x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nu cumva ai prejudecăţi?

0
Autor: Tudor Octavian 05 Feb 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Am cunoscut câţiva excentrici care, în plină prigoană proletară, se recomandau prinţul Cutare sau baronul Cutare cu aceeaşi naturaleţe cu care anonimii ridicaţi din popor ţineau să se ştie că-s agronomi sau profesori şi-şi spuneau o dată cu numele şi profesia.

Unul dintre aceşti ciudaţi, care-şi zicea prinţ kirkiz, avea în portofel o fotografie cu o herghelie. În mijlocul ei se zărea un bărbat îmbrăct într-un soi de uniformă neagră, dar, dacă mândrul călăreţ era chiar insul care făcea caz de descendenţa sa artistocratică ori altcineva, era greu să-ţi dai seama. Un alt ciudat, un baron căruia n-am avut onoarea decât să-i stau câteva minute în preajmă, se recomanda baron, la fel de natural ca profesorii-colegi. Pe fiică-sa o ştiam bine, fiindcă ţinea să fie remarcată, uneori într-un hip şocant.

Într-un august torid m-a întâmpinat goală pe aleea ce ducea spre uşa casei. Mă rog,  nu complet goală, deoarece purta o cămaşă lungă de borangic de tot transparentă, dar în rest, mai ales că soarele trecea liber prin voalul de mătase, numai nuditate în spectacol. Nu cumva ai prejudecăţi?, m-a întrebat ea, observând că-mi mutam privirea de colo, colo încercând să evit ceea ce era de neevitat. La vârsta pe care o aveam atunci, o blondă planturoasă, înaintând cu o studiată degajare printre ghivece cu flori, în plin răsfăţ al unei feminităţi mature, dar încă provocatoare, numai prejudecată nu se chema. Am bâiguit totuşi că n-am şi apoi m-am prefăcut că mă uit pe albumele de familie, pline cu baroni şi baronese, deşi foiala femeii în scaun şi energia cu care-şi sălta nurii, ca să-mi atragă atenţia asupra unor imagini, îmi mutau gândurile de la trebi.

Pe neaşteptate, la mai bine de trei decenii de la acea întâmplare, doamna mi-a telefonat precipitat ca să-mi spună că mai are cel mult trei-patru zile de trăit. Mi-a vorbit pe tonul omului care n-are vreme de explicaţii, întrucât mai sunt şi alţii la rând. Evident, era genul de ştire care nu cerea replică. Nimeni nu-i pregătit să dialogheze despre apropierea morţii. Iar faptul că s-a recomandat "sunt baroneasa Cutare, sper că vă mai aduceţi aminte de întâlnirile noastre prieteneşti" era, de asemenea, descumpănitor. Îmi impunea să pun în ecuaţia, şi aşa bulversantă, a unei morţi anunţate cu precizie de însăşi persoana în cauză condiţia sa nobiliară. Mi-a venit imediat în minte întrebarea din grădină: Nu cumva ai prejudecăţi?

Când cineva îţi telefonează, parcă dintr-un capăt de lume, ca să te anunţe că e pe moarte, din om răzbesc nişte simţăminte nedesluşite. Or fi fiind prejudecăţi? Dialogul cu fiica ciudatului baron avea ceva din naturaleţea unei veşti banale, de familie. Nu mai lipsea decât să-mi spună: Eu mor peste câteva minute, dar îmi sun cunoscuţii şi prietenii, fiindcă aşa e obiceiul în nobilime, să ne luăm la revedere. Ce m-a marcat din discuţia cu doamna care se pregătea pentru marea călătorie a fost însă ultima sa propoziţie, una într-adevăr comună, dar care, în contextul acelui dialog funebru, avea o notă de nobleţe veritabilă. Mi-a făcut plăcere că ne-am cunoscut, a spus fiica baronului cu un oftat sufocat care putea să însemne orice. Fapt e că nu am avut niciodată curiozitatea să cercetez
ce-a însemnat.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de