O groapă de milioane

Circulă următoarea metaforă: în zece ani, Centrul istoric al Bucureştilor a înghiţit 42 de milioane de euro. Dacă ar fi aşa, măcar Lipscani, capitala comercială a Centrului istoric, ar arăta ca o stradă de milioane. Lipscani este însă bombardată. Trăieşte cei mai nenorociţi ani ai vieţii sale.

Întrebat ce crede despre metafora cu milioanele de euro, primarul Oprescu a răspuns sincer: "nu ştiu". Chestia e că nu mai sunt. Într-o carte despre Bucureşti, poetul Minulescu ataca primăria pentru că tăiase trei copaci din faţa unei case celebre. Azi, când a dispărut şi ideea de scrupule, indignările au fost înlocuite cu imnuri pe domenii de activitate. Cum e imnul lui Moga.

Cine revine în Bucureşti după douăzeci de ani pentru o clipă poate fi şi încântat. Magazine, asfalt, borduri, o oarecare curăţenie, o oarecare ordine, un oarecare altceva. N-ar putea preciza însă ce-i place. Ar ajunge la vorba dinamovistului Ze Kalanga: Bucureştiul e vesel şi colorat. Înaintea lui Kalanga, a mărturisit-o şi G. Călinescu: Candoarea Capitalei e vibrantă şi aeriană. Asta spune enorm şi nimic.

Dacă însă n-ai părăsit Bucureştiul pe termen lung, te întrebi siderat unde sunt banii ăia, 42 de milioane de euro cheltuite pentru "reabilitarea Centrului Istoric". Reporterul avea o sugestie: poate în unele vile din jurul Bucureştiului. Fostul primar Dem I. Dobrescu, omul care a dat un sens european Capitalei, zicea că panica banului dă peste cap orice proiect bun. Şi l-au schimbat.

Revin ca fraierul, unde-s, băi frate, milioanele de euro? Să fie panica banului? Lipscani e ca albia unui râu secat lăsat la mâna bizonului. Scânduri, sticle de plastic, pachete de ţigări, cartoane, rahat cât încape. Gabroveniul, la fel. Te mai mişti pe Şelari şi Covaci. Pe Smârdan te simţi bine doar dacă nu ridici privirea, să vezi ce balcon se poate prăbuşi în cafeaua ta. Oteveul are noapte de noapte o informaţie nătângă: cod portocaliu la seism.

Iulian Constantinidis, proprietarul unor consignaţii de pe Covaci, îşi pune întrebări gen Radio Erevan. Când s-or repara clădirile, nu se va alege praful de stradă? Ba da. D-aia nu s-a reparat nici o clădire. D-aia dai în gropi. D-aia nu mai sunt banii. Negustorii sunt disperaţi, nu le mai calcă nimeni prăvăliile. De frică, de putoare.

Zilele trecute, o femeie şi-a rupt piciorul pe scândurile alea nenorocite. Constantinidis şi-a cumpărat spaţiile. Dar, dacă-i merge ca acum afacerea moare. Consignaţiile sunt suprapline, hiperpline, megapline de vechituri de preţ. Aparatele foto zac alături de mandoline, de aparatele video intrate în ţară pe blat cu blugii. Vizavi de elctronice, pe colţ, o consignaţie geme de scrinuri, tablouri, piedestale, statuete, alpaca, vaze, ceramică, porţelanuri, sfeşnice, ceasuri, pendule, telefoane din vremea lui Lenin, decoraţii.

Criză. Lumea le aduce, negustorii le depozitează, şi unii, şi ceilalţi îşi iau banii când s-or vinde. Nu se ieftinesc, fiindcă la vechituri valoarea e perenă. Depui bronzul azi şi banii îi vor lua nepoţii, când s-o reabilita strada. Anii de glorie ai consignaţiilor, zice Constantinidis, au fost '96, '97. Zbârnâiau. Acum e ca după război. Nu i-a omorât criza cât reabilitarea. Zece ani. Dar unde-s milioanele de euro?

În faţa dezastrului, primarul Oprescu a socotit gospodăreşte. La câţiva ani după Revoluţie, văzând că prin preajmă nimic nu prinde cheag, visam patriotic la un fel de plan Marshal, o pomană adecvată tradiţiilor dâmboviţene, câteva din fostele ţări exploatatoare să ne scoată din fecale îngrijind câte o halcă de Românie. Elveţia să ne agrementeze munţii, japonezii să se apuce de pârloage, nemţii şi suedezii de autostrăzi şi aşa mai departe.

Cred că un astfel de vis a avut cândva şi Oprescu. Decis să închidă scandalul "Centrul istoric", doctorul negociază profitabil cu investitorii străini proprietari în zonă, reface faţadele a 44 de case, licitează pentru fiecare stradă din cele zece care vor fi gata în acest an, caută o soluţie pentru fresca de la Banca Naţională... Oprescu nu e apăsat de panica banilor.

Cât despre ce s-a furat rămâne cum s-a stabilit. Există o istorie a escrocheriilor de Bucureşti, căreia i-a tăiat panglica celebrul Predescu. Era formidabil Predescu. Era cel dintâi primar capitalist, aveam o încredere oarbă în el. Mi-am zis că, a doua zi Bucureştiul se va schimba ca-n basme. Metaforic. N-a fost a doua zi, ci după şase luni. Când Predescu a tăiat-o din ţară cu câteva milioane de dolari.