Numele uitărilor

Soarta poartă nume. Nu un singur nume, ci înşiruiri de nume, în care fiecare e şi cauză, şi efect.

Cu unii artişti, dicţionarele sunt foarte rezervate, ca şi cum nici nu s-ar fi născut, n-ar fi avut un parcurs profesional şi ar fi dispărut fără urmă.
M-am ambiţionat să reconstitui viaţa şi opera unei pictoriţe care în perioada interbelică s-a bucurat de laudele unor cronicari influenţi, dar de fiecare dată, când socoteam că pot să leg o idee şi nişte informaţii, a intervenit soarta.

O soartă, nu un destin totalitar, care dă totul peste cap. Faţă de destin, soarta e ce-i şi un crivăţ pe lângă un uragan.

Au intervenit tot felul de sorţi, având toate nume de oameni şi de prejudecăţi, de erori de construcţie a carierei şi de brutalităţi ale semenilor, iar din când în când, şi nume de prostie omenească trecând drept faptă bună. Artista şi-a schimbat numele de familie în mai multe rânduri, după al soţilor. Dacă cei trei bărbaţi ar fi purtat nume banale, aş fi fost motivat să pun repetatele căderi în anonimat ale numelor ei noi pe seama banalului.

O mulţime de Ioneşti, Constantineşti, Vasileşti, Petreşti şi Popeşti n-au răzbit în arte, din cauză că istoriei artei îi e de ajuns câte unul din fiecare: un Andreescu, un Grigorescu, un Ştefan Popescu...

Ar mai fi ceva: la o aglomeraţie de "eşti", istoria se mulţumeşte cu doi-trei, nu cu reprezentanţi din toate adunările de "eşti" ai neamului. Un Eminescu a apărut de îmbulzeala în poezie a altor "eşti". Nu e drept, dar uite că se întâmplă! Mergând din aproape în aproape, am aflat ultimul domiciliu cunoscut al artistei, dar, când să ajung în faţa casei, am dat de un maidan.

Arhitectul care a decis demolările din zonă, ca să facă loc blocurilor, putea să lase în picioare casa tip "clasa de mijloc", în care îmbătrânea artista, însă a fost zelos şi a dărâmat-o. I s-a părut lui că un maidan plin cu gunoaie îl făcea şi mai arhitect. Arhitectul - nu-i mai ţin minte numele - era şi el ceva cu "escu". Soarta mică se întoarce, de regulă, contra celui care o stârneşte.

Uneori, înşiruirea de sorţi potrivnice naşte o soartă-antidot. În arheologie apar frecvent, ca întruchipări ale norocului sau ale neşansei, aşa-numiţii "jefuitori de morminte". În lumea noastră există o categorie de jefuitori de poduri, de lăzi cu amintiri şi de ananghii, care n-au încă un nume toţi. Au doar un nume în parte.

La măruntul jefuitor de ananghii, care a dat scotocind vieţi şi peste un depozit de lucrări, de fotografii de familie şi de acte ale artistei am ajuns, ca întotdeauna când e să se aleagă praful, după ce acesta a împrăştiat tablourile şi documentele pe un câştig de calic, dând astfel un nume şi sorţii de pe urmă, aceea care a închis cercul, permiţându-mi să conchid despre un destin potrivnic.

A fost ca într-o cursă în care am pierdut. În care şi artista a pierdut definitiv în memoria publică, deoarece, oricât de bicisnică ar fi fost o soartă de etapă, ea era cu un pas înaintea mea, înaintea noastră.