Numele bate tehnica

S-a întâmplat într-o noapte. Agresorul a intrat pe geam, după ce mai întâi l-a spart cu un teanc de bancnote. S-a furişat până la patul în care victima dormea liniştită, pe o pernă cât ditamai cota de piaţă de 50%.

S-a întâmplat într-o noapte. Agresorul a intrat pe geam, după ce mai întâi l-a spart cu un teanc de bancnote. S-a furişat până la patul în care victima dormea liniştită, pe o pernă cât ditamai cota de piaţă de 50%. A scos din buzunar un comunicat de presă imprimat pe o folie de oţel, l-a făcut sul şi a început să lovească cu el. Sânge, slujbe, discuri cu filme şi playere au sărit în toate părţile. Când a fost găsită, câteva ore mai târziu, victima era în comă. A mai rezistat o lună cu inima bătând din ce în ce mai încet, în tempo cu cifrele de vânzări. Acum câteva zile, părinţii au anunţat vestea cea tristă: HD DVD nu mai este. Standardul de discuri de înaltă rezoluţie de la Toshiba şi Microsoft a fost ucis mişeleşte de competiţia de la Sony, pe nume Blu-Ray. Asasinul a fost prins imediat de milioane de oameni, care însă n-au făcut altceva decât să-l felicite. Războiul formatelor s-a sfârşit: acum lumea întreagă poate să treacă la următoarea generaţie de playere de filme.

Scena pe care v-am descris-o chiar s-a petrecut într-o noapte, în noaptea din ianuarie în care Warner a anunţat că renunţă la formatul HD DVD. Vestea a avut efectul unei găleţi de apă adăugate într-un vapor aflat la limită între salvare şi scufundare: bâldâbâc într-o lună şi un pic! Pe piaţa românească bătălia nu s-a dat în nici un chip: Microsoft/ Toshiba n-au promovat standardul aici, în vreme ce Sony şi Panasonic au adus playere, iar Media Galaxy cam o duzină de filme în format Blu-Ray. Deci noi trecem direct la epoca de după încheierea păcii: ştim exact ce să ne luăm când avem “douăjdemilioane” de pierdut.

Sigur, acum toată lumea vine cu explicaţii pentru victoria Sony. De la şpăgi date studiourilor şi până la includerea playerului în consola PS3, responsabilă pentru cea mai mare parte a vânzărilor. Eu însă cred că dincolo de toate astea, numele a contat mult.

Gândiţi-vă cum sună. HD DVD. Câte consoane sunt aici? Ce animal preistoric tuşeşte aşa? Şi ce promisiune tehnologică nouă e asta, care conţine şi vechiul nume, DVD? Când au inventat televiziunea, de ce n-au numit-o radio cu imagini? Când au inventat magnetofonul, de ce nu i-au zis patefon cu benzi? Păi d-aia: că omul plăteşte mai mult când e sigur că are ultima chestie. Or HD DVD pare doar chestia mai veche, cu ceva îmbunătăţiri. De ce să dau “’jdemii” de euro pentru un upgrade?

Pronuntaţi acum Blu-Ray. Sună bine în engleză, poţi să botezi o navă spaţială cu numele ăsta, o fată cu părul albastru, un aparat de scos părul din nas cu laserÖ Are vocale frumoase şi sigla care sugerează high-tech. Şi, de la H.G. Wells încoace, raza laser sau raza morţii sau cum vreţi să-i spuneţi prezintă o anumită fascinaţie. Vrei, nene, laseru’ în casă, să te uiţi la filme şi să mori la detaliu? Marcă banu, atunci!

E o lecţie aici şi pentru companiile româneşti care se chinuie să spargă piaţa afară. Numele sunt importante. Şi trebuie să sune global. Dar nu prin adăugirea de “investment” sau “holding” la final. Creaţia de nume e o artă în sine. Şi, la fel ca o pictură bună, un nume reuşit te îmbogăţeşte în timp.

Totul e să nu te zgârceşti la botez.