O enigmă: 13-15 iunie 1990

De la Revoluţie incoace numeroase evenimente au avut drept efect de a demonstra străinătăţii că situaţia din ţara noastră nu permite investiţia de capital străin.

Retipăresc aici - deşi in numărul de sămbătă public tablete din realitatea romănească - partea a treia şi ultima a comentariului meu, "Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13, 14, 15 iunie?", dedicat in Zig-Zag Magazin din 19 iunie 1990 evenimentelor din 13-15 iunie 1990 din Bucureşti.

"Totul pare complet lipsit de logică. Şi totuşi in desfăşurarea evenimentelor există o logică, o logică inspăimăntătoare dacă se va dovedi reală. Evenimentele din 13, 14 şi 15 iunie 1990 au adus prejudicii incalculabile poziţiei Romăniei in lumea de azi. Intr-un Est preocupat de a se integra in Europa, ţara noastră a apărut intr-o lumină net defavorabilă. Violenţele din zilele de 13, 14 şi 15 iunie par a fi menite a avertiza pe investitorul străin că Romănia nu constituie un teren stabil. De la Revoluţie incoace numeroase evenimente au avut drept efect de a demonstra străinătăţii că situaţia din ţara noastră nu permite investiţia de capital străin. Evenimentele din 13, 14 şi 15 iunie reprezintă unul din momentele acestui proces ciudat. Ele se alătură incidentelor din 28 februarie, conflictului săngeros de la Tg. Mureş, violenţelor inutile din campania electorală.
O condiţie a reintrării noastre in Europa o constituie democratizarea vieţii social-politice. Izolarea regimului Ceauşescu a avut drept temei tocmai absenţa democraţiei. In primele zile postrevoluţionare, Romănia se situase in fruntea procesului de lichidare a dictaturii comuniste. Promotorul acestui proces a fost insuşi dl Ion Iliescu. Evenimentele petrecute de atunci şi pănă acum par a se inscrie in efortul de a arăta lumii că Romănia e incapabilă de o democraţie adevărată. Parcă invidioase pe avansul căştigat de ţara noastră, forţele din interior şi din străinătate şi-au propus să o impingă pe ultimul loc in cadrul ţărilor din Est. Aceleaşi forţe par a fi interesate ca ţara noastră să nu se integreze in Europa. Intr-un Est al competiţiei, intre fostele ţări socialiste de a beneficia de avantajele avansului tehnologic se urmăreşte excluderea Romăniei din această cursă. Cu şi fără concursul guvernului. De cele mai multe ori cu ajutorul gafelor acestui guvern. Se incearcă astfel a se bloca racordarea economiei noastre la economia avansată a occidentului. Intenţiile sunt străvezii: de izolare tot mai accentuată a Romăniei pe plan internaţional.

Evenimentele din 13, 14 şi 15 iunie 1990 se inscriu in logica unui posibil scenariu mult mai neliniştitor: acela de a compromite grav insuşi poporul romăn. Instabilitatea politică permanentă, votul surprinzător de mare in favoarea unui singur partid, nerespectarea de către opoziţie a rezultatului impus alegerilor libere, violenţele din iunie par menite a infăţişa poporul romăn ca incapabil de a fi beneficiarul unei democraţii adevărate, drept un popor care nu-şi merită locul in Europa secolului XX. Urmare a vandalismelor din 13, 14 şi 15 iunie 1990, alăturate violenţelor din 28 februarie din timpul campaniei electorale, incidentele de la Tg. Mureş, intreaga lume e pe cale a-şi făuri imaginea unui popor primitiv, de o cruzime neobişnuită, cu un comportament absolut aberant. Ne aflăm, oare, incepănd din decembrie 1989 in faţa unei manipulări grosolane aparţinănd unui scenariu care vizează insăşi fiinţa noastră naţională? Să ne reamintim faptul că aşa-zisele barbarii de la Timişoara ale Securităţii, măcelul organizat de terorişti s-au dovedit in cele din urmă efectele unei uriaşe falsificări a adevărului. Fireşte, aceste violenţe au fost puse pe seama regimului Ceauşescu, prezentat, din nou exagerat, drept un regim al lui Dracula. Dar acestea s-au răsfrănt şi asupra imaginii in lume a poporului romăn. Oricum, atăt securiştii acuzaţi, căt şi teroriştii inventaţi erau romăni. Să fie oare acest scenariu urmarea inţelegerilor secrete de la Malta?

Intreagă lume a fost spectatoarea stupefiată a grupurilor de mineri imbrăcaţi in negru, mănjiţi de funingine, inarmaţi cu băte şi topoare, bătănd şi devastănd. Interesant e faptul că aceşti aşa-zişi mineri au molestat intelectuali, au devastat lăcaşuri de cultură, au distrus maşini ultrasofisticate, au atacat pe străini, inclusiv pe reprezentanţi ai organizaţiei umanitare Medicins du Monde. S-au comportat, intr-un cuvănt, ca intr-un scenariu făcut a-i prezenta drept oameni ai cavernelor. Dar minerii sunt, inainte de toate, romăni. Intreaga lume a văzut că in Romănia anului 1990 e posibil ca o intreagă capitală să fie terorizată de grupuri de romăni. Şi, dacă acest lucru e posibil, de ce n-ar fi posibil, oare, ca, nu peste mult, acelaşi popor să poată fi prezentat drept autorul măcelăririi unei minorităţi naţionale? Cine ne-ar crede dacă am incerca să demonstrăm că o astfel de cruzime nu ne caracterizează ca popor? Şi atunci intervenţia din exterior pentru a proteja această minoritate ar fi aplaudată de intreaga omenire. Din nefericire, dl Ion Iliescu face deseori jocul acestui posibil scenariu. Forţe oculte par a fi infiltrate in anturajul domniei sale pentru a-l dezinforma. Sunt tare curios să ştiu căt cunoaşte domnia sa din excesele compromiţătoare ale minerilor din Bucureşti. E ciudat că singura clădire care a ars cu totul in cursul evenimentelor din 13 iunie 1990 a fost cea a Serviciului Romăn de Informaţii. Ce aflase această instituţie? De ce era nevoie s-o luăm de la zero in domeniul contraspionajului? Ce documente au fost sustrase de demonstranţii care au năvălit in clădire? E un scenariu senzaţional, desigur, dar, dacă judecăm inlănţuirea unor evenimente postrevoluţionare, nu este exclus să fie un scenariu posibil.
Să dea Dumnezeu să nu fie aşa!"