x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O discuţie despre maşină

0
Autor: Tudor Octavian 11 Aug 2009 - 00:00

În tramvai, un cetăţean transpirat şi imperativ, ca tot omul care se simte îndreptăţitul unei întregi categorii de călători, se miră s-audă toată lumea că merg cu tramvaiul: Să nu-mi spuneţi că n-aveţi maşină? Întrebările retorice, când sunt bine articulate, au de toate: şi ipocrizie, şi reproş, şi un sâmbure de victorie. În astfel de situaţii, nu-i recomandabil să taci, dar nici să răspunzi nu-i bine.



Dacă ar fi posibil, aş împuşca zilnic câţiva cetăţeni transpiraţi şi imperativi, care se miră că n-am maşină, dar pentru că n-am pistol - şi numai din acest motiv - răspund sincer şi simplu că, într-adevăr, n-am maşină.

Ar trebui să le explic că merg cu tramvaiul doar ca să pot scrie, când ajung acasă, un articol, un roman, o piesă de teatru sau o poezie despre toţi cetăţenii transpiraţi şi imperativi, care mă iau la întrebări cu glas tare, nu numai în tramvai, ci şi în autobuz, pe stradă, în magazine şi care, dacă ar avea prilejul, ar intra peste mine şi în baie, în bucătărie sau în dormitor ca să se lămurească de ce nu mănânc pâine la ciorbă, de ce mă spăl pe dinţi zilnic, de ce nu scriu la laptop, de ce citesc toate ziarele şi, bineînţeles, de ce n-am maşină.

Omul e, n-am nici o îndoială, întrebătorul unei întregi clase de mahalagii, care cred că au nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a mă trage de mânecă, de a mă opri din mers, de a-mi vorbi, ca şi cum sunt dator să-i ascult, să-i compătimesc, să le măresc pensia, să scriu despre procesele pe care le au pentru casă, pământ, divorţuri şi încăierări. Iar mai presus de toate, să le explic de ce n-am maşină.

Cum, adică, n-am maşină? Ce înseamnă faptul că n-am maşină? Ce urmăresc călătorind cu tramvaiul, cu autobuzul, cu metroul şi umblând pe jos? Vreau să sfidez o întreagă categorie de cetăţeni care ar vrea să aibă maşină, dar n-are bani? Sau n-am maşină, fiindcă am făcut-o praf, a câştigat-o nevastă-mea la proces ori mi-a luat poliţia permisul?

Un om care poate să aibă maşină şi nu are nu-i om normal. Nu-i bărbat, are o problemă la cap, îşi bate joc de toată lumea, vrea să-i provoace în tramvai pe cetăţenii transpiraţi şi imperativi, care altfel ar transpira liniştiţi şi n-ar mai fi imperativi. I-ar înjura cinstit, româneşte, nu ţigăneşte, pe cei care îl împing cu cotul, le-ar zice femeilor "Fă, tâmpito, uită-te pe unde mergi" şi i-ar sfătui pe călătorii care se plâng că-i aglomeraţie  să-şi ia maşină mică dacă nu le convine.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de