x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nucleara lui Andronic și fumigena lui Băsescu

Nucleara lui Andronic și fumigena lui Băsescu

de Serban Cionoff    |    12 Mar 2018   •   13:44
Nucleara lui Andronic și fumigena lui Băsescu

De aseară,avem a ne confrunta cu o nouă și foarte importantă problemă! Dar ce spun eu ,,importantă’’, când ea amenință să fie ,,o bombă cu ceas’’ și să ticăie, necruțător, sub anumite scaune?! Bombă care, atunci când va face explozie, va face multe, foarte multe victime, inclusiv sau mai ales victime colaterale. Mă refer la teribilul secret că, la Congresul extraordinar al PSD, s-a decis ceva anume privind Convenția Națională pentru Președinția Consiliului UE. Înaltă demnitate în care ar urma să fie investit actualul președinte Klaus Iohannis. Desigur, profund cunoscător al meandrelor politicii de mare clasă (unii spun că doar ale politicianismului de drept comun),Amiralul Dezastrului Național a mai dezvoltat și alte câteva raționamente subterane, după care, în atât de personalul său stil de gândire și de exprimare, ne-a dat și cheia problemei. Citând dintr-un dialog, secret bineînțeles!, purtat de Liviu Dragnea cu Președintele Klaus Iohannis. Dialog al cărui mesaj esențial ar fi:,,Domnule președinte, mergeți dumneavoastră la Bruxelles, iar eu (Liviu Dragnea n.n.) preiau președinția României’’. Zvon pe care, chiar acum câteva minute, Liviu Dragnea l-a dezmințit categoric. Ceea ce nu însemnă că discuția pe acest subiect este închisă.

Din capul locului, orice om cu o oarecare pricepere în materie de comunicare politică este frapat nu atât de familiaritatea tonului, cât de maniera de negociere pe care o denotă. Ceva foarte departe de normele elementare ale comunicării instituționale, dar foarte aproape de modul în care, hai să spunem acum vreo treizeci și un pic de ani, se purtau, de exemplu, negocierile între comercianții clandestini de blugi și colegii lor de meserie specializați în traficul cu whisky și Kentane. Limbaj care, de ce nu am recunoaște-o?, prinde al naiba de bine la un anumit public țintă, așa după cum , la alegerile prezidențiale din 2004, a prins perversa antiteză între Traian Băsescu- popularul și Adrian Năstase-arogantul. Dar, pentru că la ediția următoare a prezidențialelor, marota asta parșivă nu prea mai avea șanse să țină, a trebuit musai să fie inventat ceva mai sigur pentru ca Traian Băsescu să mai rămână, preț de un nou mandat, în Dealul Cotrocenilor. Iar cum, de ceva vreme, subiectul se află și în atenția unei comisii parlamentare ale cărei concluzii ar putea să dea serios de furcă unora sau altora, ce și-au zis Traian Băsescu și anturajul? Ia să punem,noi, de o nouă fumigenă! Drept pentru care, zis și făcut, s-a ieșit pe piața media cu această bombă, aruncată fix duminică seara la ceas de maximă audiență.    

Numai că, ghinion de neșansă! Tot aseară și tot la un canal de televiziune, Antena 3, a fost difuzată o știre care, deși nu era redactată în termeni atât de pitorești spre vulgar precum cea plasată de Traian  Băsescu, are  enorm mai multe șanse decât precedenta pentru a deveni ,,o nucleară’’ în adevăratul sens dat termenului. În lumea presei și, cu siguranță, nu numai aici. Este vorba despre interviul pe care Ion Cristoiu l-a realizat cu celebrul Sebastian Ghiță, interviu despre care realizatorul său spune că ,,va provoca un cutremur pe scena politică’’ întrucât vor fi făcute dezvăluiri despre binomul SRI-DNA și, atenție mărită!, despre alegeri. Interviu care urmează să fie dat publicității foarte curând. Să fi aflat,oare, Traian Băsescu, direct sau prin intermediari, despre această veritabilă nucleară? Iată o ipoteză care, oricât ar părea de hazardată nu poate fi și categoric exclusă. Fiindcă, să nu uităm, chiar dacă , acum, fostul președinte este cam tras pe margine, trebuind să se mulțumească doar cu un post de senator și cu președinția unui partid de buzunar, el este, totuși, legat de anumite cercuri de interese și chiar de acțiune. Care cercuri, iarăși nu este câtuși de puțin exclus să fi aflat câte ceva și despre interviul  luat de Ion Cristoiu lui Sebastian Ghiță. De aici venind și informația bombă- de fapt, doar o fumigenă!- menită să abată, de pe acum, atenția marelui public de la adevărata bombă a zilei. Dar, cu siguranță, nu numai a zilei!

 Cât privește marea și absolut dezinteresata grijă pe care Traian Băsescu o manifestă față de șansele reale pe care Klaus Iohannis le-ar avea pentru a ocupa, începând din toamna anului viitor, calitatea de Președinte al Consiliului UE, eu unul îl și înțeleg. Păi nu a trecut și el, acum, câțiva ani, printr-o situație oarecum asemănătoare, atunci când, cu surle și tobe, s-a lansat și s-a răspândit vestea că el, Traian Băsescu, după ce își va fi isprăvit cel de-al doilea mandat prezidențial, va ateriza direct pe fotoliul rezervat secretarului general al NATO? Iar, după aceea, cu ce s-a ales? Așadar, mare atenție la zvonuri și la zvonaci!- acesta ar fi singurul mesaj corect și cinstit pe care cred că președintele Klaus Iohannis ar trebui să îl decodifice din snoava televizată pe care a povestit-o asară predecesorul său.

 În rest, așteptăm cu sufletul la gură ,,nucleara’’ și, pe urmă, mai vorbim…    

×