O chestiune strict profesională

Profesorul Ştefănescu Ştefan e sâsâit. Îţi dai seama mai greu că e sâsâit, pentru că în locul cuvintelor cu s şi ş foloseşte altele, oarecum asemănătoare ca sens.

Şi-a făcut chiar şi un dicţionar al lui, cu acele cuvinte care trebuie evitate. Se sâsâie, e drept, mai rar, iar atunci când se referă la lucruri obişnuite pare afectat, lipsit de naturaleţe. Din cauza neologismelor. Nici măcar nu se mai prezintă Ştefănescu. Îşi zice Petre.

Un prieten de la un post de radio cu mulţi ascultători îl invită pe Ştefănescu să ţină o rubrică de trei minute pe teme sociale. Hai, omule, de ce-ţi faci probleme, că-ţi aranjăm noi vocea. Avem o combină franţuzească. Te prelucrează la fix. Te face şi Pavarotti, dacă vrei. Ştefănescu se duce pentru o înregistrare de probă. De emoţie, se sâsâie până şi la vocale, se bâlbâie, iar acasă transpiră şi îi declară soţiei că a doua oară nu-l mai prinde. La catedră e altceva, zice el, pot să şi glumesc pe seama sâsâitului, dar la radio te faci de râs la atâta lume pentru tot restul vieţii.

Emisiunea însă e un succes. Prietenul îi trimite o maşină de la studio şi-i promite că-l plăteşte în avans. În studio, Ştefănescu îşi ascultă rubrica împreună cu soţia şi de uimire se uită lung unul la altul, apoi la tehnicieni. Cum dracu' aţi reuşit?, întreabă într-un târziu profesorul. E pentru întâia oară când zice "reuşit" fără să se sâsâie. Operatorul îi arată pe un ecran profesional cum pot fi protezate electronic vocalele şi consoanele cu probleme.

Nici n-aţi observat, spune acesta, că am lungit tot textul citit de dumneavoastră cu un minut. Apoi, timbrul. Vi l-am coborât niţel. Aşa, mai baritonal. La maşina mea, orice e posibil. Şi, ca să-i dovedească profesorului cât de performantă e aparatura, reia înregistrarea în regim de soprană. Să mori de râs! La dumneavoastră, mai spune tehnicianul, am muncit ceva, însă a meritat. E mai greu cu ăia care mănâncă sfârşitul cuvintelor, că trebuie să le transplantăm sfârşituri. Noroc că-l avem pe Goe.

Profesorul află că Goe e un funcţionar de-al radioului care imită voci cunoscute de actori. Şi în înregistraera ta, îl lămureşte prietenul, a intrat Goe în câteva ori. E dat naibii Goe! Tu, nu numai că te sâsâi, dar ai ceva şi cu e-urile. Le pronunţi ie, ca la voi, în Bărăgan. Se zice el, măi, Petrică, nu iel. Practic, ţi-am corectat jumătate de alfabet. Nu trebuie să te jenezi. Te prelucrăm cu plăcere, pentru că ai idei.

Ce părere ai, nea Mitică, îl întreabă prietenul profesorului pe operator, să-i spunem secretul sau să nu i-l spunem? Operatorul dă din cap, în sensul că îi e indiferent. Ce secret să-mi spuneţi?, se impacientează profesorul. Păi, am luat sâsâiala de la tine şi i-am băgat-o de mai multe ori unui deputat. Ne mai distrăm şi noi. Nu m-aş mira, spune Ştefănescu, să existe şi maşinării de protezat sentimentele. Îţi mai taie din răutate, îţi lipeşte un pic de omenie. Apeşi nişte butoane şi, dintr-un prost, faci un deştept. Prietenul lui Ştefănescu şi operatorul se uită la rândul lor cu subînţeles unul la altul. Nici nu ştiţi ce vorbă mare aţi zis, face operatorul.