x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O cafea cu nordici

0
Autor: Tudor Octavian 27 Feb 2011 - 18:40
În străinătate, oricât de român ai fi, se ivesc mereu situaţii în care e mai bine să te dai italian. Sau de altă naţie. Nu că ţi-ar fi jenă, dar e mai bine. Nu cedezi nimic în ce priveşte demnitatea, ba chiar ieşi în câştig. Eu, de exemplu, cu bruma de rusă din liceu mă descurc onorabil ca rus. Dacă anturajul nu-i agreează pe ruşi, pierderea e la ei. Aş fi preferat să ştiu germa­na, ca să mai vadă şi nemţii cum strâmbă lumea din nas atunci când se fălesc cu nemţia lor.

Un alt motiv pentru care nu mă grăbesc niciodată să zic că-s român e nasul meu de evreu. Eu, unul, sunt mulţumit cu el, dar fiindcă s-au găsit tot timpul încă din adolescenţă nişte tâmpiţi care m-au considerat neam de evreu şi s-au purtat ca atare, mă analizez uneori în oglindă şi ajung la unele concluzii consolatoare. Sunt zile în care am mutră de englez, dar şi altele în care arăt ca un grec sadea. Doar a japonez nu semăn, însă nu-i timpul pierdut.

Într-o dimineaţă, aflându-mă în târgul de vechituri al unui orăşel din sudul Spaniei, mi-am zis că e o vreme perfectă ca să-mi beau cafeaua la soare. De la un timp sunt gata oricând să renunţ la o hoinăreală pentru o cafea bună. Cu numai zece ani în urmă, lucrurile stăteau invers, dar nici aşa nu e rău. La cele câteva mese ale cafenelei din marginea târgului se bucurau de soarele dulce de martie câţiva nordici. Ştiţi doar cum sunt scandinavii: femeile blonde, iar bărbaţii placizi. Femeile de la Mediterana se simt discriminate pozitiv, dacă le priveşti cu subînţeles. Exact pentru aceleaşi motive, americanele se simt discriminate negativ. Există şi o discriminare neutră. La suedeze şi la finlandeze poţi să te holbezi ore întregi şi să nu se întâmple nimic, nici pozitiv, nici negativ. La un moment dat, unul dintre bărbaţi, deşi era ceva mai placid decât ceilalţi doi, şi-a dat seama că mă interesa blonda lui şi m-a întrebat în engleza sacadată a nordicilor din ce ţară sunt. Cu engleza mea, mă înţeleg greu cu britanicii, dar cred că mare impresie aş face în Cecenia. Drept care am răspuns că-s cecen. Şi ca să vadă în ce chip e prietenos un cecen, am dat-o într-o cecenă neaoşă de Oxford. Le-am spus că eram bucuros să cunosc nordici. Noi, cecenii, i-am zis, avem un mare respect pentru finlandezi, scandinavi şi groenlandezi.

Nordicul s-a uitat pe rând la ceilalţi nordici şi le-a zis într-o limbă care-mi părea cunoscută: Să moară mama, să moară copiii mei dacă nu l-am văzut pe fraieru’ ăsta la televizor. Auzi, nenicule, mânca-ţi-aş, nu vrei o fată, că ţi-o dau la reduceri?!

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de