x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nu suntem in Germania

Nu suntem in Germania

de Ion Cristoiu    |    27 Ian 2007   •   00:00
Nu suntem in Germania

ROMANIA CA TELENOVELA
Azi nu e zi de vizita. E voie, in schimb, sa-ti primesti neamurile la poarta, intr-o sala ca un hau. Respectivii, ferm convinsi de ceea ce le spune categoric portarul, nu se poate, azi nu e zi de primire, asteapta, asteapta de mult timp si, mai mult ca sigur, vor astepta mult si bine. Intru, deci, in pavilionul numarul patru, nu inainte de a ma felicita pentru felul stralucit in care m-am descurcat cu portarul.
ROMANIA CA TELENOVELA
Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea - realizator tv

Ploua marunt, cainos. Conform indicatiilor, zic portarului, merg la pavilionul numarul patru, si-i intind mana cu zece lei in palma, mi-o strange amabil si tot amabil imi raspunde, sa traiti!, bagand banii in buzunar, in timp ce la intrare, cativa insi corecti, care se cred in Germania, asteapta de vreo ora sa vina in sala de asteptare cei chemati. Azi nu e zi de vizita. E voie, in schimb, sa-ti primesti neamurile la poarta, intr-o sala ca un hau. Respectivii, ferm convinsi de ceea ce le spune categoric portarul, nu se poate, azi nu e zi de primire, asteapta, asteapta de mult timp si, mai mult ca sigur, vor astepta mult si bine. Intru, deci, in pavilionul numarul patru, nu inainte de a ma felicita pentru felul stralucit in care m-am descurcat cu portarul.

Merg ferm pe calea micii coruptii, dar, odata ajuns inauntru, imi dau seama ca nu stiu pe unde se urca la etajul I. Intreb la chioscul de dulciuri, plantat chiar la intrare, pe una dintre vanzatoare, o fata draguta, in pantaloni cadrilati, care-si aranjeaza in vitrina cateva sticle de Pepsi. - Nu stiu, raspunde fata, mergeti dumneavoastra drept inainte pe coridorul acesta, in capat e o garderoba si intrebati acolo. Fata e binevoitoare, mai sa-mi faca cu mana si, sub puternica impresie a bunavointei sale, ajung la garderoba. - Nu va suparati, intreb tot numai un zambet, garderobiera, o femeie trudind la desavasirea unui ciorap, cum se poate ajunge la etajul I ? - N-aveti voie, azi nu e zi de vizita! Hait! imi spun, am sfeclit-o, dracu m-a pus sa ajung aici. - Stiti, zic, mutandu-ma de pe un picior pe altul, stanjenit, stau numai doua minute si plec. - N-are importanta cat stati, face, logica - implacabil, femeia, cateva minute sau o zi intreaga, azi nu e zi de vizita si n-aveti voie. Apoi, cum ati intrat? L-am rugat pe portar, baigui eu, gandindu-ma deja ca i-am facut un rau bietului om. Incoruptibila il va pari doctorului, doctorul va... si asa mai departe.

Stau in fata garderobei, stingherit, cu florile in mana. Vine de sus o vizitatoare. Preda halatul si pleaca. Garderobiera urca scarile, aprinde neonul si se intoarce. O lumina rece scalda coridorul. Caut din nou la garderobiera, cat mai rugator. - Fiti amabila, numai doua minute! - Dar dumneata esti amabil cu mine? - Aha! ma prind eu rapid, strecurandu-i in palma cinci lei, pai de ce nu spui asa? Si, in timp ce femeia, amabila si ea, amabilitate la amabilitate, ca un scor de unu la unu, imi arata cum sa innod halatul, ca pe o pelerina, ma strafulgera un gand: si daca am fi fost in Germania? Ce ma faceam?!

TOAMNA LA MARGINEA ORASULUI. La margine de Bucuresti, in mahala, de acolo de unde cei din centru si de prin apropiere spun ca se vede Giurgiu. E o dupa-amiaza de toamna rece, sub soarele mai mult decorativ, ca un presedinte de republica latino-americana, pentru ca n-are prerogative asupra aerului aspru. Suntem in mijlocul toamnei. Copacii, inca in putere, se inalta in aerul generos cu frunzisul inca verde. Flori de toamna, zdravene, rezistente la bruma, se vad printre gardurile din lemn tacut, cotropite de frunzele mari, uscate, ale vitei-de-vie.

E in totul din jur o mizerie uscata, de lume ragusita. Gaste sarace, lasand in aer fulgi plini de gainat, se balacesc intr-un ochi de apa tulbure. Trec alene, leganandu-se burghezo-mosieresc, un card de rate, in frunte cu un ratoi colorat fistichiu. Doi baietasi jerpeliti, in tenisi rupti si cu fesuri de lucratori in constructii, banuiti de viol in grup, chinuie in joaca un catelandru. Cei mai mari fac cu bicicleta opturi primejdioase sau spun vorbe cu subinteles fetiscanelor in pantaloni rosii si bluze cu buric, care chicotesc gadilat, atatate, fara s-o stie, de palavrageala baietandrilor. Pe stalpul care n-a fost furat inca, se decoloreaza iremediabil steagul Uniunii Europene.
×
Subiecte în articol: editorial