul domn Mureşan

07 Mar 2008   •   00:00

Iuliu Mureşan bagă talent maxim în zaiafetul cumetrelor neconsolate. E de-acolo, e dedicat, e făcut pentru aşa ceva şi fără el CFR Cluj n-ar fi îndeplinit condiţiile de licenţiere în liga lui Mitică.

Iuliu Mureşan bagă talent maxim în zaiafetul cumetrelor neconsolate. E de-acolo, e dedicat, e făcut pentru aşa ceva şi fără el CFR Cluj n-ar fi îndeplinit condiţiile de licenţiere în liga lui Mitică. Povestea spune că fiecare sat îşi are nebunul său. Dacă el nu există, înnebuneşte cineva. Dacă sunt doi, unul trebuie să plece. Tot la fel, în fotbal, fiecare club trebuie să aibă trompeta sa. CFR a funcţionat scurt timp după promovare cu dispensă de instrument. Perioada de graţie a expirat prin titularizarea pe post a fostului domn Mureşan. S-a urcat subalternu-n copac şi astfel CFR-ul face parte cu drepturi depline din decor. Fostul doctor dă din foale de mai că îţi vine să crezi că s-a metamorfozat în pacient autentic. I-am ura criză scurtă şi convalescenţă uşoară. Dar mă tem că mirajul prim-planului i-a distrus anticorpii, mă tem că a devenit imun la (ideile) compensate. Nici măcar Arpi-corpii nu-l mai ajută. Pentru că patronul pare să fi devenit biet personaj tăcut din recuzita mult prea predicativului domn Mureşan.

Suspendarea arbitrului Alexandru Tudor după prestaţia pe care a

avut-o în meciul Steaua – CFR Cluj este justificată. Justificate sunt şi reproşurile formulate de antrenorul Ioan Andone în calitatea sa de meseriaş al performanţei. Andone a avut bărbăţia de a vorbi, chiar dacă a făcut-o pe un ton mai discret, şi despre greşelile pe care Tudor le-a comis în defavoarea Stelei, şi despre superioritatea adversarului

în joc. Mureşan, în schimb, nu are nici frâna competenţei şi nici pe

cea a bunului-simţ. Este purtat de inerţie dincolo de orice limită a rezonabilului.

Preşedintele CFR-ului flutură noşalant ameninţarea DVD-ului pârâcios, acel DVD care va ajunge “unde trebuie” graţie prieteniei dintre “Arpi” şi preşedintele Joseph “Sepp” Blatter. Graba i-ar prinde bine. 10 martie este zi aniversară pentru Blatter. Împlineşte 72 de ani. Dar dacă domnul Blatter, preşedintele FIFA, va afla că a fost avansat de clujeni la rangul de pilă, s-ar putea enerva în toiul petrecerii şi ar da cu prietenia de pământ. Asta ca să nu mai vorbim despre rigoarea regulamentelor, care este survolată lejer de ignorantul domn Mureşan. De-ar fi corectul care se pretinde, domnul Mureşan n-ar fi umblat la braţ cu observatorul de joc, pentru ca Trică să nu fie suspendat, nu ar reboteza pe Gloria Buzău cu diminutivul Steluţa. Pentru că astfel de declaraţii iresponsabile au în regulamentele fotbalului o încadrare care costă. Tudor a plătit. Iuliu Mureşan este deocamdată restanţier. Până când?

×
Subiecte în articol: editorial mureşan