x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nu ignorati teoria

Nu ignorati teoria

de Adrian Vasilescu    |    10 Oct 2005   •   00:00
Nu ignorati teoria

Auzim adeseori ca, in Romania, "e vremea economistilor". Suna frumos, dar nu stiu daca e si adevarat. E drept, economistii sunt cautati cu deosebire de companiile particulare. Atentie insa: economistii practicieni.

In ceea ce-i priveste pe teoreticieni, multi dintre ei sunt un fel de bunici: ei vorbesc, ei aud. Cartile lor sunt publicate in tiraje meschine. Si mai grav: numerosi patroni, considerandu-se atotstiutori, ii sfideaza pe cercetatorii in domeniul economiei.

Intr-o vreme, inainte de decembrie ’89, "doctrinarii" erau consultati de autoritati macar de ochii lumii. Acum s-a renuntat pana si la aceasta fatarnicie.

Din cauza despartirii practicii de cercetare, divort extrem de grav, adeseori am gresit drumul. As aminti un pericol pe care politicienii de la noi il ignora: acela de a ne trezi intr-un paralelism pe care s-ar putea sa-l platim foarte scump.

Este cunoscut faptul ca si Occidentul se afla intr-un fel de tranzitie. Sunt cautate noi formule, chiar un nou tip de capitalism, care sa confere securitatii sociale mai multa consistenta si economiei o mai mare eficienta. Daca noi nu vom fi atenti, pentru a gasi solutii de racordare la actualele proiectii, care abia prind contur, vom intra intr-un nou impas, din care ne va fi foarte greu sa iesim. Ar fi dramatic ca, dupa ce vom fi incheiat tranzitia actuala, sa fim obligati sa incepem alta, pentru a intra in pas cu lumea.

Daca drumul nostru in economie nu va fi racordat la tranzitia din tarile avansate - si va continua sa se deruleze in paralel - , la un moment dat vom fi siliti s-o luam de la inceput. Adica sa pornim o alta tranzitie. De fapt, o alta reforma.

Poate ca termenul de comparatie cel mai potrivit, pentru reforma economica pe care o infaptuim in Romania, este constructia unei case. Timpul in care este ridicata o casa nu numai ca are cateva etape ce se inscriu intr-o anumita succesiune, dar se supune si unei logici care nu poate fi incalcata fara a plati un pret imens. Cat priveste succesiunea etapelor, este limpede ca nu poate fi rasturnata pe baza unor considerente subiective. Pentru ca nici unei constructii normale nu i se va face mai intai acoperisul, pentru ca apoi sa i se toarne temelia. Asa cum s-a intamplat la noi de multe ori.

Mai complicata, ca intotdeauna de altfel, este problema raportului timp-logica. Blaga observase ca fiecare timp are logica sa, prin care se deosebeste de alte timpuri. Tocmai din aceasta cauza, o casa construita in 2005 nu va semana cu una de la inceputul secolului. Si inca un aspect: fiecare isi cladeste casa dupa dorinte si puteri, dar nimanui nu-i este ingaduit sa se abata de la ceea ce arhitectii au gandit la nivelul unor zone mai intinse: un sat, o strada urbana, un oras intreg.

De 15 ani reformam economia. Dar ce fel de casa cladim? Care este succesiunea etapelor? Carei logici i se supune aceasta constructie? Cand vom ispravi cu acest obsedant santier, pentru a ne instala, in sfarsit, in noua noastra casa? Sunt intrebari grave, care au nevoie intai si intai de raspunsuri teoretice. Cat nu este inca prea tarziu. Ar fi de dorit ca noua noastra casa sa fie cuprinsa intr-un ansamblu, cu etape succesive distincte, supuse unei logici a timpului in care traim. Si in consens cu "programele de urbanizare" proprii lumii actuale, aflate la inceputul mileniului al treilea. Asa ca nu-i ignorati pe economisti. Fiindca pretul va fi prea mare. Este deja.
×
Subiecte în articol: editorial