Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
FMI tună şi fulgeră că in Romănia salariile la stat sunt mai mari decăt in sectorul privat! Nu numai condamnă situaţia şi guvernul de la Bucureşti care ar fi adus lucrurile aici fără a fi ţinut cont de creşterile generale de productivitate din economie, dar consideră salariile mari la stat chiar un factor destabilizator in economie, prin punerea in pericol a finanţelor publice şi concurenţa agresivă făcută companiilor private. Ce mai tura-vura, in concepţia FMI salariile la stat au ajuns să distorsioneze mediul privat, mai ales că, la asemenea salarii ridicate, sectorul de stat a devenit unul din cei mai mari şi mai atractivi angajatori din economie in ultimii ani. Există desigur multiple argumente de contracarare a susţinelor FMI. Pentru concluziile lor, experţii instituţiei iau in general in considerare doar salariile din administraţia publică, nu şi pe cele ale bugetarilor! Căci, dacă s-ar lua in seamă şi salariile personalului din educaţie şi sănătate, media pe ansamblul "de stat" n-ar mai sta atăt de nemeritat de bine pe căt o scot experţii FMI. In acelaşi timp, se poate intreba FMI cum s-ar putea lupta impotriva corupţiei atăt de incriminate fără salarii mai acătării in administraţia publică?! Nimeni, desigur, nu poate pretinde că, prin salariile mărite, s-a pus capăt corupţiei din adminstraţia publică, dar, neindoios, fără salarii mărite este exclusă din start orice incercare de remediere a situaţiei in domeniu!
Problema nu este insă aceasta. Experţii FMI nu prezintă absolut nici un argument care să demonstreze fără echivoc că salariile la stat sunt mai mari decăt in sectorul privat şi nu cumva salariile in sectorul privat sunt mai mici decăt la stat! Mai precis, dacă salariile la stat sunt prea mari şi nu cumva salariile in sectorul privat sunt prea mici!
Experţii FMI sunt de fapt suspecţi cu obsesia lor furibundă de limitare, dacă nu chiar de blocare, a creşterii salariilor in Romănia, in ciuda creşterii economice obţinute in ultimii ani. Experţii FMI par să urmărească pur şi simplu ca, din creşterea economică obţinută (pe care n-o contestă ca fiind cumva fictivă, artificială sau fără substanţă), munca să se aleagă mai cu nimic. Şi, avănd in vedere discrepanţa enormă intre Romănia şi ţările occidentale in ceea ce priveşte impărţirea PIB intre muncă şi capital - muncii revenindu-i prea puţin şi capitalului prea mult in raport cu situaţia din ţările capitalismului dezvoltat - , FMI apare ca un fel de agent de influenţă al unei incercări de experimentare, ca pe cobai in Romănia, a unui capitalism sălbatic, cu o impărţire a PIB mult mai favorabilă capitalului experimentat căruia aici, in Romănia, i se testează de fapt suportabilitatea socială in vederea unei potenţiale genealizări. O incercare pe care capitalul internaţional nu indrăzneşte să o intreprindă in ţările occidentale, adică in ţările sale de origine!
Fondul este un agent de influenţă al acestui experiment in Romănia. Dacă mai era vreun dubiu, atunci l-au risipit chiar experţii FMI, care s-au năpustit, aproape fără discernămănt, să afirme că salariile la stat sunt prea mari, fără măcar a evoca şi ipoteza că salariile in sectorul privat ar fi prea mici! Au fugit insă ca dracuâ de tămăie de această ipoteză, pentru că, evocănd-o, ar fi trebuit să o respingă cu niscai argumente. Or, aceste argumente cam lipsesc!
FMI preferă să se facă a nu vedea imbogăţirile in ritm de galop sau chiar peste noapte din Romănia, ţinăndu-ne teorii despre corelaţia dintre productivitatea muncii şi salarii! Dacă susţine ca salariile să nu crească mai mult decăt productivitatea muncii, de ce experţii FMI nu urmăresc şi ca profiturile să nu crească prea mult prin comparaţie cu creşterea productivităţii muncii?! Cum altfel insă decăt in cel mai degradant capitalism sălbatic să poată avea loc imbogăţirile pe care nu le pot justifica ratele normale de profit din capitalismul, să-i zicem, matur?!
