Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Voi fi un apărător devotat al libertăţii presei, care in ultimii patru ani a inregistrat un regres grav datorită constrăngerilor şi presiunii politice fără precedent practicate faţă de mass-media romăneşti. Confiscarea libertăţilor presei este primul pas spre confiscarea libertăţilor cetăţeneşti. Victoriile democraţiei nu pot avea loc fără existenţa presei libere, a dreptului la cuvănt şi la liberă exprimare."
Aceste vorbe frumoase au fost rostite de Traian Băsescu in faţa Parlamentului la investirea sa ca preşedinte, in Decembrie 2004. De atunci, realităţile s-au schimbat. Dintr-un răsfăţat al presei, un rebel simpatizat pentru tiradele dure şi fără milă impotriva puterii PSD, Traian Băsescu a devenit o persoană opărită. Nu puţine au fost atacurile la adresa media, săpănd la rădăcina credibilităţii acesteia prin vorbe grele.
Odată venit la putere, preşedintele nu a considerat necesar să recunoască un fapt de netăgăduit. Acela că a devenit o vedetă şi un candidat cu şanse mari in special datorită presei. Nu e mai puţin adevărat că oferta sa a fost una bună, conceptul de imagine şi de campanie fiind unul suficient de inteligent incăt să atragă jurnaliştii. Chiar şi ziarele ce aveau contracte de publicitate de la guvernul PSD reproduceau pe larg spusele lui Băsescu. Primind bani frumoşi, conducătorii ziarelor se angajau doar să evite atacurile la adresa puterii, nu să şi boicoteze mesajele opoziţiei.
Una peste alta, putea să fie Traian Băsescu o combinaţie intre Brad Pitt şi Henry Kissinger. Dacă mesajele sale nu erau in presă, succesul era mult mai mic şi se contabiliza doar intr-o cameră din sediul cu bideuri noi din Strada Modrogan.
Deşi e cel mai mediatizat personaj politic din Romănia, preşedintele are, nu de puţine ori, nemulţumiri exagerate. Domnia sa, urcat pe valul politicii in baza unor critici extrem de dure la adresa puterii, este acum in jilţ. Există un principiu simplu şi sfănt. Eşti la putere, te critică presa. Iritarea domniei sale, jignirile repetate la adresa unor jurnalişti şi analişti il descalifică. Chiar şi Ion Iliescu, cel pe care il acuză că e comunist şi expirat, avea, ca preşedinte, o mult mai mare toleranţă la critica din presă. Şi, dacă este cineva in ţara asta care a fost făcut pulbere in mod constant de mai toată presa, acela a fost Iliescu. Dar inţelepciunea sa l-a făcut să privească lucrurile mai detaşat. Deşi operat de bilă in timpul primului mandat, Ion Iliescu nu şi-a trecut prin ficat toate atacurile din presă. Chiar şi polarizarea este acum mult mai puternică decăt atunci. Deşi il făceam tăiţei pe preşedintele Iliescu in Evenimentul zilei in perioada 1992-1996, mulţi dintre consilierii lui vorbeau cu noi. Chiar şi dintre membrii marcanţi ai PDSR. Ura nu se manifesta plenar in toată camarila de partid şi de stat. Unii incercau să ne convingă de contrariul opiniilor noastre, cu alţii colaboram pur şi simplu foarte bine ca jurnalişti, pe domeniile coordonate de ei: poliţie, armată, finanţe şi altele. Cu toate că aveau poza lui Iliescu pe masă, stăteau de vorbă şi nu-i urau pe jurnaliştii de la cel mai critic ziar la adresa preşedintelui. La vremea aceea...
Acum, lucrurile sunt grav deteriorate. Numeri pe degete persoanele care-l iubesc pe Traian Băsescu şi mai răspund la telefonul unor ziarişti care-l critică pe idolul lor. E o tensiune fără precedent. Nu există domeniu care să fi scăpat de o polarizare excesivă, de o aşezare in tranşee, de ura bolnăvicioasă impotriva taberei opuse. Din păcate, toate acestea au forma deviantă a unui război generalizat in interiorul puterii, nu a formei democratice de dispută intre putere şi opoziţie. Iar această uriaşă tensiune, ura personală transferată unor instituţii care se răfuiesc cu altele pentru că "aşa vrea şefuâ" dăunează grav Romăniei.
Suntem la un nivel alarmant al duşmăniei personale şi instituţionale. Interesele ţării sunt grav afectate pe plan intern şi extern. O arată şi intoleranţa la critica din mass-media. E un indiciu al unui simptom deviant in plan democratic.
Presa este şi un mediu de comunicare neoficial. Prin natura meseriei, ii vezi şi in ipostaze umane pe demnitari, bei cu ei o şampanie sau un suc in avion, la o recepţie. Se mai netezesc astfel asperităţi inutile de ambele părţi. Excese face indiscutabil şi presa. Dar tonul e dat de cel puternic. De atitudinea şi nivelul de toleranţă al celui care dă ordine puternicilor zilei.
Aceiaşi moguli şi oligarhi de presă erau proprietari şi in vremea in care candidatul Traian Băsescu a fost tranformat, prin mediatizare, in preşedintele ţării. Aceiaşi jurnalişti şi analişti l-au incurajat şi l-au tratat ca pe o mare speranţă a schimbării in bine a Romăniei.
Dar nu poţi fi tratat cu indulgenţă atunci cănd eşti la putere. Mai ales cănd lucrurile merg aşa cum merg după trei ani.
Exigenţa creşte, la fel şi aşteptările. Din cele 15 televiziuni naţionale in Romănia, una singură il critică pe faţă pe şeful statului. E vorba de Antena 3. Din cele peste 20 de cotidiene centrale, două sau trei critică in egală măsură greşelile ambelor palate. In privinţa radiourilor, nu există nici unul poziţionat deschis pro sau contra. Aşadar, procentul celor la fel de duri in critica puterii, cum era Traian Băsescu pănă in 2004, e foarte mic. Majoritatea sunt favorabile, indiferente la subiectul politică precum tabloidele sau neutre din punct de vedere al orientării.
Intoleranţa pe care o simt pentru un procent atăt de mic de critică pură este ingrijorătoare. Ba chiar extrem de periculoasă pentru pojghiţa democraţiei, solidificată mai ales cu sprijinul presei libere. Domnule preşedinte, apăraţi presa, care v-a adus la putere! Respectaţi-vă jurămăntul depus in 2004. Nu spargeţi oglinda in care se văd cel mai bine adevărurile dureroase. E una din puţinele garanţii ale democraţiei romăneşti.
