x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Note despre cîini şi mîţe

0
Autor: Ion Cristoiu 31 Mai 2008 - 00:00

Sînt, aşadar, doi. Fraţi. Cîine şi căţea. Impropriu zis, deoarece sînt pui, nişte căţelandri. Alcătuiesc un cuplu interesant. El e Masculul, Şeful, Conducătorul şi, prin asta, Deşteptul. Ea e Feme­ia, Supusă şi, prin asta, Naiva.

Sînt, aşadar, doi. Fraţi. Cîine şi căţea. Impropriu zis, deoarece sînt pui, nişte căţelandri. Alcătuiesc un cuplu interesant. El e Masculul, Şeful, Conducătorul şi, prin asta, Deşteptul. Ea e Feme­ia, Supusă şi, prin asta, Naiva. El are iniţiativa. Cînd El o ia hai-hui pe stradă, depărtîndu-se de poartă, Ea îl urmează, fără să se întrebe dacă e bine sau nu. Cînd cineva le aruncă de mîncare, El se repede şi pune laba pe halca cea mai mare. După ce o duce înăuntru, punînd-o la adăpost, se întoarce şi ia şi bucata partenerei. Ea nu se supără. Îl priveşte cu ochi nedumeriţi, de proastă simpatică. Nu le-a spus nimeni ce să facă. Sînt absolut liberi, ca păsările cerului la care se repede prosteş­te, să le înhaţe cu laba. Instinctul de cîini îşi spune însă cuvîntul. Astfel că El a decis cu de la sine putere să păzească poarta. Poarta e un fel de-a spune. E vorba de o spărtură în gard, prin care se strecoară muncitorii de pe şantier. Cînd cineva străin dă să intre, El sare într-o parte şi se pune pe lătrat. Cum e mic, nu îndrăzneşte să se repeadă. Îşi exprimă in­dignarea în chip exclusiv oral. Latră aşa, întruna, un lătrat harnic, mai mult ostentativ decît eficient, pînă cînd străinul se depăr­tea­ză suficient de tare ca să nu-l mai audă. Pe stradă trec în sus şi-n jos fel de fel de inşi. Pe unii, cei doi îi latră. La alţii, nu catadicsesc nici măcar să ridice capul de pe asfaltul fierbinte. Latră şi cînd trec alţi cîini. Pe cei mai mici îi latră cu simpatie. Cei mai mari îi fac să se sufoce de furie. Complexe de neputincioşi!

 
LINGUŞITOAREA. Sînt undeva în Găgeşti-Deal, ultimul rînd de case înaintea livezilor care prefaţează pădurea. Şi cu toate acestea, vine pînă la mine, ca dintr-o enormă cutie de rezonanţă, un bruhaha infinit. De­parte, la sute de metri, un cîine latră întărîtat. O fi venit cineva la vreun gospodar. De pe prispa celui plecat în Italia, a cărui casă e peste drum de a maică-mii, se revarsă ma­nele. De azi dimineaţă! Întruna! Explodează în apropiere, cîteva case mai încolo, tobele unui rock devastator. Un cocoş plin de fumuri lansează un cucurigu victorios. Îl văd urcat pe grămada de gunoi. Zona scăldată în soare a ogrăzii s-a apropiat de mine pe furiş. M-am trezit pur şi simplu cu ea la picioare. Pe furiş a venit şi pisica de azi-noapte. E linguşitoare pînă peste poate. O linguşitoare cu clişee. Toarce, mimînd plăcerea de a te vedea. Se freacă de piciorul tău. Se depărtează niţel şi, privindu-te languros, ridică pe rînd lăbuţele din faţă. La început m-a încîntat. Acum mă enervează. Niţel. Îmi dau seama că nu mă iubeşte sincer, că face toate astea în speranţa de a se pricopsi cu ceva.

 
SCENĂ LA HAN. Un cîine flenduros, plin de scaieţi, dă tîrcoale intrării la Hanul Cele două marghioale. Deşi poarta e larg deschisă, n-are curaj să păşească înăuntru. De cum îl vede, nevasta proprietarului pune mîna pe mătura prevăzută cu o coadă lungă şi grea. E furioasă pe el de cînd a încercat să mănînce broasca ţestoasă din bazinul aşezat în mijlocul curţii interioare, pe post de decor vest-european. Pe acoperişul de ţiglă al uneia dintre clădiri păşeşte o mîţă albă, strălucitor de albă. E cum nu se poate mai prudentă. După cum scrie în manualul de Zoologie, cîinele de jos e duşmanul ei de moarte!

 
SCENĂ DUIOASĂ. Un căţel vine spre mine încrezător, cu coada întinsă, a prietenie. A dormitat pînă acum pe pajişte lîngă mă-sa. Mă-sa, o căţea costelivă, înrăită de hă­ituiala hingherilor, stă într-o depărtare în­ţeleaptă. Alţi patru căţei se mulţumesc doar să ridice niţel căpşoarele de pluş.

 
CE A APUCAT-O? Căţeaua Laika (du­pă numele celebrei cosmonaute) stă tolănită pe grămada de pietriş. Lucrătorii Primăriei au ajuns la concluzia că trebuie schimbate bordurile. A cincea oară anul ăsta! De la ei provine pietrişul! Laika are un ochi roşu. Asta îi dă aerul straniu al cîinelui din Baskerville. Din cînd în cînd, se ridică alene, ca şi cum n-ar vrea s-o facă, se porneşte pe străduţă lătrînd sonor. Cu botul ridicat. Ce-a apucat-o?

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de