x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O lege aplaudată nu este automat bună

O lege aplaudată nu este automat bună

de Dan Constantin    |    03 Apr 2019   •   08:49
O lege aplaudată nu este automat bună

Senatul a votat cu majoritate confortabilă Legea repatrierii aurului. Senatorul Șerban Nicolae, inițiator alături de Liviu Dragnea al proiectului legislativ, susține că aducerea în țară a aurului din rezerva internațională nu modifică statutul BNR, deși, chiar prin titulatură, noua lege asta vizează: schimbarea a două articole din Legea 312/2004 privind statutul BNR. Când și-a promovat public proiectul, senatorul a spus răspicat că nu este nevoie de un aviz al băncii centrale pentru a trece legea, dar în corpul Legii 312 este o prevedere expresă care impune ca „orice proiect de act normativ care privește domenii în care BNR are atribuții va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat aviz BNR”. În atribuțiile BNR se află “administrarea rezervelor internaționale”. Inițiatorii fac un artificiu pentru a ocoli prevederea respectivă propunând pueril schimbarea titlului articolelor 30 și 31 (Rezervele internaționale, Administrarea rezervelor internaționale) în  “Rezervele” și “Administrarea rezervelor”. Totuși, Parlamentul a cerut un aviz de la BNR, dar nu știm dacă la votul în Senat, de la care președintele Tăriceanu a lipsit, a fost menționată poziția băncii centrale. Motivarea păstrării în țară a 95 la sută din rezerva de aur este că acum economia românească este tare și mare și nu s-ar mai impune să ținem atâta aur în custodie la Banca Angliei. Elucubrațiile unor voci de pe marginea sistemului bancar au stimulat elanul legislatorilor care, iată, se pot arăta mulțumiți momentan. Au primit aplauze de la galeria populistă și pot declara că Parlamentul este suveran și nu are nevoie să ceară aprobare de la foruri străine, ca să modifice legi. Pentru parada din campania electorală este un motiv de fluturat, dar 26 mai trece repede; va veni momentul aplicării Legii repatrierii, dacă și Camera Deputaților va înghiți gălușca aducerii aurului în bătătura proprie. Viitorul nu sună bine - costuri mari, beneficii zero, iritare a Băncii Central Europene, plus o posibilă respingere pe motiv de neconstituționalitate. Nu ar fi prima dată când legi aplaudate la adoptare au consecințe negative după aplicare. Ce a produs restitutio in integrum? Cum sunt privite Legea privatizării Petrom sau Legea Educației din 2011, apreciată acum ca nocivă pentru învățământ? Nici darea în plată nu a rezolvat problema vizată, iar noul ROBOR este o soluție de compromis, ca să nu iasă Teodorovici feștelit din furtuna iscată de OUG 114. “Croitorul” care măsoară de două ori până să taie a fost plecat din Senat la momentul Legii repatrierii aurului. Poate vine în timp util la Camera Deputaților.

×