x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O izbândă uriașă, păcat să o numim Unirea Mică

0
Autor: Florin Condurateanu 23 Ian 2017 - 07:10
O izbândă uriașă, păcat să o numim Unirea Mică


Împlinirea unui vis de generaţii şi generaţii, la 24 ianuarie se unesc Moldova şi Ţara Românească. O bijuterie de inteligenţă, o bijuterie de strategie subtilă, Moldova îl alege domnitor pe Cuza, tot el este ales şi în Ţara Românească, astfel înfăptuindu-se Unirea Principatelor. Cancelariile simandicoase ale Europei se văd silite să recunoască Unirea, Milcovul despărţitor a fost anulat “dintr-o sorbire”. Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română, să-nvârtim hora frăţiei pe pământul României! Să nu-i mai zicem Unirea Mică ! O expresie inventată şi folosită mai de curând. Sfânta Unire a Principatelor Române nu poate fi mică. Este un sacrilegiu să alături cuvântul mică unei teribile izbânzi istorice a neamului românesc. Pentru care au trudit deştept, au suferit paşoptiştii, tinerimea intelectuală patrioată cu inimi devotate neamului nostru. Politicienii au deschis deştept şi demn uşile cancelariilor europene, România s-a ridicat în zbor înalt, semeţ. A fost vorba şi de generozitatea sufletelor româneşti, au cedat ceva şi moldovenii, şi regăţenii. Domnitorul a fost moldovean, s-a acceptat ca Iaşiul să nu fie capitala. Regăţenii s-au închinat lui Cuza cu sângele lui de moldovean şi capitala a fost desemnată la Bucureşti, în Muntenia. E întristător s-o numim Unirea Mică. După Unire s-a lucrat la punerea bazelor României moderne. Pupatul obrazului lui Moş Ion Roată de către Vodă Cuza a consfinţit, ca printr-un sigiliu domnesc, legătura lui Cuza cu românii simpli, prea adesea umiliţi şi trecuţi la etcetera. Se păşea spre cucerirea Independenţei prin războiul din 1877 şi prin eroismul unor Peneş Curcanul, reveniţi doar câţiva în satele lor, ceilalţi viteji ridicându-se la Cer cu steagul românesc în mână pe zidurile Plevnei cucerite. Să nu-i mai spunem Unirea Mică, să-i zicem Unirea Principatelor! Eu o numesc Unirea Sfântă! Nu putem să-i zicem totuşi Prima Unire sau Întâia Unire, căci aceasta se făptuise de către Mihai Întregitorul cu peste două secole în urmă. În tic-tac-ul inimii româneşti se regăseşte pasul armăsarului Viteazului, intrând în catedrala Albei şi tunând “asta-i pohta ce-am pohtit, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”! Trăncănitorii mânjiţi să ne minimalizeze mint că Mihai era un aventurier, care prindea pofta cuceririlor. Dar Mihai Viteazul comandase la un mare făcător de sigilii italian înainte de a porni în campanii un sigiliu pe care să apară “Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”. Marea Unire s-a înfăptuit la începutul acelui Decembrie 1918, când ţăranii mergeau pe lângă căruţe spre Câmpia de la Blaj să voteze Unirea. Să consfinţească Visul, “România Dodoloaţă”, cum striga bucuros copilul, România Rotundă ca o inimă. Te pup se suflet, Sfântă Unire! 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de