O eroare, mai bine zis o tampenie

Mi-am propus, inca de acum cinci ani, sa-i fac o vizita distinsei doamne A. Asa ii spune toata lumea si asa o sa-i spun si eu, distinsa doamna A, desi o batranica trecuta de optzeci de ani, cocarjata si aproape surda numai distinctie nu inspira. Dar cum doamna A e o fosta profesoara universitara, adjectivul distinsa trimite spre profesie. La cat de prost sunt platiti universitarii, sa se aleaga si ei cu ceva: cu niste adjective. Dupa ce i-am telefonat, am fixat ora intalnirii si m-am interesat cu ce autobuz ajung la dansa, am pornit la drum incantat ca, in sfarsit, imi documentam un articol neterminat si-mi plateam cu florile o mica datorie morala.

Nu sunt primul om care una-si propune si alta face. Abia cand am sunat la usa distinsei doamne B mi-am dat seama de greseala. Doamna B e la fel de distinsa ca doamna A, doar ca mai putin surda. Cele doua distinse doamne sunt vii, au niste nume, nu cred ca s-ar supara daca le-as pomeni numele reale, insa-i mai bine sa le zic A si B. Si ca sa fie limpede de ce e mai bine, mie o sa-mi zic X. Iar greselii, tampenie. Fiindca era o mare tampenie.

- Ce surpriza! a zis doamna B, dupa ce i-am pus buchetul de flori in brate si, ca sa castig timp, am mimat un sarut filial pe amandoi obrajii. La orice ma asteptam, numai la vizita dumitale nu!

In incaperea in care m-a condus, i-am zarit, in semiintunericul traditional al caselor negustoresti cu tavanul inalt si ferestre mici, pe domnii C, D si E.

- Il cunoasteti pe distinsul domn X?, i-a intrebat doamna B. Si tot ea le-a sugerat raspunsul, care in mare suna cam asa: Nu se poate sa nu-l cunoasteti, e un distins scriitor si un domn care iata ca-si mai aminteste si de noi, cei uitati de toata lumea.

Doamnele A si B sunt amandoua specialiste in arta romaneasca de dinainte de razboi. Ce-as fi discutat cu A, puteam sa discut la fel de bine si cu B. Doar ca, dand buzna in casa doamnei B, trebuia sa inventez pe loc un motiv plauzibil si sa vorbesc intruna, pe cand in casa doamnei A puteam sa tac si s-o las pe ea sa se desfasoare.

- Asadar, m-a intrerupt doamna B, parca simtind ca vorbesc ca sa castig timp, cu ce treburi pe la noi?

De pe peretii salonului ma priveau staruitor tablourile unui pictor interbelic mort tanar. Parca mi-ar fi zis: Ei, vezi cum ne-a fost dat sa ne intalnim?! Vezi cum lucreaza destinul? I-am spus distinsei doamne B ca de aceea venisem, ca intentionam sa scriu ceva despre acel nefericit membru al familiei dumisale, mort la treizeci de ani. Tampenia se rezolva decent. Pana sa termin vorba, m-am trezit cu bratele pline cu documente, cronici si cataloage. Altfel spus, cu o obligatie.

I-am multumit distinsei doamne B, le-am multumit si distinsilor domni C, D si E, dupa care, furios ca ma legasem la cap, desi nu ma durea, m-am razbunat pe bietul pictor citind tot ce se scrisese despre el si cercetandu-i amanuntit putinele lucrari ramase. Cu care ocazie am avut o iluminare: mi-am dat seama ca fusese un caz si un om de mare talent. Cazul si talentul imi impuneau sa-l redescopar pentru un public nou. Desi publicul vremii sale abia apucase sa-l descopere. Iar de aici pana la o carte, drumul a fost drept si plin de redescoperiri.

Cat despre distinsa doamna A, n-am mai sunat-o, nici macar sa-mi cer scuze ca ma asteptase in zadar. Incepea el alfabetul cu A, dar intamplarea - adica tampenia - ma indreptase spre celelalte litere, una mai distinsa ca alta: D, E, F, G, H, I, J...