x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O licărire de speranţă

0
Autor: Adrian Vasilescu 16 Mar 2009 - 00:00

Nu-s deloc puţini în societatea românească cei ce-şi închipuie ieşirea de sub presiunea crizei economice globale cu un tren pe care îl aşteaptă în gară. O iluzie ce nu are cum să capete contururi reale. Un astfel de tren nu vine de nicăieri. Nici măcar de la Uniunea Europeană sau de la FMI. Trebuie să rezolvăm lucrurile aici, la noi în ţară, prin transformări care să încurajeze reformele structurale şi competiţia în muncă. Sigur că pentru asta avem nevoie şi de ajutorul Uniunii Europene, al FMI-ului şi al altor instituţii financiare internaţionale.



Nu pot fi însă ignorate câteva dintre adevărurile cu care ne confruntăm în aceste zile. Inflaţia mai joacă încă rolul de înlocuitor de productivitate, de eficienţă şi de competitivitate. Numeroase companii din industrie şi din servicii ţin încă stinse motoarele competiţiei economice şi continuă să aprindă un singur bec – preţul. Ele umflă preţurile, făcând inflaţie, într-o vreme în care inflaţia a coborât mult în zona euro, iar în alte zone stăruie pericolul deflaţiei. În consecinţă, în România creşte prea încet puterea de cumpărare.

Iată însă şi o veste bună, primită vineri: inves­ti­ţiile străine au sporit în ianuarie. Saltul e semnificativ: de la 603 milioane euro în ianuarie 2008 la 912 milioane euro în ianuarie anul curent. În cazul că nu e doar o realitate conjuncturală, creşterea inves­ti­ţiilor la nivelul întregului an ar fi o garanţie că se vor naşte noi locuri de muncă în sectoarele renta­bile, cu deosebire în servicii, care să absoarbă măcar o parte din personalul ce va fi disponibilizat. Dacă se va investi mai mult, dacă vor fi create noi locuri de muncă şi dacă vor spori productivitatea şi competitivitatea muncii, obţinând astfel mai multă eficienţă în economie, vom avea şi bani mai mulţi pentru protecţie socială. O protecţie activă, prin muncă eficientă. Salariile vor creşte, dividendele vor fi mai mari, afacerile mai bune. O licărire de speranţă.

Necazul este că în economie, în multe domenii, ne mişcăm încă la întâmplare. Fără ţinte. Deşi ne-am convins, în anii din urmă, că ori de câte ori am avut în faţă ţinte clare, şi mai ales atractive, ne-am mobilizat şi le-am atins. Exemplul recent cel mai elocvent, ce va rămâne pentru multă vreme reper istoric, este aderarea la Uniunea Europeană. Ţinta: 1 ianuarie 2007. Ochită şi lovită.

Acum trebuie să facem o ţintă din ieşirea din criză. O ţintă pe care nu avem dreptul s-o ratăm. Şi, probabil, n-o vom rata. Va fi însă nevoie de politici economice raţionale. De fapt, de o combinaţie inspirată de decizii, care să meargă până la racordarea salariilor la eficienţa muncii. La care să adăugăm grăbirea reformelor structurale. Pentru că, acum, mai mult chiar decât în anii tranziţiei, avem nevoie de astfel de reforme, care să aducă atât câştiguri considerabile de eficienţă, cât şi veniturile aşteptate. Altfel, degeaba vom visa o schimbare esenţială în viaţa românilor. Degeaba vom dori ca populaţia să nu mai strângă atât de mult cureaua.  

Din nefericire, în calea reformelor structurale se interpun deseori tendinţe populiste, ce se manifes­tă încă exploziv. Semn că în mentalitatea unei părţi a societăţii noastre trecutul n-a murit. Cert este că românii nu pot spera să învingă criza dacă nu va deveni dominantă o nouă balanţă muncă-bani. Trei ţinte fiind legate direct de această ba­lan­ţă: 1) des­părţirea economiei de vechile obiceiuri; 2) va­lo­ri­fi­carea raţională a resurselor; 3) organiza­rea unei producţii performante de bunuri şi de servicii.

După ce, în anii exploziei creditelor bancare, am epuizat o bună parte din resurse într-o încercare disperată de a trăi mai presus de puterile noastre, societatea românească vede acum cum preţul consumului fără reforme este mult prea mare.

Şi chiar dacă, acum, unei bune părţi a populaţiei îi vine greu să se despartă de vechile deprinderi, înfrăţite cu vechile structuri, reformele radicale nu mai pot fi amânate.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de