x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nu mai suntem clienţii ratărilor consecutive

Nu mai suntem clienţii ratărilor consecutive

de Dan Dumitrescu    |    27 Noi 2007   •   00:00

PUNCTUL PE EI
Tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru mondialul din 2010 ne-a absolvit de curiozitate. Acum ştim care vor fi adversarele Romăniei din grupa a 7-a: Franţa, Serbia, Lituania, Austria şi Insulele Feroe. Ştim care este componenţa celorlalte grupe, ştim şi care sunt condiţiile pe care trebuie să le indeplinim pentru a participa la turneul final al Campionatului Mondial.



PUNCTUL PE EI
Tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru mondialul din 2010 ne-a absolvit de curiozitate. Acum ştim care vor fi adversarele Romăniei din grupa a 7-a: Franţa, Serbia, Lituania, Austria şi Insulele Feroe. Ştim care este componenţa celorlalte grupe, ştim şi care sunt condiţiile pe care trebuie să le indeplinim pentru a participa la turneul final al Campionatului Mondial. Fie căştigăm primul loc al grupei, fie ne plasăm pe locul doi, cu punctaj care ne permite intrarea in baraj, şi căştigăm barajul. Simplu, nu? Logică de fier dincolo de care nu ne-ar mai rămăne decăt aşteptarea. Dar cum ne-ar sta nouă, ca romănaşi de soi ce suntem, dacă n-am invărti palavra precum scroafa bostanul. Aşa că preliminariile preliminariilor vor fi cu mult mai interesante. Unii vor susţine că am avut ghinion. Alţii, dimpotrivă, vor zice că putea fi şi mai rău. Tranşee adănci şi ireductibile vor separa tabăra optimiştilor de cea a pesimiştilor. Căci despre realism nici nu poate fi vorba.


Mă inscriu şi eu, pe proprie răspundere, in competiţia vorbelor. Caut argumente in trecutul nu prea indepărtat. In povestea deja cunoscută a preliminariilor pentru Euro 2008. Atunci, cănd a fost decisă componenţa grupelor, s-a spus că sorţii au fost nemiloşi cu naţionala noastră. Ne reamintim că tot atunci au fost foarte puţini cei care au crezut in varianta calificării romănilor la Euro 2008. Scepticismul avea la vremea respectivă suportul unor argumente de luat in seamă. Eram clienţi ai unor ratări consecutive, iar Romănia se plasa pe locul 32 in clasamentul UEFA. A fost insă suficient ca Victor Piţurcă şi grupul pe care l-a format să creadă altceva decăt majoritatea pesimiştilor pentru a ne califica la turneul final. Şi nu oricum, ci de pe primul loc al clasamentului.


Grupa din care facem parte in preliminariile CM 2010 nu este mult deosebită, ca dificultate, de cea pe care am căştigat-o in preliminariile Euro 2008. Mai mult, avem in spate participarea la un turneu final, in clasamentul UEFA am urcat aproape 20 de locuri şi, pe deasupra, beneficiem şi de statornicia pe post a selecţionerului. Motive suficiente pentru a nu intra in luptă cu capul pe tăietor. Nu avem decăt să ne luăm bărbăteşte de piept cu adversarii hărăziţi de voia sorţilor şi să acceptăm adevărurile competiţiei, indiferent care vor fi acestea.

×
Subiecte în articol: editorial