x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nimic nu este întâmplător

0
Autor: Sabina Iosub 24 Iun 2019 - 08:20
Nimic nu este întâmplător


Astăzi scriu din Polonia. Ştiu, ce contează de unde scriu, nu? Eh, o să râdeţi, contează! Stau la o terasă din Varşovia, aştept un mic dejun spaniol (nu va miraţi, mâncarea a fost chiar ca-n Spania), beau un cappucino italienesc şi o apă plată cu un nume imposibil, deci e locală. E duminică dimineaţa, terasa  e aşa şi aşa, Varşovia pare părăsită şi lăsată-n grija statuii lui Chopin cu rugămintea să le ţină de urât turiştilor, mulţi, mulţi fie vorba între noi.

Stau şi respir aerul unei capitale mai europene decât multe oraşe din vest şi, pur şi simplu, îmi dau seama că nimic nu este întâmplător pe lumea asta. Trebuie doar să fim atenţi la lecţiile pe care Viaţa/Destinul/Divinitatea/Mama Natură, spuneţi-i cum vreţi, ni le serveşte.

În cazul de faţă nimic nu a fost premeditat. Îmi programasem un drum cât se poate de privat până în Polonia - inclusiv o vizită la Auschwitz - mult înainte să ştiu că voi participa în aceeaşi săptămână ca moderator la o întâlnire la cel mai înalt nivel pentru stabilirea unei strategii pentru combaterea antisemitismului. Un eveniment în agenda preşedinţiei României, cu invitaţi unul şi unul, persoane şi personalitaţi care au un cuvânt de spus la nivel global în ceea ce priveşte antisemitismul şi efectele lui.

Când eşti moderator, ca şi atunci când eşti reporter, ai tendinţa să încerci să eviţi implicarea emoţională, indiferent ce se vorbeşte în faţa ta. Aşa am făcut luni şi marţi, am încercat să moderez fără să mă las copleşită de tot ce auzeam. Ceea ce, iertaţi-mă, n-a fost uşor. Aveam în faţă oameni cu istorii şi experienţe copleşitoare, oameni care au făcut cunoştinţă direct sau indirect cu Răul în cea mai pură formă a lui – scuzaţi alăturea rău şi pur - şi care şi-au dedicat viaţa vindecării globale de Ură. Eram atât de copleşită – şi credeţi-mă, după atâţia ani de jurnalism, după atentate la Bruxelles şi Strasbourg, după “plimbarea” prin zona interzisă din Amatrice la o zi dupa marele cutremur, după catastrofe naturale acasă, după ce am cunoscut Parlamentul României şi Parlamentul European, după ce ai ascultat ca reporter poveşti infiorătoare în cel puţin 4 limbi, te copleşesc puţine lucruri pe lumea asta – încât pur şi simplu am uitat că peste câteva zile urma să ajung în Polonia.

Poate că a fost mai bine aşa. Mi-a adus aminte fiecare vorbă şi privire când m-am aflat în faţa porţii celui mai sinistru loc de pe pământ. N-am să vă povestesc trăirile mele de acolo. Îmi aparţin! Auschwitz, locul morţii a milioane de oameni, se trăieşte şi se învaţă. E cea mai bună răzbunare a oamenilor în faţa Răului absolut.

Auschwitz, ca şi Polonia de altfel, sunt o lecţie pe care, ca est-europeni, ca europeni, ca români, ca oameni e bine să nu o ratam. Sunt cea mai bună lecţie despre renaşterea după tragedii, despre omenie, despre forţa unei naţiuni. Şi ar fi bine să o învăţăm. Iar prima lecţie e o vizită la Auschwitz!


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de