x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nuclearul amenință nucleul european

Nuclearul amenință nucleul european

de Daniel Apostol    |    16 Dec 2019   •   07:30
Nuclearul amenință nucleul european

Pactul ecologic european este un proiect extrem de ambițios care vrea să demonstreze lumii că, deși în proces de Brexit, europenii găsesc măcar o cauză pentru care să rămână strâns uniți. Pactul stabileşte măsuri ce vor transforma Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, vor dinamiza economia, vor îmbunătăţi sănătatea şi calitatea vieţii cetăţenilor, vor ocroti natura şi vor garanta că nimeni nu este lăsat în urmă. Totodată, Comisia Europeană a elaborat o listă cu activităţile sustenabile pentru investiţii prin care se definește practic ce e verde şi ce nu e. Dar tot săptămâna trecută, cele 28 de state membre nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la o definiţie a produselor financiare care pot fi catalogate drept „verzi” şi „sustenabile”. Guvernul francez a blocat compromisul împreună cu statele din grupul de la Vişegrad (Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia - n.r.), România, Bulgaria şi Marea Britanie: țările menționate reclamă că, în forma actuală, pactul face imposibilă finanţarea energiei nucleare prin produse financiare durabile. Nuclearul este, așadar, un factor de instabilitate pentru ceea ce pare a fi nucleul unității europene: ecologia.

Trecerea la o economie mai puțin poluantă necesită investiții de amploare, iar banii publici nu sunt de ajuns să acopere investițiile ecologice masive necesare. UE dorește să atragă mai mulți bani din sectorul privat, deoarece fondurile publice sunt insuficiente.UE are nevoie în fiecare an de aproximativ 180 de miliarde de euro de investiții suplimentare în eficiența energetică și energia regenerabilă pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 40% până în 2030. Iar pentru a ajunge la neutralitatea emisiilor de CO² până în 2050 sunt necesari și mai mulți bani. Unele investiții în proiecte legate de climat și mediu provin din bugetul UE. De exemplu, aproximativ 20% din bugetul UE pentru 2019, de 165,8 miliarde, se dedică proiectelor legate de combaterea schimbărilor climatice. Parlamentul European dorește să crească această pondere la 30%. Miliarde de euro au fost deja mobilizate prin intermediul Fondului european pentru investiții strategice și împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, iar sumele alocate proiectelor climatice urmează să crească. Rolul Băncii Europene de Investiții în finanțarea proiectelor legate de climat a crescut, iar Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, declara că va propune o creștere suplimentară a fondurilor dedicate mediului prin transformarea unei părți a Băncii Europene de Investiții în Banca Climatică a Europei. Cu pactul ecologic lansat, Europa trebuie să-și rezolve problema de pe masă: dă sau nu dă energiei nucleare „cecuri verzi”.

           

×