x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Noi investim, nu gandim!

0
02 Feb 2005 - 00:00

Marea intrebare, la fiecare inceput de an, este mereu aceeasi: care va fi cel mai bun plasament? In coloanele ziarelor, analistii economici raspund in cor: "Imobilele, actiunile".

Romanii nu trebuie sa uite insa ca aceleasi raspunsuri li s-au dat si in 2003, si in 2004, iar in 2005 actiunile si mai ales casele sunt deja la preturi maxime istorice. In schimb, nimeni nu da vreun raspuns unei alte intrebari: Daca toti romanii isi urmaresc visul de a deveni oameni de afaceri, cine mai munceste? Cine mai pune mana la framantatul painii, cine mai sta la coada lopetii sau la volanul autobuzului?

In fine, am mai spus si cu alta ocazie ca in ultimii 4-5 ani pretul activelor din Romania s-a dublat, in timp ce economia n-a acoperit cu bunuri si servicii decat un sfert din aceasta crestere. Asta arata ca bisnita e profitabila, iar munca nu mai are sens. Tranzactiile cu terenuri, cu cladiri, cu actiuni sau cu marfuri fabricate de altii, in strainatate, aduc castiguri mult mai mari. Da, dar insuficienta muncii si a investitiilor trebuie sa se vada undeva. Unde? Ori in inflatie, ori in deficitele bugetare si comerciale. Si de unde se extrage pana la urma substanta pentru echilibrarea balantei? Din nivelul de trai, chiar daca temporar poate fi luata pe datorie. La scadenta imprumuturilor, tot puterea de cumparare are de suferit, iar castigurile se dovedesc iluzorii.

Asadar, in ciuda viselor de imbogatire fara munca, economia ramane o stiinta exacta, unde minusul in gestiune al economiei romanesti este o marime cvasiconstanta. Artificiile monetar-fiscale pot vantura gaura dintr-un buzunar in altul. Nu mai avem deficit bugetar si inflatie ca-n anii ’90? Apar in loc deficitele comerciale si cvasifiscale. Din pacate insa, convertirea inflatiei, somajului, salariilor rupte de productivitate in importuri, arierate, credite, dobanzi in scadere nu inseamna in nici un fel un plus de performanta, ci e doar un mod mai sofisticat de a ne fura singuri caciula.

Dar greseala nu este a romanilor de rand, care incearca o cale usoara de castig, ci a conducatorilor care au blocat calea normala si cinstita. Macrostabilizarea n-a fost obtinuta prin gestionarea economiei nationale, ci prin sacrificarea stabilitatii monedei nationale si punerea in loc a reperelor economiilor stabile - euro si dolarul. Reactia instinctiva a salariatului a fost cumpararea de valuta sau de actiuni la societati mari si sigure, imediat ce a acoperit intretinerea, plata curentului si alte prioritati ale zilei de leafa. De asta urmaresc romanii cu ochi de uliu cursurile valutare si cotatiile bursiere. Polonezii, cehii, ungurii sau balticii care au inteles ca numai un plus de efort aduce un plus de castig nu-si bat atata capul cu preturile caselor, actiunilor sau cu paritatea euro-dolar. Ei isi vad de treaba, iar guvernele lor vegheaza la stabilitatea veniturilor in monedele nationale, cele in care se si economiseste, adica tin sub control acel deficit general de care vorbeam, evitand cheltuielile fara acoperire.

N-as vrea sa se inteleaga ca toti romanii se feresc de munca. Un exemplu foarte bun sunt muncitorii din strainatate, care trag tare si acumuleaza acolo unde societatea ofera siguranta castigului. Nici nemtii si japonezii n-au facut altfel dupa ultimul mare razboi. Au pus deoparte ban langa ban, au construit din economii si imprumuturi noi capacitati de productie si abia dupa ce au acoperit deficitele au intrat in caruselul consumului. Traseul lor s-a dovedit corect: dupa acumulari au urmat investitiile, care au adus un spor de productivitate, adica motorul puternic pentru recuperarea decalajelor.

Daca insa tinem cu orice pret sa incercam retete balcanice, nu ne ramane de vazut decat ce le-a iesit grecilor. La inceputul acestui mileniu, gogoasa lor prost dospita s-a rasuflat. Micii investitori au pierdut cam trei sferturi din banii riscati in spirala investitiilor speculative. Mizele din ce in ce mai mari la bursa au atras o zecime din populatie, dar pana la urma lipsa fundamentelor economice s-a razbunat.

Si romanii n-ar trebui sa uite la inceput de an, cand isi pun intrebari despre plasamente, ca au incercat deja si la Caritas, si la SAFI sau la FNI. Ar fi cazul sa stie ca, la cat de bogati s-au crezut atunci cand altii, de la baza piramidei, pompau bani, pana la urma s-au trezit mai saraci ca inainte.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de