x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nu medicii au pus diagnosticul de moarte cerebrală

Nu medicii au pus diagnosticul de moarte cerebrală

de Florin Condurateanu    |    20 Mai 2019   •   07:09
Nu medicii au pus diagnosticul de moarte cerebrală

În exclusivitate, vă relatăm adevărul adevărat despre starea în care se află îndrăgitul Mihai Constantinescu. Este tratat la Clinica de Terapie Intensivă de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, cel mai performant loc în materie de luptă de pe hotarul dintre viaţă şi moarte. Unde s-au făcut minuni, a fost readus la viaţă împotriva tuturor pronosticurilor, Gabriel Cotabiţă, cu un picior şi treisferturi dincolo de graniţa vieţii, un exemplu.  Conduce Terapia Intensivă, Anestezia de la Floreasca marea profesoară Grinţescu, o somitate care deseori nu mai ajunge acasă, luptându-se cu salvarea pacienţilor în stare foarte gravă, le pune în palmă toată competenţa şi dăruirea  ei. Se miră medicii care se străduiesc să păstreze tic-tac-ul inimii în corpul lui Mihai Constantinescu cum au putut să apară pe piaţa mijloacelor de informare, în mass-media, o mulţime de ştiri, care nu pornesc de la cei competenţi, aflaţi la patul lui Mihai Constantinescu. Nu medicii de la Floreasca au rostit sentinţa “creierul e în moarte clinică”, este un diagnostic complex, care se stabileşte prin rafinate teste. Mihai Constantinescu nu a fost declarat de medicii care au grijă de el cu creierul în moarte clinică. Stopurile cardiace au lăsat urme în creier, el a suferit modificări neurologice importante, nu s-au putut acum evalua. Sursa noastră este cea mai autorizată şi medicii de la Floreasca nu au rostit niciodată propunerea ca Mihai Constantinescu să fie deconectat de la aparatele ce-l ţin în viaţă. Chiar dacă ar exista acceptul familiei de a renunţa la lucrarea aparatelor, el nu va fi decuplat, va fi menţinut cu ajutor în viaţă cât este posibil. Întreruperea alimentării cu sânge încărcat cu oxigen şi nutrienţi a creierului lui Mihai Constantionescu în timpul stopurilor cardiace are efecte rele asupra neuronilor. În caz de infarct cardiac, când un obstacol barează irigarea cu sânge a muşchiului inimii, există un timp de 5-6 ore, în care se poate interveni pentru reluarea circulaţiei sângelui spre inimă, prin chirurgie, prin cardiologie intervenţională cu stenturi, prin acţiunea cu perfuzii. Creierul, materia de lux, nu oferă decât răgazul scurt de 4-5 minute pentru a se debloca irigarea cu sânge a creierului. Pe lângă eforturile extraordinare ale medicilor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, să ne rugăm şi noi, să îndreptăm un gând pozitiv spre acest om bun, care ne-a dăruit atâta bucurie prin cântecele lui. 

×
Subiecte în articol: Mihai Constantinescu