x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O cititoare de Universul - Mita Baston

0
19 Mai 2005 - 00:00

La dialogul tv despre Stelian Popescu, directorul si proprietarul Universului, ii citesc lui Aristide Buhoiu si, prin asta, telespectatorilor, celebra replica a Mitei Baston din D-ale carnavalului: "Trebuie s-o stiu, trebuie s-o aflu... si sa vedem. O sa fie un scandal... dar un scandal... cum n-a mai fost pana acum in "Universul"".

Il intreb pe interlocutor: era Mita Baston o cititoare de Universul? Imi raspunde afirmativ. Universul a fost inca de la infiintare un ziar popular, cu o mare patrundere in randurile oamenilor simpli. Era citit mai ales de cei de la mahala. Nu se dadeau in laturi sa-l cumpere nici functionarii, ofiterii, micii burghezi. Uriasa sa influenta a facut sa fie subiect de interes politic acut. In anii premergatori intrarii noastre in Primul Razboi Mondial, Take Ionescu (liderul Partidului Conservator Democrat) il ajuta cu bani (primiti de la rusi, spun gurile rele!) pe Stelian Popescu pentru a-l cumpara. Sub Carol al II-lea, ziarul beneficiaza de exclusivitati, cum a fost, de exemplu, stenograma Procesului Corneliu Zelea Codreanu.

Constransa de rigorile ritmului, discutia trece mai departe, fara a starui asupra acestei referiri a Mitei Baston la un ziar precum Universul.

Si totusi ar fi meritat sa staruim un pic.

Caragiale e un scriitor eminamente implicat in actualitate. Perfect explicabil astfel de ce creatia sa face trimiteri la personalitati si evenimente de mare rasunet la vremea respectiva. Veta din O noapte furtunoasa fredoneaza din Portretul lui G. Sion; Jupan Dumitrache si Ipingescu se trudesc sa descifreze un articol scris in stilul italienizant de la Romanul lui C.A. Rosetti; grupul Catavencu e una din multele grupari liberale disidente din ultimii ani ai guvernarii Bratianu; Zita se lauda a fi "citit de trei ori Dramele Parisului", "cate au iesit pana acum"; Jupan Dumitrache isi duce cucoanele la gradina de vara a lui I.D. Ionescu.

Caragiale e insa si un mare satiric. Asemenea tuturor marilor satirici, el nu sovaie sa-si loveasca adversarii din presa si literatura facandu-i preferati ai personajelor ridicole. Stilul italienizant al lui C.A. Rosetti e crunt ironizat prin infatisarea ziarului Vocea Patriotului Nationale drept lectura de capatai a celor doi imbecili: Jupan Dumitrache si Ipingescu. In dezlantuirea ei de telenovela, Mita Baston invoca, la un moment dat, Republica de la Ploiesti: "Da (ridicandu-se), vreau scandal, da... pentru ca m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate: ai uitat ca sunt fiica din popor si sunt violenta; ai uitat ca sunt republicana, ca-n vinele mele curge sangele martirilor de la 11 fevruarie; (formidabila) ai uitat ca sunt ploiesteanca - da, ploiesteanca! - Naica, si am sa-ti torn o revulutie, da o revulutie... sa ma pomenesti!...".

Intentia de batjocorire a Republicii de la Ploiesti bate la ochi. De altfel, in economia personajului, trimiterea e nitel fortata. Fireste, daca nu-i atribuim Mitei Baston, ca si Conului Leonida, disponibilitatea de a emite clisee ale epocii. E un procedeu admirabil utilizat de Caragiale in Doua loturi. D-ale carnavalului era gata in februarie 1885. Primul numar din Universul lui Luigi Cazzavillan apare la 20 august 1884. Succesul de tiraj e neobisnuit: 5.000 de exemplare, in conditiile in care nici un ziar de pana atunci nu depasise tirajul de 3.000 de exemplare. Accentul pus pe faptul divers, pe "scandaluri" pe istorioare de telenovela il fac simpatic masei de cititori si antipatic intelectualilor. Indiferent de aceasta, aparitia Universului e un moment de rasunet in epoca. Scriitorul Caragiale, cu al sau simt gazetaresc al actualitatii, nu-l putea ocoli. Nu intamplator, potrivit marturiilor, la premiera Scrisorii pierdute, din 13 noiembrie 1884, doi tiganusi, interpretati de elevele de Conservator - Maria Ciucurescu si Mia Theodorescu - vand Universul "de cinci parale".

A vrut sa ridiculizeze Caragiale ziarul Universul, facand din el gazeta reper a Mitei Baston? Greu de raspuns. Un satiric n-are cum sa ia peste picior lucrurile populare. Le poate cel mult ignora. Victimele sale sunt lucrarile nesincere, cele cu o aparenta idealista, ascunzand o esenta meschina. Universul era un ziar sincer in interesul de a castiga cu orice pret marele public.

Inclin sa cred ca I.L. Caragiale a luat Universul ca pe un moment al actualitatii peste care nu se poate trece. Sau, daca ne gandim la scena cu vanzarea Universului de la premiera Scrisorii pierdute, nu-i exclus sa fi vrut sa-i faca nitica reclama produsului lui Luigi Cazzavillan. Nu va fi el mai tarziu un colaborator de frunte al ziarului?

BARFE

Drama tanarului Enescu

Tanarul George Enescu e invitat la Peles: la masa cu Carol I, cu Elisabeta si anturajul. Tot mai rotofeie si tot mai putin solicitata de catre sot, Regina Elisabeta se deda practicii Salonului. Vedete ale lumii literar-artistice de la finele secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea sunt invitate la castel, puse sa se exprime, inchise sa creeze. Printre aceste vedete se numara si tanarul George Enescu, la inceputul secolului al XX-lea o celebritate in lumea inalta bucuresteana. Venind de la Paris in vacanta, era musai sa mearga la Peles, sa se manifeste in Salonul Reginei si sa ia masa cu intregul alai. Ca si Alecsandri, Enescu are repartizata o camera unde poate sa cloceasca opere. Elisabeta vedea in artist o closca. Intr-o anume camera, closca e pusa pe oua si inchisa acolo pana cand scoate pui. Enescu se dadea in vant dupa inaltele gratii de la Peles. Se simtea bine aici, pentru ca se credea astfel deasupra celorlalti muritori de rand: de la tarani pana la negustori. O singura problema avea la Peles, nu chiar de neglijat: masa. In Destainuiri despre George Enescu, Ilie Kogalniceanu, fiul Ninetei Duca, povesteste: "Protocolul impunea ca regele si regina sa fie serviti primii, in acelasi timp. Regele Carol manca putin si repede. Cum termina, i se lua farfuria si, in acelasi timp, se ridicau si farfuriile celorlalti comeseni, indiferent daca acestia mai mancau sau nu. Asta insemna ca ultimii serviti nu apucau uneori sa-si goleasca farfuria. Enescu - fiind cel mai tanar, era servit de obicei ultimul - trebuia deci sa manance repede". Potrivit marturisitorului, Enescu avea si momente de satisfactie: cand se serveau crenvursti sau porumb fiert. Nu pentru ca ii placeau mai mult decat altele: "Se bucura insa cand se serveau crenvurstii, care se mancau cu mana, ca si porumbul fiert. Se evita anevoioasa manipulare cu furculita ce se infigea greu in doua-trei boabe, conform uzantelor..."

LUMEA PRIN CARE TREC

Zapaceala din 1916

Observ, nu fara amuzament, indignarea iscata de brambureala din timpul recentelor inundatii. Cuvantul de ordine al tuturor jelaniilor: catastrofa ne-a prins din nou nepregatiti. Dar ne-a prins vreodata pregatiti vreun eveniment crucial pentru soarta tarii?

Maruca Cantacuzino-Enescu intra prin Memoriile sale in clubul celor care denunta nemaipomenita brambureala romaneasca la intrarea in primul razboi mondial. La opt zile de la mobilizarea trompetistica, se inmultesc semnele dezastrului cauzat de nenorocita inzestrare a ostirii, de proasta organizare, de improvizatie si de legendara lehamite romaneasca.

Autoarea surprinde deja secvente mai mult decat semnificative din primele zile ale campaniei, roase deja de realitatile crunte: "Barbati in zdrente, bandaje cu pansamente murdare, cuiburi de paduchi si de puroi - posturile de prim ajutor de pe front! Mutilati, muribunzi care umplu spitalele nepregatite, prost organizate, cu toate lucrurile de la noi".

Asemenea altor critici ai felului in care am intrat in razboi, Maruca Cantacuzino-Enescu, autoare a volumului Umbre si lumini, Amintirile unei Printese Moldave, nu ezita sa reaminteasca un adevar:

"Nici timpul, nici prilejurile de a ne pregati n-au lipsit totusi; sunt doi ani de cand traim sub amenintarea razboiului!".

In aceste conditii, cum se explica totusi haosul organizatoric? Prin anumite trasaturi ale specificului national:

"Incetineala si lenea noastra innascuta ne fac sa lasam mereu pe poimaine ceea ce trebuia sa fie facut alaltaieri, ne fac incapabili sa prevedem si sa organizam la timp vreun lucru. Nici macar instinctul de conservare nu poate face nimic contra inertiei noastre funciare, traditionalul "lasa-ma sa te las"". Ar fi cazul sa nu ne mai miram!

NIMIC NU SE PIERDE

28 DECEMBRIE 1837. Desi s-a situat pe locul 4 la alegerile parlamentare, Partidul National Crestin, condus de Octavian Goga si A.C. Cuza, e insarcinat de Carol al II-lea sa formeze guvernul. O lovitura data de rege democratiei romanesti, moment pregatitor al loviturii de stat de la 10/11 februarie 1938. In imagine: Octavian Goga depunand juramantul.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   enescu,   universul,   baston

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de