O clisma pe cinste!

Sistemul judiciar romanesc e tulburat acolo unde-l doare mai tare. Dezvaluirile despre "Operatiunea Venezuela", facute de ziarul nostru si dezvoltate de mai toata media, au ciupit Politia si Parchetul de... intestinul gros. Un elev de gimnaziu poate spune ca intestinul gros e foarte departe de cavitatea bucala. De orificiul prin care se mananca si se vorbeste. Gura e cea care lauda, pronunta sentinte, informeaza dar mai si minte. Ne uitam la televizor, citim in ziare: reusita fara egal a ofiterilor cutare si cutare, a procurorilor cutare si cutare, care-au facut, au dres, au prins, au capturat, au... era sa zic impuscat, dar asta nu prea se intampla, au redus fenomenul infractional cu atat la suta, bravo lor, traiasca!

Stie cineva din afara sistemului ce se intampla la capatul celalalt al tubului digestiv, cel opus in mod natural gurii care lauda, minte sau tace? Spre deosebire de orificiul bucal, care lucreaza doar cand vrea, intestinul gros al sistemului judiciar proceseaza tot timpul. Da si rezultate, da si rasoale, dar lucreaza tot timpul. Nu va uitati in gura politistilor si procurorilor cand va zic legende despre cum se prind retele de traficanti de femei, de droguri, de arme, de bani falsi! Realitatea o contine si o secreta, o secreta pentru ca e secreta, intestinul gros. Creuzetul operatiunilor sub acoperire, al combinatiilor informative-operative, a turnatoriilor reusite sau mincinoase, al smecheriilor si strengariilor inteligente, al adevaratelor riscuri este intunericul de la capatul... celalalt al tunelului. Asa e firesc, nu va scandalizati, politisti din toata lumea fac targuri cu infractorii, procurori si judecatori din toata lumea fac "negustorie cu indulgente", nu intotdeauna in litera legii, dar in multe cazuri in interesul legii. Important e ca asta sa se intample in limitele rezonabilului.

Zicea un ofiter de legatura strain ca, in afacerile de criminalitate transfrontaliera, totul depinde de rama. Ai o rama lunga si dolofana, prinzi un rechin sau macar un ton. Ai una scurta si pirpirie, te alegi cu un guvide.

Cand auziti de o captura importanta de arme, droguri sau bani falsi in Romania, fiti siguri ca s-a pus in carlig o rama XXL. Cand nu, nu. Ramele grase nu tropaie pe toate drumurile. Asta-i motivul pentru care, la noi cel putin, tare putine si firave capturi au realizat politistii, procurorii, dar si agentii serviciilor speciale. Americanii au laboratoare performante de crestere a ramelor grase. Rusii au si ei, dar momeala de soi a emigrat spre lumea interlopa unde e mai bine platita. Britanicii au, frantujii au, dar si ei o mai zbarcesc.

Rame grase vezi in filme, in documentare: agenti acoperiti care se ingroapa cinci ani intr-un cartel de traficanti, ca sa-i puna bomba la radacina, in temelie, nu sa-i impuste cioara de pe gard; nasi pocaiti care isi aduc concurenta in fata justitiei, potcovind-o cu 500 de ani de inchisoare in schimbul unei vieti noi si al unei fete noi...

Ce vezi pe malurile Dambovitei? Gainari, care se folosesc de cate-un traficant cooperant care vrea sa-si "netezeasca" drumul si care face marfa si banu’ jumi-juma cu ei. Alti gainari care de dragul unui salariu de merit iti baga prafu-n buzunar ca oricand gasesc un amic procurur care zice "da" si risti sa te ascunzi zece ani in beci doar pentru c-ai vorbit la telefon cu cine nu trebuie, of, judecatorii au zeci de dosare pe zi, cine dracu’ sa le citeasca pe toate!

Mai sunt meseriasi, in Politie si Parchet care-au fost pe-afara si-au invatat regulile jocului, si-si dau seama ca ele nu prea se potrivesc cu muzica de-acasa, ei bine, si munca lor se ascunde tot in cotloanele intestinului gros al sistemului, dar nu se vede, pentru ca, va spuneam, gura e departe de ei...

Cica o sa intram in Uniunea Europeana. Asa umbla vorba. Cand, peste doi ani, ori trei? Atunci ni se va administra si clistirul. Atunci sistemul judiciar va deprinde procedurile impuse de partenerii nostri, pe care ii vom numi fara sa gresim "stapanii nostri". Niste proceduri secrete, desigur. Dictate de doua criterii: legalitate maxima si eficienta maxima. Nu vom sti sigur, dar ar trebui sa avem atunci incredere ca nu vor fi folositi drept colaboratori indivizi bolnavi cronic de nelegiuire ori zapaciti, ca ofiterii nu-si vor da cinstea pe rusine pentru un sprit, o fleica si-un portofel. Poate meseria lor va fi mai respectata atunci, mai bine platita. Dar un plus de o suta de euro la salariu nu face diferenta dintre un politist corupt si unul cinstit si nici dintre un procuror destept si-unul mameluc.

Ce face atunci diferenta? Poate sefii politiei, care vor impune un alt stil de lucru si reguli sanatoase, un alt aer de respirat, care nu se vor lasa mintiti sau gadilati de subalterni. Pentru ca tin la postul pentru care au performat si-au dat concurs si l-au luat. Si ce va mai face diferenta? Cenzura procurorului care trebuie sa priceapa ca-si pierde scaunul daca-l trage-n piept politistul a carui activitate o coordoneaza. Si mai ce? Cenzura judecatorului, in fata caruia procurorul nu trebuie sa cantareasca mai greu ca avocatul. Si inca mai ce? Doar cenzura opiniei publice, care nu poate sanctiona manevrele intestinului judiciar, ci doar acuratetea solutiilor si rezultatelor pronuntate, publice.

Iata reteta unei digestii sanatoase, a unui sistem judiciar eficient... de la un cap la altul.