x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O gafă în plus

O gafă în plus

de Sabina Iosub    |    21 Ian 2019   •   08:14
O gafă în plus

Când vine vorba de Dacian Cioloş, am o singură nedumerire: cam câte gafe mai trebuie să facă, iar susţinătorii lui – îndrăgostiţi mai degrabă de un portret-robot politic edulcorat şi desenat din ură faţă de alţi oameni politici – să priceapă că fostul premier nu e deloc altfel, ba din contră, e fix la fel ca grosul oamenilor politici.

Trecutul său are destule pete, activitatea în serviciul public românesc ori european, suficiente controverse, nu ca să creadă altceva, ci măcar să înceapă admiratorii necondiţionaţi să gândească. Nici nu mai contează că istoria politică a ultimilor ani e plină de exemple de oameni-politici-ideali deveniţi crunte dezamăgiri. Nu cred că i-aţi uitat pe Nicuşor Dan ori Monica Macovei, ca să apelez doar la memoria politică recentă. 

Ultima gafă, cea în care am aflat că suntem toţi, de-a valma, urmaşii securiştilor şi turnătorilor comunismului, era, într-o ţară cu reflexe morale şi politice normale, punctul final al carierei publice.  

Dar, nu! O armată de lăudatori online se chinuie să scoată din mocirlă atât gafa, cât şi ştirea care a determinat-o.  Am citit destule scuze, unele imbecile de-a dreptul în chinul lor scrâşnit de a scuza o prostie şi de a spăla un fapt, scrise de oameni cu care poate nu eram de acord, dar cărora le apreciam echilibrul. Toate aveau un numitor comun: Cioloş e un politician „altfel”!

Păi, nu e! La fel ca şi ceilalţi, îşi ascunde gafele în spatele corului de laudători. Suferă de aceeaşi meteahnă care face politica românească „altfel” decât suratele europene: acuzaţiile concrete nu primesc răspunsuri ori contraargumente, ci adeziuni de susţinere a personajului aflat în dificultate. 

Nu-mi dau seama câtă speranţă de mai bine, câtă ură pentru clasa politică şi cât interes mână-n luptă corul de lăudători. Ştiu doar că astfel de admiraţii oarbe nu aduc nimic bun. Dimpotrivă! 

Admiraţi-vă mamele, taţii, iubitele, soţiile, duhovnicii, prietenii, sportivii, trupele de rock! Admiraţi ce vreţi voi, dar nu-i mai admiraţi pe oamenii politici! Sunt angajaţii voştri sau vor să fie, puneţi-i la muncă, cereţi-le socoteală pentru ce fac, ce spun şi mai ales ce nu spun! Nu le mai ridicaţi statui! Priviţi bine la orice statuie întâlniţi pe stradă: nu e una fără pete!

×