Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dezbaterea despre cum poate fi imbunătăţită radical calitatea invăţămăntului romănesc trebuie să depăşească hotarele invăţămăntului propriu-zis.
Un taifas avut cu Andreea Raicu la Ora presei, de pe Antena 2, i-a dat cunoscutei vedete prilejul de a-şi dezvălui găndurile iscate de prezenţa sa in mai multe jurii de fotomodele. Evidenţiind o remarcabilă putere de pătrundere, surprinzătoare pentru unii, pentru mine, nu, deoarece ştiu că multe vedete tv sunt victimele imaginii de frumuseţi năroade, Andreea Raicu mi-a mărturisit surpriza de a vedea mame innebunite ca fiicele lor, incă adolescente, să ajungă fotomodele. De ce?
Pentru că - a remarcat interlocutoarea - acestor mame, cariera de fotomodele, prezentatoare meteo, animatoare de spectacole gălăgioase li se pare unica şansă a fiicelor lor de a parveni rapid şi fără mare efort. Nu e o iluzie a respectivelor mame. In faţa lor stă exemplul a zeci de fetişcane analfabete care s-au pricopsit material şi social fără efortul de a invăţa măcar tabla inmulţirii. Mi-am amintit discuţia cu Andreea Raicu in aceste zile, luănd cunoştinţă de dezbaterile la pachetul de legi ale Educaţiei şi Invăţămăntului in varianta Cristian Adomniţei.
Cadre didactice, părinţi, şefi de sindicat, jurnalişti şi jurnaliste, politicieni şi demnitari se intrec in a da sugestii despre salarizarea profesorilor, baza materială a Invăţămăntului, numărul de ore de chimie şi conţinutul manualelor. Nu sunt inovaţii in această privinţă. La lansarea pachetului de legi, primii doi oameni in stat - Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu - au găsit şi ei de cuviinţă să-şi aducă contribuţia la revoluţionarea invăţămăntului criticănd:
- greutatea ghiozdanelor (Traian Băsescu);
- meditaţiile (Călin Popescu Tăriceanu).
Desigur, toate măsurile presupuse de pachetul de legi şi toate corecturile avansate de participanţii la dezbatere sunt necesare pentru a rezolva una dintre marile probleme ale perioadei postdecembriste: calitatea invăţămăntului. E limpede pentru toată lumea că, in ultimii 18 ani, calitatea invăţămăntului s-a degradat de la o zi la alta.
Efectele acestei degradări sunt la vedere in jurul nostru: de la analfabetismul unor staruri tv pănă la criza de lectură. Insă pentru fetişcanele care aspiră la a da lovitura vieţii lor devenind fotomodele pot fi luate mii de măsuri de perfecţionare a sistemului de invăţămănt. Pot fi transformate şcolile in palate de nababi şi pot fi puse intre filele manualelor bucăţi de ciocolată. Ele tot analfabete vor rămăne. Şi din simplul motiv că văd drept formulă de succes in viaţă nu invăţătura, ci norocul de a cunoaşte un ştab de televiziune, ca să le facă peste noapte prezentatoare meteo, sau un bătrăn bogat, care să le facă eroine de reality show. Ajungem astfel la principala slăbiciune a celor două iniţiative de reformă a invăţămăntului - cea lansată de Preşedinţie şi cea lansată de ministrul Educaţiei: abordarea invăţămăntului in sine, fără nici o legătură cu societatea in care se află.
Or, nu numai in Romănia, dar şi in orice altă ţară din lume işi spune cuvăntul un adevăr: calitatea invăţămăntului depinde nu numai de baza materială, de organizarea şcolii, de programe şi de manuale. Calitatea invăţămăntului depinde şi de locul şi rolul şcolii in destinul unui cetăţean. Copiii şi adolescenţii se vor pregăti numai dacă vor avea convingerea că acest lucru le e de folos in viaţă. Realităţile postdecembriste au convins şi conving elevii, părinţii, chiar şi profesorii că a invăţa nu e o condiţie pentru a te realiza material şi social. Ba chiar s-ar putea spune, văzănd analfabetismul unor oameni care se bucură de bani şi glorie, că e mai bine să nu te osteneşti cu invăţătura pentru a reuşi in viaţă. Dezbaterea despre cum poate fi imbunătăţită radical calitatea invăţămăntului romănesc trebuie să depăşească hotarele invăţămăntului propriu-zis. Ea trebuie să atingă şi probleme ţinănd de valorile pe care le promovează societatea, de persoanele pe care presa le prezintă ca fiind de urmat in viaţă, de ceea ce se infăţişează copiilor şi adolescenţilor drept succes.
Pentru aceasta, la dezbaterea privind reforma invăţămăntului trebuie să participe şi factori din afara invăţămăntului: de la sociologi pănă la jurnalişti. Iar dezbaterea nu poate să fie organizată de Ministerul Educaţiei. Doar Preşedinţia, prin statutul de instituţie cu autoritate dincolo de hotarele invăţămăntului, ar trebui să şi-o asume.
Pentru că - a remarcat interlocutoarea - acestor mame, cariera de fotomodele, prezentatoare meteo, animatoare de spectacole gălăgioase li se pare unica şansă a fiicelor lor de a parveni rapid şi fără mare efort. Nu e o iluzie a respectivelor mame. In faţa lor stă exemplul a zeci de fetişcane analfabete care s-au pricopsit material şi social fără efortul de a invăţa măcar tabla inmulţirii. Mi-am amintit discuţia cu Andreea Raicu in aceste zile, luănd cunoştinţă de dezbaterile la pachetul de legi ale Educaţiei şi Invăţămăntului in varianta Cristian Adomniţei.
Cadre didactice, părinţi, şefi de sindicat, jurnalişti şi jurnaliste, politicieni şi demnitari se intrec in a da sugestii despre salarizarea profesorilor, baza materială a Invăţămăntului, numărul de ore de chimie şi conţinutul manualelor. Nu sunt inovaţii in această privinţă. La lansarea pachetului de legi, primii doi oameni in stat - Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu - au găsit şi ei de cuviinţă să-şi aducă contribuţia la revoluţionarea invăţămăntului criticănd:
- greutatea ghiozdanelor (Traian Băsescu);
- meditaţiile (Călin Popescu Tăriceanu).
Desigur, toate măsurile presupuse de pachetul de legi şi toate corecturile avansate de participanţii la dezbatere sunt necesare pentru a rezolva una dintre marile probleme ale perioadei postdecembriste: calitatea invăţămăntului. E limpede pentru toată lumea că, in ultimii 18 ani, calitatea invăţămăntului s-a degradat de la o zi la alta.
Efectele acestei degradări sunt la vedere in jurul nostru: de la analfabetismul unor staruri tv pănă la criza de lectură. Insă pentru fetişcanele care aspiră la a da lovitura vieţii lor devenind fotomodele pot fi luate mii de măsuri de perfecţionare a sistemului de invăţămănt. Pot fi transformate şcolile in palate de nababi şi pot fi puse intre filele manualelor bucăţi de ciocolată. Ele tot analfabete vor rămăne. Şi din simplul motiv că văd drept formulă de succes in viaţă nu invăţătura, ci norocul de a cunoaşte un ştab de televiziune, ca să le facă peste noapte prezentatoare meteo, sau un bătrăn bogat, care să le facă eroine de reality show. Ajungem astfel la principala slăbiciune a celor două iniţiative de reformă a invăţămăntului - cea lansată de Preşedinţie şi cea lansată de ministrul Educaţiei: abordarea invăţămăntului in sine, fără nici o legătură cu societatea in care se află.
Or, nu numai in Romănia, dar şi in orice altă ţară din lume işi spune cuvăntul un adevăr: calitatea invăţămăntului depinde nu numai de baza materială, de organizarea şcolii, de programe şi de manuale. Calitatea invăţămăntului depinde şi de locul şi rolul şcolii in destinul unui cetăţean. Copiii şi adolescenţii se vor pregăti numai dacă vor avea convingerea că acest lucru le e de folos in viaţă. Realităţile postdecembriste au convins şi conving elevii, părinţii, chiar şi profesorii că a invăţa nu e o condiţie pentru a te realiza material şi social. Ba chiar s-ar putea spune, văzănd analfabetismul unor oameni care se bucură de bani şi glorie, că e mai bine să nu te osteneşti cu invăţătura pentru a reuşi in viaţă. Dezbaterea despre cum poate fi imbunătăţită radical calitatea invăţămăntului romănesc trebuie să depăşească hotarele invăţămăntului propriu-zis. Ea trebuie să atingă şi probleme ţinănd de valorile pe care le promovează societatea, de persoanele pe care presa le prezintă ca fiind de urmat in viaţă, de ceea ce se infăţişează copiilor şi adolescenţilor drept succes.
Pentru aceasta, la dezbaterea privind reforma invăţămăntului trebuie să participe şi factori din afara invăţămăntului: de la sociologi pănă la jurnalişti. Iar dezbaterea nu poate să fie organizată de Ministerul Educaţiei. Doar Preşedinţia, prin statutul de instituţie cu autoritate dincolo de hotarele invăţămăntului, ar trebui să şi-o asume.
