Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De la ruptura USL starea politicii româneşti a devenit şi mai conflictuală, la neslăbitele atacuri ale lui Traian Băsescu se adaugă opoziţia dură a PNL făcută firesc împotriva PSD. Totul se face în numele democraţiei. De la marea criză a ultimilor ani, în Occident se scrie mult despre imperfecţiunile democraţiei, ba chiar despre “capcana încrederii”, căci combaterea crizei a arătat ambiguitate, confuzie şi dependenţă de şansă. Este cazul să recunoaştem, spune David Runciman, că democraţia “există într-o stare semipermanentă de criză care ne face să sesizăm foarte greu când o criză trebuie luată în serios”. România e chiar un exemplu al acestei afirmaţii.
Democraţia are o relaţie complicată cu valorile liberale cum sunt libertatea personală şi cea economică, căci dominaţia majorităţii, care este legitimată prin votul popular, a condus de multe ori la grave încălcări ale libertăţilor. Îndeosebi după revoluţiile europene ale anului 1989 s-a conturat mai concret ideea că democraţia este recunoscută prin statul de drept, pluralism şi toleranţă. România ultimilor ani a devenit un fel de poligon de încercare a definirii şi impunerii căilor prin care se realizează statul de drept. Mi se pare însă ca am trăit o contradicţie între deciziile de suspendare a democraţiei impunerea măsurilor dure de austeritate fără niciun consimţământ popular şi atenţionările extrem de insistente venite de afară de a nu ne atinge de cel care le-a impus obedient în România. Prin urmare, s-a produs o încălcare flagrantă a democraţiei urmată imediat de o aşa-zisă bătălie pentru apărarea statului de drept. Aşa-zisă pentru că prioritara era înlăturarea pagubelor provocate democraţiei. Votul formidabil în favoarea USL nu a condus automat la refacerea coexistenţei normale dintre democraţie şi statul de drept. Iar dispariţia recentă a USL este semnul evident al continuării rupturii dintre voinţa politică şi cea populară.
Realismul în politică, pe care îl invocă atât de des Traian Băsescu dar şi Victor Ponta, înseamnă, desigur, o percepţie corectă asupra evenimentelor şi faptelor şi chiar asupra persoanelor fără să te laşi dus de sentimente. Dar în niciun caz, cum arată Isaiah Berlin, nu înseamnă “decizii neobişnuit de meschine ori brutale”.
“Democraţiile nu sunt întotdeauna civilizate”, observa acelaşi David Runciman. În ce priveşte pe cea românească, lipsa de civilizaţie se resimte extrem de acut în trei spaţii fundamentale ale naţiunii române: 1. Şcoala, 2. Politica, 3. Emigraţia. Toate trei au devenit fenomene cu grave efecte asupra nivelului de civilizaţie. Ar fi trebuit să fie spaţii ale celor mai importante decizii democratice şi consensuale prin care să ne bucurăm de binefacerile democraţiei.
