x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O caut pe Miruna. Ajutaţi-mă!

0
Autor: Cristina Bazavan 20 Iun 2009 - 00:00

"Vreau să îţi mulţumesc pentru film. Mă numesc Miruna, am două fete... au 23 şi 21 de ani... Am vrut să le cresc în spiritul moralei. Cu conştiinţă... Şi mi-a fost greu să le explic cum, pe vremea comunismului, am ezitat între lege şi conştiinţă, am încălcat legea ca să-mi împac conştiinţa... Îţi mulţumesc pentru film."



Miruna are undeva pe la 40 de ani, e înaltă şi delicată, are părul până la umeri şi e brunetă. La proiecţia filmului "Poliţist, adjectiv" al lui Corneliu Porumboiu de la TIFF, sala UBB, stătea în rândul doi la mijloc. Întâmplător, faţă în faţă cu regizorul când acesta s-a urcat pe scenă la final.

Miruna avea multă emoţie şi forţă în voce, făcea pauze ca să-şi stăpânească tremuratul vocii şi se uita, de la câţiva metri, drept în ochii regizorului. Dar era incredibil de multă forţă în vorbele ei; emoţiile precise găsesc întotdeauna căi precise de exprimare.

Faţă în faţă cu regizorul, expunându-şi dilemele intime, arătându-se în faţa câtorva sute de oameni cum este dincolo de aspectul său fizic, Miruna a fost o demonstraţie inedită, involuntară, dar cu atât mai emoţionantă, despre universalitatea subiectului filmului lui Corneliu Porumboiu.

(Ce alegi între a face ce simţi şi a face ce e corect după legile şi standardele vremurilor în care trăieşti? Cine stabileşte că legea recunoscută în stat e cea mai potrivită pentru ceea ce crezi tu despre lume? Astea sunt întrebările pe care ţi le aruncă în faţă filmul şi, oricum ai lua-o, e greu să dai un răspuns.)

În seara aceea, Miruna mi s-a părut cel mai frumos cadou pe care puteau să-l primească regizorul şi echipa filmului, şi-am iubit-o foarte tare. Acum o caut. N-a avut nimeni inspiraţia să se ducă la ea în sală şi să-i vorbească. Toată lumea şi-o aminteşte, i-a emoţionat pe mulţi, dar doar clujenii ar putea ştii cine e. Aş vrea să scriu despre Miruna.

Ar putea inspira pe mulţi cu modul în care şi-a crescut copiii, ar putea da răspunsuri la întrebări pe care alţii nici n-au curaj să le verbalizeze.
E cu siguranţă unul dintre acei oameni din aluat magic.

S-ar putea ca ea să nu-şi dorească să-şi spună povestea lumii, dar, chiar şi-aşa, aş vrea să-i mulţumesc faţă în faţă pentru emoţiile pe care mi le-a adus în acea seară.

Dacă aveţi prieteni în Cluj (sau locuiţi în Cluj), spuneţi-le tuturor de Miruna. Poate o recunoaşte cineva. Dacă aveţi informaţii, scrieţi-mi pe adresa cristina.bazavan@tabu.ro.
O caut pe Miruna. Ajutaţi-mă!
Citeşte mai multe despre:   editorial,   miruna

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de