x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Noroc cu... „ghinionul”

0
Autor: Maria Timuc 18 Apr 2011 - 19:51

Fiul unui mare înţelept a câştigat la un fel de loterie un cal alb, nespus de frumos. Întregul ţinut era uimit de frumuseţea calului, iar unii foarte bogaţi au venit să-l cumpere cu sume impresionante. Fiul înţeleptului a refuzat să-l vândă. Oamenii din satul în care locuia înţeleptul s-au dus la el şi i-au spus: „Mare noroc a avut fiul tău să câştige asemenea cal. E atât de bine să ai ceva aşa preţios, dar e rău că nu l-a vândut, ar fi câştigat o droaie de bani pe el”. Iar înţeleptul, privind pe sub sprâncene către oameni, a răspus: „Cine ştie dacă-i bine sau dacă-i rău”.

Oamenii au plecat acasă, gândind că înţeleptul acesta era puţin nebun din pricina felului în care gândea. Oricine ar fi zis că-i un noroc să câştigi un asemenea cal şi-o lovitură să iei ditamai puhoiul de bani pe el. Dar iată că, după un timp, fiul înţeleptului a căzut de pe cal, a fost dus la spital şi pus în ghips în totalitate. Oamenii s-au dus iarăşi la înţelept şi-au zis: „Mare ghinion, bătrân nebun ce eşti, dacă vindeai calul, acum fiul tău era sănătos, îi era bine şi era bogat. Rău ai făcut”. Iar înţeleptul, cugetând adânc, a răspuns: „Cine ştie, se poate să fie un ghinion, să nu fie bine, cum spuneţi voi, dar poate să fie bine!”. A mai trecut ceva vreme şi iată că a izbucnit războiul, iar băieţii tineri din sat au fost chemaţi la oaste. Pentru că era tot în ghips, fiul înţeleptului a scăpat de încorporare şi oamenii iarăşi s-au uimit şi i-au zis înţeleptului: „Acum înţelegem ce ai vrut să spui. Ce-i bine nu-i chiar atât de bine întotdeauna şi ce pare rău te duce către bine. Nimic nu-i ceea ce pare, ne e clar că nu eşti nebun, ci înţelept!”.

În această poveste nu-i vorba atât despre faptul că noi nu discernem între ceea ce-i bine şi ceea ce-i rău, cât putem observa şi jocul aparenţelor în judecata noastră despre bine şi rău. Ceea ce câştigăm nu-i nepărat bun, ceea ce pierdem nu-i neapărat rău, un accident ne poate feri de ceva şi mai rău, cum un noroc eşuat ne poate aduce un aparent ghinion. „Cine ştie dacă-i bine sau rău” ar putea fi expresia pe care o putem aplica şi noi oricărei situaţii de viaţă, fie ea strălucitoare sau aparent plină de ghinion. Este o expresie care ne poate ajuta să percepem detaşat ceea ce ni se întâmplă, să ne opunem mai puţin ghinionului aparent şi să ne înfierbântăm mai puţin în faţa norocului exagerat. Mintea nu ştie cu precizie de unde răsare binele şi răul şi nici nu poate discerne între ele. Pe noi ne loveşte adesea norocul prin câte un ghinion, şi asta nu-i doar o metaforă, ci o expresie care descrie realitatea în toată spledoarea ei. Din păcate, n-am învăţat, încă, să gândim precum înţeleptul „Cine ştie dacă o fi bine sau o fi rău”, într-o lume în care binele şi răul se împletesc câteodată şi compun o lucrare aflată cu ade­vă­rat în slujba omului.

Concret, putem fi părăsiţi de cineva, un om pe care-l iubim, care credem că-i norocul vieţii noastre, ne pu­nem speranţele în relaţia cu el şi ne croim visuri excepţionale, dar într-o zi el ne spune că iubeşte pe altcineva sau ne părăseşte fără explicaţii prea multe. Noi plângem, ne lamentăm, ne sufocăm de supărare, credem că ne-a lovit ghinionul. Să ne imaginăm acum că trec vreo zece ani şi ne întâlnim într-o zi cu o persoană care ne spune că omul visurilor noastre este un alcoolic, care-şi bate nevasta şi se poartă oribil cu toată lumea. Ce ziceţi, e un noroc să fii părăsit uneori de omul visurilor tale? S-ar zice că da, numai că noi nu avem capacitatea să ne proiectăm mental în viitor, însă – vedem bine – există o putere care poate face asta. O putere care ne ajută chiar şi prin evenimente dureroase. Prin pierderi, prin accidente, prin supărări, prin tot ce percepem noi a fi „rău”.

Nu-i în acest evenimente o voinţă persoanlă, nu-i implicată o logică obişnuită, cât o logică ascunsă, dar puternică, de care am putea să ţinem cont mai mult pentru a suferi mai puţin. Căci adesea noi ne opunem binelui, interpretând pierderile vieţii ca pe nişte ghinioane. Iată că în ele se poate ascunde norocul însuşi, iar înţelegerea şi acceptarea acestei lo­gici implicite a existenţei ne pot ajuta să primim cu mai multă acceptare şi seninătate ceea ce vine în experienţa vieţii.

Se poate ca evenimentele, aparent bune sau aparent rele, să aibă un sens dincolo de înţelegerea noastră imediată, dincolo de raţiune şi dincolo de posibilităţile de interpretare pe care le avem la dispoziţie. Se poate să ne lovească norocul tocmai când ne părăseşte o persoană care ne-ar face viaţa iad în următorii zece ani. Se poate să ne lovească norocul fiindcă pierdem avionul care se prăbuşeşte. Orice este posibil şi de aceea o filozofie frumoasă pentru mintea şi sufletul nostru ar fi să nu mai luăm ghi­nionul în tragic, căci – cine ştie? – se poate ca prin el să ne lovească norocul.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de