Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Arătam în numărul anterior că implicarea lui Traian Băsescu în sprijinirea măririi salariilor din învăţământ nu s-a rezumat - cum a căutat să ne manipuleze prin Declaraţia de presă de luni - la promulgarea legii.
Domnia sa a dus o întreagă campanie pentru a convinge opinia publică de necesitatea acestei legi. Cum guvernul Tăriceanu se opunea legii, Traian Băsescu nu s-a sfiit să-l atace violent pentru asta. La 28 octombrie 2008, refuzul premierului era denunţat drept incapacitate de a înţelege priorităţile României.
La 30 octombrie 2008 la prima sa Conferinţă de presă, lui Traian Băsescu i se pune următoarea întrebare: "Cum garantaţi acestor oameni că după alegeri se va instala un guvern care să mărească salariile profesorilor? Veţi pune această condiţie de negociere?".
La vremea respectivă, Traian Băsescu declanşase o campanie menită a intimida electoratul PSD şi PNL prin susţinerea tezei că domnia sa e cel care-l numeşte pe şeful guvernului, indiferent de rezultatul în alegeri. În acest context, Traian Băsescu dă următorul răspuns:
"Eu nu pot crede că o lege în România ar putea să nu fie aplicată. Deci, aici discutăm despre o lege în ceea ce îi priveşte pe profesori şi a nu o aplica ar însemna că nu mai suntem într-un stat de drept. De asemenea, vă pot spune că va fi foarte greu pentru un partid care nu face prioritate din educaţie, din sănătate, din reformarea administraţiei centrale şi locale, va fi foarte greu să desemneze un premier, dacă nu imposibil. Deci, în aceste condiţii am credinţă că pot avea dialog cu cei pe care îi voi desemna să ocupe funcţia de premier şi angajamentul lui public înainte de a-l desemna".
Lucrurile sunt clare. Preşedintele nu numai că a promulgat legea, că a justificat-o în trei declaraţii consecutive, dar, mai mult, a intervenit electoral împotriva PNL şi a lui Călin Popescu Tăriceanu, ameninţând că nu va desemna un premier din partea acestui partid, deoarece PNL e împotriva legii. PD-L, al cărui premier era de la sine înţeles că-şi va lua angajamentul să aplice legea, e, în schimb, avantajat electoral.
Luni, 4 mai 2009, Traian Băsescu susţine că a promulgat legea, pentru că la vremea respectivă nu şi-a dat seama de evoluţia crizei.
Câteva precizări se impun:
a) ca preşedinte, era dator să prevadă criza. Dacă n-a prevăzut-o, înseamnă că nu e un bun preşedinte. Aceasta deoarece adevăraţii conducători de popoare sunt înzestraţi în primul rând cu intuiţia viitorului;
b) în cele trei declaraţii nu se pune un moment problema banilor. Traian Băsescu dă drept condiţie a aplicării legii realizarea reformei din Educaţie;
c) legea era catastrofală şi dacă n-ar fi fost criza economică. Pentru că ea nu diferenţia între diferitele categorii de cadre didactice (profesorii universitari ar fi beneficiat de lefuri enorme), dar mai ales nu ţinea cont de performanţă.
De ce nu numai că a promulgat legea, dar s-a şi manifestat ca un luptător împotriva guvernului Tăriceanu şi, în general, a vocilor lucide din societatea românească? Răspunsul ni-l dă o ipoteză: ce-ar fi fost dacă preşedintele nu promulga legea?
1) Ar fi pierdut în sondaje.
Ei şi! Rolul unui şef de stat constă şi în aceea de a-şi asuma căderea în sondaje de dragul unor decizii vizând interesul naţional.
2) Admiţând că trebuia să ţină cont de locul în sondaje, se cuvine a aminti că mandatul preşedintelui e de cinci ani.
PSD şi PD-L aveau o anume îndreptăţire în susţinerea acestei legi. Peste o lună erau alegerile parlamentare. Alegerile prezidenţiale aveau loc peste un an.
Timp suficient ca Traian Băsescu să recupereze pierderile cauzate de retrimiterea legii la Parlament. Nu de alta, dar, de aceea, Constituţia din 2003 a făcut mandatul preşedintelui de cinci ani.
Pentru ca, în perioada campaniei electorale pentru parlamentare, preşedintele, scutit de emoţii, să poată veghea la interesul naţional pus în discuţie de bătălia electorală.
Traian Băsescu nu risca nimic dacă nu promulga legea. Risca în schimb PD-L, partidul prezidenţial. Şi de aceea a devenit Traian Băsescu un chibiţ al legii. În octombrie 2008, singura grijă a domniei sale a fost ca PD-L să câştige alegerile. şi PD-L le-a câştigat. În timp ce PNL, care şi-a asumat riscul lucidităţii, s-a clasat pe locul al treilea.
Ca urmare a acestui scor, Călin Popescu Tăriceanu a pierdut nu numai funcţia de premier, dar şi pe cea de preşedinte al PNL. Desigur, în perspectivă istorică, Călin Popescu Tăriceanu e un erou. În perspectiva prezentului, eroul e azi un perdant, iar Traian Băsescu e un câştigător. Partidul său a ieşit victorios în alegeri. Iar domnia sa s-a salvat printr-un truc ieftin: a recunoscut că a greşit.
Un alt popor l-ar fi sancţionat sever pe Traian Băsescu pentru tragerea pe sfoară a electoratului. Poporul nostru l-a iertat. Pentru că la un popor de telenovelă contează enorm smiorcăitul!
