Noroc in pierdere

Sunt situaţii cănd nu mai poţi da inapoi. Nu-s puţine nici situaţiile in care trebuie să spui ceva şi orice ai spune pică prost. Ar fi apoi situaţiile cănd iţi doreşti să nu fi cunoscut o anume persoană. Viaţa e plină de momente cănd numai norocul te ajută. In urmă cu ceva vreme trebuia să merg neapărat la dezvelirea unui monument de rahat.

Sunt situaţii cănd nu mai poţi da inapoi. Nu-s puţine nici situaţiile in care trebuie să spui ceva şi orice ai spune pică prost. Ar fi apoi situaţiile cănd iţi doreşti să nu fi cunoscut o anume persoană. Viaţa e plină de momente cănd numai norocul te ajută. In urmă cu ceva vreme trebuia să merg neapărat la dezvelirea unui monument de rahat. Să zic acolo căteva vorbe, care ulterior m-ar fi făcut să-mi fie ruşine şi silă de tot, şi să ajung faţă-n faţă cu nişte oameni, cu care nu-i nici o onoare să ai de-a face. Se intămplă căteodată ca o ciocnire de situaţii să semene cu o răscruce de drumuri. Drumuri multe şi proaste, care nu duc nicăieri. Norocul are insă unele infăţişări nebănuite. De bucurie că a ajuns şi el cineva, autorul monumentului, altfel un beţiv cu două dezalcoolizări la bază, s-a dres dimineaţa cu una mică, s-a mai dres şi cu una mare, şi atăta ce s-a dres şi s-a euforizat, ca să fie spiritual şi dezinvolt la ceremonie, că nu a mai putut fi trezit decăt după două zile. Inaugurarea n-a mai avut loc şi eu am mai bifat un noroc in pierdere. Multe monumente rămăn neinaugurate, exact ca fetele cărora le fuge logodnicul in ziua nunţii, dar cineva are intotdeauna un căştig din orice pierdere.

Căştigul meu, din toate aceste pierderi, n-a fost că nu mi s-a mai intămplat nici una din situaţiile in care n-aveam nici un chef să devin martor, părtaş şi vinovat, ci unul mult mai interesant. Am inceput să recunosc multe din feţele neconvenţionale ale norocului.

Mă găseam intr-o toamnă cu maşina zob intr-un şanţ, cea mai apropiată comună se afla la nişte kilometri buni, pe moment nu vedeam nici o soluţie şi, cu găndul la Skoda mea verde-lighean, care nu mai avea nimic dintr-o maşină, nu reuşeam să intuiesc dimensiunile reale ale norocului ce dăduse peste mine şi familia mea: eram toţi
intregi. Un ţăran, unul din acei gură-cască apăruţi din neant, pe un cămp pe care nu zăreai ţipenie de om, se invărtea in jurul nostru şi zicea: Bă, ce norocoşi sunteţi! Bă, cum dă norocul peste unii! După ce mi-a explicat ce-i acela noroc in ghinion, i-am dat dreptate.

Cum stăteam noi acolo-n cămp şi aşteptam să ni se intămple şi ceva bun, fiindcă tot ce putea fi mai rău nu mai avea cum să ni se intămple, mi-am reamintit de profesorul meu de invăţămănt politic din armată, care, ca să-şi ţină promisiunea c-o să ne trăntească pe toţi, a făcut in dimineaţa examenului o baie fierbinte in cadă. Aşa ii plăcea lui să se refrişeze, cănd pleca la trăntit elevi indărătnici. Ei bine, profesorul a făcut infarct in baie şi n-a mai trăntit pe nimeni. Imi amintesc, de asemenea, de un tip care-mi dăduse, in 1980, 100 de mărci RFG şi mă ameninţa că mă toarnă la miliţie dacă nu-i dau inapoi 300, pe care, ca să i le dau, ar fi trebuit să le imprumut tot de la el. Am avut noroc: l-a călcat un tramvai chiar in dimineaţa cănd venea să mă nenorocească.

Şi, bineinţeles, n-o să uit niciodată căte noroace am avut, fiind dat afară din mai multe examene, locuri şi slujbe,
din cauza originii sociale nesănătoase. Ceea ce atunci părea un lanţ de ghinioane a fost şansa vieţii mele: eram alungat de unde nu-mi era locul ca să imi caut singur drumul ce mi se potrivea.