x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nu plângem de mila proştilor

0
Autor: Dan Dumitrescu 06 Iul 2010 - 00:00
Turneul final al CM de fotbal se mai ţine în patru echipe, patru meciuri şi pa­tru zile de competiţie. Strâmtoarea tim­pului şi a ipotezelor de lucru în­cor­se­tează imaginaţia. Posibilitatea ca marile surprize să răstoarne spec­ta­­cu­los aşezarea logică a cam dis­pă­rut. Şansa ca hazardul să dea cu noi de pământ se leagă doar de varianta unei victorii finale a Uruguayului. Dar pe o asemenea bazaconie numai exal­taţii ar putea paria. Nu fac parte din respectiva categorie de aventurieri. Cred, în consecinţă, că Olanda, Ger­mania sau Spania nu pot fi co­pleşite de exotism, nu vor înclina stea­gul în faţa Uruguayului şi vor îm­bo­găţi palmaresul Europei cu un nou trofeu mondial.
Viitorul actualului turneu final al CM are, după cum spuneam, arun­că­tură scurtă. Mai bogată îi este istoria. Şi parcă mai încărcată de dramatism ca niciodată.


Marile surprize au îmbogăţit tensional evenimentul încă din faza grupelor. Şi în acest caz, Europa a luat prim-planul.

Raymond Domenech a condus Franţa spre eşafod pe un parcurs implacabil. Parcă ritualic. Omul parcă a avut de împlinit un destin tragic. Altfel nu se explică temeritatea individului, înfrânarea oricăror trăiri emoţionale şi încăpăţânarea diabolică cu care a trecut peste orice avertisment.

Italia şi Marcello Lippi au ţinut companie Franţei în tabloul ruşinii. Macaronarii au terminat tot pe ulti­mul loc în grupă. Şi au reuşit această performanţă într-o grupă cu mult mai facilă decât cea care i-a debarcat pe francezi. Dar la italieni vina cade în principal pe turmă şi abia în plan secund apare şi ţapul ispăşitor. Dife­renţa de abordare a decontului are explicaţie în faptul că Domenech nu are şi nu a avut vreodată ştaiful lui Marcello Lippi.

În fine, or mai fi şi alte echipe re­trogradate prematur de faza grupelor. Dar, când Franţa şi Italia iau caima­cul ruşinii, nu mai poţi plânge de mila Camerunului. Mai degrabă urci în faza superioară a competiţiei şi vezi cum a luat-o Anglia la scor colonial de la nemţi. Poţi alege tot de aici şi dramatismul rafinat din meciurile Uruguay - Ghana sau Paraguay - Spania. Dacă povestea celor două partide ar fi rodit din imaginaţia vreunui scenarist, l-aş fi acuzat pe autor de exagerare groasă. Când nu este vorba însă de un scenariu, când soarta te joacă de-adevăratelea pe lamă de cuţit, nu prea îţi mai vine să plângi de mila proştilor. Mai degrabă compătimeşti alături de cei pedepsiţi de soartă.

Mai sunt patru zile şi patru me­ciuri până la finalul mondialului din Africa de Sud. Înainte de a debuta competiţia am pariat pe o victorie a Olandei. După ce am văzut la joc echipa Germaniei nu mi-ar părea rău să eşuez în pronosticul meu. Cadenţa nemţilor nu mai are scrâşnetul de altădată. Al lor este de-acum şi spectacolul. Şi asta ne place!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de