x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nu e momentul

0
Autor: Tudor Octavian 11 Mai 2009 - 00:00

Marele nostru biolog Vasilescu, membru al celor mai prestigioase societăţi ştiin­ţi­fi­ce din Anglia şi academii din Franţa, un om norocos toată viaţa, norocos în carie­ra didactică, în aceea de cercetător, dar şi în plan social, a murit şi a fost îngropat de familie şi de câţiva colegi într-un ano­ni­mat total. E nevoie de noroc şi când mori.



Dacă ar fi murit între 18 şi 26 iulie anul trecut, ziarele ar fi comentat cu siguranţă decesul pe prima pagină. Şi tristul eveniment ar fi avut parte de cel puţin o emi­siune spre seară la toate televiziunile. Nu mai devreme însă de 18 iulie şi nu mai târziu de 26, fiindcă, în condiţia ei de subiect public, dispariţia lui Vasilescu în alte zile decât în săptămâna amintită ar fi interesat mai puţin ca moartea manelistului Gioni Faraon de la Pleşcoi şi încăierarea generală din tribune de la derbiul Rapid - Dinamo. Nici când începe o campanie electorală nu-i bine să mori. Marele savant era cât p-aci să dea ortul popii în perioada aceea liniştită, când partidele politice încă nu ie­şiseră la luptă, dar a mai trăit. Şi bine a fă­cut, întrucât, cum ştim cu toţii, docto­rul Oprescu şi-a început campania mai de­vre­me şi toată lumea a fost curioasă să ştie oră de oră şi zi de zi cum stă în sondaje.

Academicianul Vasilescu a avut apoi un infarct frumos de Moş Crăciun, alt infarct şi mai frumos cu ocazia primului scandal de la Ministerul de Interne, şi un al treilea infarct, de astă dată urât, când Boc a anunţat că nu mai măreşte salariile profesorilor. Se poate spune că a mai avut de trei ori noroc. Ce-i totuşi greu de apreciat, e poziţionarea celor trei accidente cardio-vasculare în contextul religios şi socio-eco­nomic al iernii. Eu, cel puţin, nu m-aş încumeta să spun că a avut din nou no­roc, întrucât nimeni nu garantează că după al treilea infarct urmează al pa­tru­lea şi aşa mai departe. Dat fiind însă im­por­tanţa contextelor în care au avut loc infarctele, tot ce e sigur e că moartea lui

Vasilescu ar fi trecut complet neluată în seamă. Ce mai înseamnă azi moartea unui profesor, când mai multe sute de mii de profesori cer dreptul la o viaţă decentă? Din păcate, deşi avea un culoar favorabil ca să moară spre sfârşitul lui februarie anul acesta - când a fost, e drept, o mulţime de evenimente de interes naţional, dar o mică ştire tot ar fi găsit loc, dacă nu la o oră de vârf în televiziuni şi pe prima pagină în ziare, măcar după ştirile sportive de la miezul nopţii şi într-una din paginile cu reţete culinare -, marele biolog şi-a găsit să-şi ia rămas bun de la viaţă în ziua în care a fost arestat Gigi Becali.

Chiar şi un om mai puţin şcolit decât academicianul Vasilescu realiza ce nepotrivit e să mori când, oricât de şocantă e o demitere la nivel înalt din poliţie sau o revoluţie la Chişinău, e loc oricând de întâmplări şi mai tulburătoare. Cum ar fi, bunăoară, faptul că Gigi Becali a fost eliberat în Vinerea Mare şi că, parcă spre a dovedi în România că e posibil şi mai mult, după cel mai  mult, chiar a doua zi, Elena Udrea a fost văzută pe bicicletă.

Cine să se mai fi gândit la o banală înmormântare de biolog de clasă mondială, când toată ţara nu făcea altceva decât să  se uite cum îi fluturau, în aerul proaspăt al Mării Negre, sânii Elenei Udrea pe bicicletă şi să-şi imagineze cum ar fi, dacă Boc ar petrece Sfintele Sărbători de Paşte pe rotile şi Marian Vanghelie pe trotinetă?!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de