x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O greva a electoratului portocaliu

O greva a electoratului portocaliu

de Ion Cristoiu    |    29 Noi 2005   •   00:00

"La opt luni de la alegeri, au facut o greva de aproape o luna, cu mitinguri si greve ale foamei, tocmai cadrele didactice. N-au protestat taranii, pensionarii si muncitorii. Altfel spus, n-a protestat, cerand demisia Guvernului, electoratul, care a votat PSD, si nu Alianta. S-a burzuluit tocmai electoratul Aliantei."

Jurnalul National a avut fericita inspiratie de a publica in numarul de vineri, 25 noiembrie 2005, maretele fagaduieli facute cadrelor didactice de Alianta D.A. in campania din 2004.

Fagaduielile care au ramas simple vorbe in vant.

Ei, as!, vor exclama stiutorii intr-ale politichiei romanesti.

Istoria electorala a tarii de la Principatele Unite pana la Romania capat de Axa e brazdata de fagaduieli electorale neimplinite.

Alianta D.A. a impartit in dreapta si-n stanga un sac de Mos Craciun cu promisiuni. Putine dintre ele s-au realizat. A fost acesta un temei pentru profesori sa faca greva, sa iasa in strada mai ceva ca proletarii si sa faca greva foamei mai ceva ca luptatorii impotriva dictaturii? A fost.

Ba, mai mult. Nerespectarea angajamentelor electorale ale Aliantei in domeniul educatiei si cercetarii ar fi trebuit sa scoata in strada nu doar pe profesori.

Ar fi trebuit sa scoata in strada pe toti cei care au votat Alianta si pe toti cei care l-au votat pe Traian Basescu.

Pentru ca maretele angajamente din domeniul educatiei si cercetarii n-au fost, in cazul Aliantei, simple fagaduieli electorale, din cele prin care o formatiune in cautare de voturi le distribuie unei categorii profesionale sau sociale pentru a nu o pierde de la urne. Maretele angajamente privind educatia si cercetarea au constituit insasi esenta platformei electorale a Aliantei D.A.

Sa ma explic. Partidul Social-Democrat isi avea bazinul electoral la sate si in randurile populatiei mai putin instruite. Un electorat conservator, neracordat la dinamica lumii de azi, prost informat, deficient la capitolul luciditate politica.

Alianta si Traian Basescu si-au ales drept tinta un alt electorat: cel urban si, mai ales, instruit. Acestui electorat Alianta si Traian Basescu au tinut sa-i infatiseze imaginea unei Romanii guvernate de o forta interesata in viitorul tarii. Care viitor era garantat de atentia acordata educatiei si cercetarii. In plus, scoala si cercetarea treceau drept teritorii de exercitiu al inteligentei, al creativitatii si al luciditatii.

A promite dublarea salariilor celor din educatie si cercetare, investitii masive (6% din PIB) pentru educatie si cercetare anunta o guvernare atenta cu un alt fel de electorat decat cel traditional PSD.

Mai mult, mijloacele de campanie au tinut cont de acest electorat-tinta. Cu deosebire in campania lui Traian Basescu au fost preferate instrumentele moderne. Internetul si SMS-urile cultivau ironia (vezi trucurile cu Congo si ardeiul iute), preferinta pentru formulele creative, pline de fantezie.

La opt luni de la alegeri, au facut o greva de aproape o luna, cu mitinguri si greve ale foamei, tocmai cadrele didactice.

N-au protestat taranii, pensionarii si muncitorii. Altfel spus, n-a protestat, cerand demisia Guvernului, electoratul, care a votat PSD, si nu Alianta. S-a burzuluit tocmai electoratul Aliantei.

Care nu s-a multumit sa ceara cresterea salariilor, dar, mai mult, a invocat fagaduielile din campanie. Dovada de electorat instruit, bine informat, constient de optiunile politice. Au fost in greva doar cadrele didactice. Suntem siguri ca, desi n-au participat, multi alti alegatori ai Aliantei au fost si ei in greva.

E o realitate care explica transformarea grevei ca teritoriu de confruntare intre cele doua Palate. Si Traian Basescu, si Calin Popescu Tariceanu au sesizat ca la finele grevei cine va sti sa para ca fiind de partea protestatarilor va castiga nu doar cadrele didactice, dar si o mare parte a electoratului portocaliu. Greva s-a incheiat.

Urmeaza sondajele de opinie.
×
Subiecte în articol: editorial greva