x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Noi vrem blocuri de beton,/ Nu bombe cu neutron

0
Autor: Ion Cristoiu 07 Feb 2009 - 00:00

Puradeii din autobuze şi-au adaptat colindele la exigenţele actualităţii socialiste



Viscolul de azi-noapte a adunat zăpada lân­gă bordurile trotuarelor. Un nămete uriaş ţine locul acum de staţia Unirii din fa­ţa Magazinul Cocor. Bate un vânt nă­prasnic, înfigând suliţe de foc în mul­ţi­mea din staţie. Fulgi deşi joacă năuci în­colo şi încoace. Lumea bate mărunt din picioare şi-şi plesneşte palmele una de alta, ca şi cum s-ar mira. Alţii, ca şi cum ar vrea să zboare, din când în când se ples­nesc şi peste şolduri. Vârât până la brâu într-o căciulă cu clape, un ins de la  ITB se agită în mijlocul străzii. Şuieră dintr-un ţignal, dă din mâini, se agită încolo şi în­coace: în principal pentru a se încălzi, în secundar, pentru a nu lăsa autobuzele să facă staţie acolo, ca să nu se împotmo­leas­că. De pe trotuar, toţi îl înjură cât pot de convingător: tâmpitule, nenorocitule, ce-ai cu autobuzele? Suflând în pumni ca să se încălzească, agitându-se întruna, pentru că unele dintre autobuze dau să se oprească, nenoro­cit din cauza viscolului, insul strigă disperat: nu eu sunt de vină, directorul general a dat ordin!
– Tâmpitule – îi strigă cei de pe trotuar şi pornesc mai departe, spre Universitate, evident răcoriţi.
Un nou val îi ia locul nerăcorit.
– Tâmpitule!, îi strigă şi acesta.
*


ANTOLOGIA LITERATURII ADMINISTRATIVE
Anunţ pe uşa unui atelier de reparat obiecte sanitare: închis. Sunt la Gică!
*


DE PE VREMURI
Puradeii din autobuze şi-au adaptat co­lin­dele la exigenţele actualităţii socialiste:
"Frunză verde bob năut
Noi vrem pace pe pământ,
Noi vrem blocuri de beton,
Nu bombe cu neutron.
Frunză verde de piper
Să trăiască dom’ şofer,
Că ne-a dus motorizat
Şi nu ne-a accidentat."
*


SCANDAL CU ELEVE
Cinci eleve dintr-a unsprezecea vor să ajungă în Centru cu maxi-taxi. Ca să aibă loc, s-au urcat la penultima staţie şi, ajunse la capăt, refuză să coboare. Coada de aici, uriaşă, se revoltă.
– Să le dăm jos! Să le dăm jos!, strigă toţi componenţii ei. Sfârâind ca o tigaie încinsă, maxi-taxiul se opreşte în dreptul primilor cetăţeni ai cozii. Dintre aceştia se desprinde un ins înalt, cu căciulă şi mai înaltă, care, interzicând celorlalţi să se urce, deschide larg uşa.
–   Coborâţi imediat!
– Nu vă e ruşine?! Sunteţi gogeamite muierile, puteţi ajunge în Centru şi pe jos!
Fetele nici gând să coboare. Stau ţepene pe scaune, cu privirile înainte şi capul vârât între umeri. Doar uşoara roşeaţă din obraji le trădează emoţia. Voinic şi el, descheiat la şuba de vânător polar, cu fularul atârnându-i, şoferul a coborât în mijlocul călătorilor pentru a-şi exprima neputinţa. El n-are ce să le facă, nu le poate da jos cu forţa, că-i fac raport. Din uşa larg deschisă, cei din faţă continuă să se oţărască la bietele fete. O cucoană trupeşă, cu un fes de lână împletit în casă, le aminteşte că şcoala le dă o anume educaţie. Toate numai o respirare, pentru că nici nu mai ştiu ce să facă, fetele nu-şi amintesc nimic. Stau ghemuite pe scaune şi, dacă s-ar putea, ar intra în pământ. Dar nu se poate. Un alt bărbat, mult mai energic, taie nodul gordian: sare în maşină şi trage de una. Toate celelalte, roşii la faţă, coboară imediat, strângând deznădăjduite servietele la piept.
*


BODEGĂ DE CARTIER
După ce ai străbătut holul îngust, dominat de garderobă, pe care scrie Program de toamnă, 15-21, te loveşte un miros dul­ce-acrişor, care-ţi dă o falsă stare de săr­bă­toare. Exact când ai pus mâna pe clanţa uşii de sticlă, gata să intri, deşi pe ea scrie Ieşire, îţi aminteşti ce-i cu mirosul ăsta. E parfumul unei săli de coafor. Amestec greu de aburi, de apă de colonie şi de mi­ros de trupuri de femei spălate. Înaintea bodegii aici a fost un salon de coafură. Deşi au trecut câteva luni bune de la schim­­bare, mirosul profilului anterior, ră­mas în pe­reţi, e mult mai puternic de­cât cel de cior­bă de varză, specialitatea ca­sei. Sub neoa­nele chioare, străduindu-se za­darnic să umple de lumină sala imensă ca un han­gar, aerul e plin de gesturi. Aproa­pe toţi cei de pe la mese se bat cu pumnii în piept, îşi duc mâna la gură, unii  la urechi şi nu de puţine ori sar în sus ca arşi.
– Astă-seară e joia surdomuţilor, dezvăluie celor curioşi o ospătăriţă între două vârste. După care, ştergând masa energic, cu mişcări precise, nu ezită să-i ardă unui surdomut, care stă la masă paşnic, una peste frunte cu cârpa.
Cel lovit deschide gura şi compune ce­va între un hm şi  ţăcănitul unei maşini de cusut.
– Zice că vrea o bere, precizează  ospătăriţa.

Din volumul "Veselia generală", în curs de apariţie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de