x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Nu se mai poate, Ralu!"

0
Autor: Marius Tucă 22 Oct 2007 - 00:00

La pierderea dragului şi bunului meu prieten Ralu am descoperit partea cea mai dureroasă a meseriei noastre. Mă regăsesc atăt de puţin intr-o meserie in care trebuie să scriu despre pierderea celor dragi. Este şi motivul pentru care am amănat atăt de mult să scriu despre Ralu. Ţin de-atăta timp in mine toate cuvintele nerostite vreodată despre el. S-au adunat la inceput intr-un vărtej, apoi s-au transformat incet-incet intr-o povară care mi s-a aşezat in capul pieptului.



La pierderea dragului şi bunului meu prieten Ralu am descoperit partea cea mai dureroasă a meseriei noastre. Mă regăsesc atăt de puţin intr-o meserie in care trebuie să scriu despre pierderea celor dragi. Este şi motivul pentru care am amănat atăt de mult să scriu despre Ralu. Ţin de-atăta timp in mine toate cuvintele nerostite vreodată despre el. S-au adunat la inceput intr-un vărtej, apoi s-au transformat incet-incet intr-o povară care mi s-a aşezat in capul pieptului. Ca un glod mare de sare netopit nici măcar de toate găndurile mele şoptite sau răsunănd in mine despre el. Dar despre toate aceste trăiri, uneori duse la extrem, am să mai scriu şi in cartea lui Ralu. O carte in care o să adunăm toate articolele lui scrise in Jurnalul Naţional. Acum vreau să scriu şi despre agonia pe care o trăim in fiecare zi. Am simţit-o atunci, la pierderea lui Ralu, cănd s-a frănt in mine ceva iremediabil. Da, trăim in fiecare zi o agonie care nu se mai termină niciodată. Acesta e sentimentul care mă băntuie de-atunci. Incerc să scap de el sau măcar să schimb ceva. Să opresc agonia asta fără sfărşit. Şi parcă telefonul sună şi-l aud pe Ralu spunăndu-mi, ca-n fiecare zi, ca-n fiecare noapte, fără ca eu să mai apuc să spun ceva: "Nu se mai poate, Marius!". Aşa a ars pănă-n ultima clipă. A ars cu acest "NU SE MAI POATE!". Nu se mai poate să stăm impasibili la ce se intămplă in jurul nostru, nu se mai poate să ne lăsăm călcaţi in picioare, nu se mai poate să privim nepăsători la ceea ce vedem la televizor, nu se mai poate să ne facem că nu vedem ceea ce se intămplă cu oamenii, cu lumea, cu noi. Revolta din el era ca a doua lui respiraţie, revolta din el era o a doua lui natură, revolta din el era pănă la urmă felul lui de a fi. Şi revolta asta nu era niciodată pentru el. Nu, nu l-am văzut niciodată revoltăndu-se pentru o nedreptate care i s-a făcut lui. Nu, nu s-a bătut niciodată pentru el, ci pentru NOI. Pentru cetăţenii din noi, pentru drepturile noastre, pentru copiii noştri, pentru siguranţa şi pentru binele nostru. Mulţi il vor fi inţeles după ce n-a mai fost, alţii il vor inţelege o dată cu trecerea timpului. Pentru că tot ceea ce a făcut Ralu Filip pentru noi nu se poate contabiliza in cifre, in voturi sau in procente. A rămas in mine strigătul său din fiecare zi, revolta care a ars o dată cu el.

Aşa e: "Nu se mai poate, Ralu!".
Citeşte mai multe despre:   editorial,   ralu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de