x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „Nu trage, domn’ Semaca, sunt eu, Lăscărică!”

„Nu trage, domn’ Semaca, sunt eu, Lăscărică!”

de Florin Condurateanu    |    20 Mar 2020   •   07:30
„Nu trage, domn’ Semaca, sunt eu, Lăscărică!”

Sunt filme cu asemenea succes la public încât personaje din aceste pelicule au devenit eroi populari, iar replici spuse de aceşti actori au fost „înfiate” de români şi utilizate foarte des în secvenţe de viaţă. S-a alcătuit şi un clasament cu podiumul pe care urcă cele mai îndrăgite ziceri din filme. Ei bine, pe primul loc, cea mai utilizată replică din filme ajunsă bun de consum al populaţiei este ultima frază din „Cu mâinile curate”, spusă de comisaul rănit după ce a secerat cu gloanţe banda de gangsteri. Sergiu Nicolaescu, atât de iubitul comisar fără teamă şi reproş, în prag de moarte şopteşte “Un fleac, m-au ciuruit”! Nu numai că românii obişnuiţi folosesc cu tentă de băşcălie aceste vorbe din filmul cu comisari, dar replica lansată la finalul filmului de simpaticul comisar lovit de gloanţele borfaşilor a fost spusă şi cu ocazia finalei alegerilor pentru Cotroceni. De altfel, comisarul Miclovan care, plin de sânge, spune replica „un fleac, m-au ciuruit” a iscat o furtună. Publicul care-l îndrăgise nu a acceptat că el moare în prima serie şi au curs mii de scrisori şi telefoane pentru Nicolaescu să-l reînvie pe comisar pentru celelalte serii. Regizorul Nicolaescu s-a certat chiar cu scriitorul Titus Popovici, care a refuzat să-l reînvie pe comisar şi, până la urmă, Nicolaescu de-abia în a treia serie a reinventat un alt comisar. Tot Sergiu Nicolaescu a intrat în noua piele a comisarului Moldovan. Pe locul doi, ca popularitate a cuvintelor din filme, este o altă replică tot din „Mâinile curate”, strigătul borfaşului Lăscărică, găinar şi trădător, care în depozitul ambuscadei îl imploră pe şeful bandei, cel cu guler alb, George Constantin. Ruga hoţului alias Dinică: „Nu trage, domn Semaca, sunt eu, Lăscărică!”. Pe locul trei al simpatiei publicului se află replici din alte două filme, lauda personajului din „Filantropica”, textier de jelanie a cerşetorilor. Dar medalie de bronz a popularităţii a cucerit şi rostirea teribilă din „B.D.”: „Ce avem noi aici?”. În filmul de mare inteligenţă „Filantropica”, şmecherul textier pentru cerşetori, jucat superb de Dinică, îşi expune filozofia: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!”. Este îndemnul ca, în orice situaţie, să nu se uite o istorisire de întâmplare a oamenilor obişnuiţi. Jocul magistral al  trioului de pungaşi din „B.D.” - Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin - cu întrebarea cabotină „ce avem noi aici” a făcut ca toţi românii să miştocărească repetând aceste vorbe.

 

 

×